Titlu: Cvasiobiect
Autor: Jose Saramago
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2025
Traducere: Simina Popa
Numar pagini: 200
ISBN: 978-630-344-185-6

Se spune că e mult mai greu să scrii “pe scurt” decât să scrii “lung”, “epopeic”,”înșirat”. Ei bine, primul volum de proză scurtă pe care Saramago l-a scris face cinste acestei anecdote - Cvasiobiect este, cu siguranță, o esență tare a satirei sociale și politice. Cele 6 povești din această colecție frizează absurdul, trec granițele realității și se așază într-un amestec delicios de realism magic, ironic și macabru, un amestec din care nu te poți sustrage nici ca personaj, nici ca cititor. Sunt sigură că probabil mi-au scăpat multe nuanțe ce fac referire la contextul social și politic al vremii, însă temele rămân universal valabile: dictatura, opresiunea, lăcomia, discriminarea Celuilalt, setea de putere, etc. 

Iată această descriere serenă ce contrastează tonul meta-narativ, din povestea Centaurul: “Soarele e sus, îl presarã pe centaur cu pete de lumină. Chipul bărbatului nu e bătrân. Nici tânăr, pentru că n-ar fi cu putință, pentru că anii s-au scurs cu miile. Dar s-ar putea asemui cu chipul unei statui antice: timpul l-a măcinat, nu într-atât cât să-i șteargă trăsăturile, doar îndeajuns cât să se vadă că sunt amenințate. Un strop de lumină îi scânteiază pe piele, alunecă foarte încet spre gură, o încălzește. Bărbatul deschide brusc ochii, cum ar face o statuie. Prin iarbă, se îndepărtează ondulându-se o cobră.” 

Foarte diferită de aceasta, din povestea Lucruri: “Amiaza se apropia de sfârșit. Era multă lume pe stradă, dar nimeni nu vorbea, nu se vedeau grupuri. Oamenii păreau să meargă la întâmplare, fără direcție, doar își întindeau brațele și-și arătau palma dreaptă. Văzut de sus în liniștea aceea, spectacolul era hilar: brațele urcau și coborau palmele albe, cu petele verzi ale literelor, făceau un semn rapid și cădeau la loc, doar ca peste câțiva pași să-și repete mișcarea. Păreau niște maniaci în curtea unei case de nebuni.”

Tocmai ăsta e motivul pentru care proza scurtă este printre formatele mele preferate, căci poți construi pe paliere narative, un univers în ansamblu, cu variațiunile sale, cu personajele sale prinse în lumi mai blânde sau mai austere, dar care, împreună, să creeze un sens dincolo de povestea imediată care se expune. Saramago își creează acest univers din obiecte care prind viață, din morți care nu se lasă uitate, din creaturi mitologice care nu își mai au locul în lumea aparent modernă și analize logice pentru comportamente ilogice.

Știam că îmi place Saramago, dar recunosc că acest volum m-a delectat mai mult decât mă așteptam, căci imaginarul latin reușește atât de frumos să împace firescul și iraționalul. Personajele lui Saramago suferă de o umanitate profundă, care le lasă să se bucure de micile momente ale mundanului, dar care le condamnă, în egală măsură, la gesturi cu consecințe devastatoare: de la închisorile minții, până la moarte.

Dacă vă știți cititori de Sartre, Camus, Ionescu sau Varga Llosa, de ce nu?, atunci musai să puneți pe listă acest volum. Daca vă știți iubitori de sarcasm și ironii fine, asemenea! Dacă sunteți curioși să descoperiți lumi cât se poate de banale în absurditatea lor, atunci merită să îi dați o șansă. De degustat în tihnă! 

Text scris de Alice Teodorescu.