Invitat în România de editura Polirom cu ocazia târgului de carte Gaudeamus, Salman Rushdie a ţinut marţi dimineaţă o conferinţă de presă la care am participat şi noi. Scurta mea poveste despre cum l-am întâlnit începe de fapt de duminică seara, când Iulia ne-a informat că am fost invitaţi la respectiva conferinţă şi a întrebat cine vrea să se ducă. Făcând ceva necaracteristic, m-am oferit să mă duc şi să-i fac câteva poze. În clipa următoare am fost oferit voluntar să scriu şi un scurt articol despre conferinţă, deşi ţineam neapărat să fac acest lucru. Bănuiesc că morala este să nu te oferi niciodată voluntar.

Aşa se face că marţi dimineaţă stăteam pe treptele din faţa Teatrului Naţional, jucându-mă cu un aparat foto foarte scump pe care-l împrumutasem special pentru această ocazie (mulţumesc Raluca şi Robert). Era o zi neobişnuit de însorită pentru sfârşitul lunii Noiembrie şi Piaţa Universităţii era ca de obicei în forfotă. Un câine comunitar a apărut dinspre părculeţul din faţa teatrului, m-a mirosit şi a plecat. În scurt timp a venit şi Iulia, care se hotărâse să mă însoţească, şi am intrat în hotelul Intercontinental. Ajunsesem acolo cu jumătate de oră mai devreme, crezând că aşa ar face orice reporter profesionist, dar spre surpriza noastră eram primii veniţi. Ajunsesem chiar înaintea organizatorilor, aşa că am stat vreun sfert de oră în hol. Majoritatea reporterilor au venit cu zece minute înainte de ora începerii. Data viitoare o să fac şi eu la fel.

Primul lucru pe care l-am remarcat a fost lipsa totală a măsurilor de securitate. Deşi a fost condamnat la moarte de lumea islamică, Rushdie nu avea nici măcar o gardă de corp. M-am gândit că acesta este un lucru bun şi că Rushdie nu mai simte că se află în pericol. Poate că trăim în sfârşit în vremuri mai civilizate. Când a început conferinţa m-am dus în faţă şi m-am aşezat pe covor alături de ceilalţi fotoreporteri. Unul dintre ei m-a întrebat de la ce publicaţie sunt şi i-am răspuns că "It"™s OK, I"™m from the internet". Am făcut vreo trei sute de poze.

Prima întrebare pusă a fost legată tocmai de condamnarea la moarte şi lipsa măsurilor de securitate. Rushdie a răspuns că este oarecum dezamăgit că acesta este întrebarea de deschidere. A adăugat că a renunţat la bodyguard în urmă cu zece ani şi a propus să schimbăm subiectul.

Nu s-au pus întrebări prea dificile sau interesante, ci genul de întrebări caracteristice unei conferinţe de presă. Întrebat ce părere are despre România, autorul a răspuns glumind că nu e bine să-ţi expui părerile despre o ţară în care ai ajuns de mai puţin de douăzeci şi patru de ore. A adăugat însă că ştie mai multe despre Cehia, Ungaria şi Bosnia Herţegovina şi că încearcă să umple acest gol. Despre viitoarea sa vizită în Transilvania, Rushide a spus că nu intenţionează să scrie un roman pentru vampiri, cum face multă lume acum. A precizat că ştie foarte bine cine a fost Vlad Ţepeş (acesta apărând ca personaj în romanul său Seducătoarea din Florenţa) şi că vampirii ar fi fost de preferat masacrelor care s-au produs în acea perioadă.

Întrebat ce ştie despre literatura română, Rushdie a răspuns că l-a citit doar pe Eliade, dar a jucat în facultate în două dintre piesele lui Eugen Ionescu (Rinocerii şi Viitorul e în ouă).

Vorbind despre literatura europeană, Rushdie a spus că printre autorii săi preferaţi se numără Gunther Grass, Milan Kundera, Italo Calvino şi Mihail Bulgakov. A adăugat că-i plac foarte mult şi cărţile scriitorului japonez Haruki Murakami. Întrebat de pasiunile sale din afara literaturii, a precizat că are o pasiune foarte mare pentru cinema şi a vorbit despre faptul că romanul său Copiii din miez de noapte va fi ecranizat, regizorul ales fiind Deepa Mehta.

Cred însă că întrebarea cea mai bună a fost pusă chiar de Iulia, care a vrut să afle cum a fost influenţat Rushdie de originile sale indiene. Răspunsul a fost impresionant: "În primul rând, faptul că provin din India a însemnat că am crescut într-un mediu literar marcat de fantastic, o lume bogată imaginar. India este o fântână de poveşti care nu seacă niciodată şi mă întorc mereu acolo să mai beau puţin (din ea, n.r.). ["] Pentru că viaţa mea a fost împărţită între Est şi Vest, cred că este datoria mea să scriu despre ceea ce consider că este unul dintre cele mai importante subiecte actuale... despre cum creăm legături. [...] Nu mai trăim în cutii separate. Dacă ai trăit în 2-3 sertăraşe de acest gen, poţi să spui mai multe poveşti".

Vorbind despre planurile sale de viitor, Rushdie a spus că lucrează la un roman pentru copii intitulat Luka and The Fire of Life, pe care îl scrie pentru fiul său cel mic, Milan.

Conferinţa a ţinut cam o oră şi la final mai erau destule întrebări de pus, dar prea puţin timp. Am plecat destul de nesigur în privinţa a ce urma să conţină acest articol. Ştiu că mi-a făcut plăcere să-l aud pe Rushdie cum răspunde la întrebări şi cum vorbeşte despre meseria sa de scriitor şi despre lumea în care trăim. Am simţit că mă aflu în prezenţa unui om care merită ascultat şi citit, plin de tact şi umor, care posedă idei vitale pentru era în care trăim.

Acest articol o să apară cu siguranţă după lectura publică de la Odeon şi după apariţia lui Rushdie de la Gaudeamus, aşa că degeaba vă spun să vă duceţi să-l vedeţi. Sper că aţi făcut-o deja şi, în caz că nu, o veţi face data viitoare când veţi avea ocazia.

Cristi Mitran