Scurtă discuție despre un părinte iubit
Scris de Liviu Szoke • 3 February 2025 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Kyung-sook Shin
Rating:

Editura: Humanitas fiction
Anul aparitiei: 2023
Traducere: Diana Yüksel
Numar pagini: 336
ISBN: 978-606-097-304-1
Încep această cronică prin a face o mărturisire: ea trebuia să apară în luna în care s-a născut tatăl meu, luna august, întrucât mi s-a părut cât se poate de potrivit să scriu o recenzie pentru o carte al cărei subiect părea să meargă de minune cu acest lucru. Dar… au avut loc evenimente neprevăzute, ca de obicei, apoi a venit FILIT, apoi a venit un reading slumber de zile mari și iată că apuc să scriu despre acest volum când mai e un pic și se împlinesc exact zece ani de când una dintre cele mai importante persoane din viața mea, căreia îi datorez enorm și care m-a format în bună măsură ca om, nu mai este. Și nu că aș fi plănuit în vreun fel acest lucru, dar iată că soarta, cu renghiurile ei, acționează pe cărări nebănuite și ajungem astfel, poate inconștient, poate nu, de pildă, să scriem despre o carte atunci când vine un moment mai potrivit pentru ea.
Editura rezumă perfect subiectul cărții, însă, evident, surprinde doar o frântură din ceea ce se întâmplă în acest roman nu foarte masiv, dar încărcat de atât de multe introspecții, dezvăluiri și amintiri depănate din punctul de vedere al mai multor personaje, încât mi-a luat o jumătate de lună să citesc un roman de aproape 336 de pagini: La doi ani de la moartea fiicei sale, Heoni, o scriitoare de succes, se întoarce în satul natal pentru a avea grijă de propriul tată.
Pentru mine Vorbește-mi despre tata e mult. Dar povestea lui Heoni și a complicatei sale relații cu un tată care a ajutat-o enorm, așa cum s-a priceput el, să ajungă acolo unde a ajuns, fără să-și dorească vreo clipă să-și rănească fiica sau vreuna dintre odraslele pentru care s-a lăsat tot timpul pe el și pentru care s-a spetit, se citește perfect ca o ficțiune istorică despre o națiune și o lume despre care cu siguranță ar trebui să citim alte câteva sute de cărți pentru a le zgâria măcar suprafața.
Cultura coreeană și istoria zbuciumată a acestei țări ne este prezentată prin ochii și amintirile nu doar ale fiicei, întoarsă din capitală în satul natal pentru a avea grijă de un tată tot mai puțin prezent cu mintea în această lume, după ce mama lui Heoni și soția bărbatului a fost internată în spital, ci și prin scrisorile pe care ea le descoperă accidental într-un cufăr din pod.
Rând pe rând, toate la rândul lor, aflăm detalii despre o relație încordată dintre tată și fiică, dar o relație devenită așa tocmai din cauza ei, nu a lui. Bărbatul, rămas orfan de mic, imediat după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, și nevoit să muncească din greu pentru a supraviețui, are parte de mult noroc când își alege consoarta care îl va menține pe linia de plutire și-l va susține în demersul lui de a-și trimite toți copiii la studii. Dintre toți, pare că numai Heoni a fost un fruct putred, ea răsplătind bunătatea tatălui ei prin minciuni și mici năzbâtii pentru care însă nici măcar n-a fost vreodată certată. Căci, se dovedește până la urmă, degeaba încearcă ea să dea vina pentru cumplita pierdere din viața ei, când de fapt de vină sunt numai și numai propriile alegeri. Și ea, care credea că a reușit să-și păcălească încă o dată tatăl mințindu-l că-i trebuie bani pentru nu știu ce, un manual, de exemplu, iar el nu făcea decât să umble la cutia cu încasări din ziua respectivă și să-i întindă suma necesară, prefăcându-se dus de nas de o fiică nu deosebit de inventivă.
Și când se părea că lungul monolog al fiicei despre tatăl ei se va prelungi până la final, iată că Kyung-sook Shin scoate un truc din pălărie și ne aruncă nu doar teancul de scrisori pe care tatăl lui Heoni le-a schimbat, cu caligrafia și gramatica lui de toată jena, cu fiul cel mare, plecat la muncă în Libia, ci și cu o femeie secretă, fiica unui prieten din capitală și pentru care bărbatul era gata să… Dar stați, că nu e tot, căci mai avem o seamă de personaje ce stau martore ale extraordinarelor calități ale acestui tată pe care creșterea propriilor copii ajunge să îl transforme într-un erou nu doar în ochii cititorilor, ci, poate cel mai important, ai fiicei sale.
Mi-ai cerut să-ți vorbesc despre tata, așa că de câteva zile mă tot gândesc la el, dar nu-i deloc ușor. Mi-am dat seama dintr-odată că eu nu vorbesc aproape deloc despre el. Ciudat… Am multe de spus despre mama și vreau să vorbesc despre ea, dar când e vorba de tata, mă simt neajutorat. Mă întreb și eu de ce. Nu-mi găsesc deloc cuvintele. Mă tot uit la cele șapte întrebări trimise de tine prin telefon, de câte ori am un moment de răgaz. Mai ales la ultima, care m-a surprins. Ce mi-ar plăcea să fac împreună cu tata? Eram convins că nici nu trebuie să mă gândesc ca să răspund. Când colo, nu mi-a venit nimic în minte. Apropo, în ultimii ani n-am făcut nimic împreună cu tata. Cred că asta e de când am început să mergem pe rând în weekend la țară. Dacă situația părinților ar fi fost mai bună, am mai fi stabilit regula aceasta? M-am gândit mult. De când am început să mergem pe-acolo, tata s-a mulțumit să facă ce îi spunem noi, n-a spus niciodată să facem ceva ce își dorea el. Ah, ba da. E ceva. Treaba cu mersul la mormintele familiei.[…]