Titlu: Cimitirul
Autor: Teleșpan
Rating:
Editura: Herg Benet
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 384
ISBN: 978-606-8335-91-9

„Căcatul ăsta de viață e un șir de riscuri continue, al căror efect nu putem să-l diminuăm decât prin speranță.”

Cimitirul lui Teleșpan a făcut senzație și la Gaudeamus în 2013 dar și în online, fiind omniprezent pe toate paginile și feedurile de Facebook. Până am ajuns să am cartea în mână s-a dus și decembrie aproape de tot așa că am lăsat-o să fie cireașa literară din tortul de cărți citite pe 2013. Și mă bucur că am făcut asta pentru că a fost remediul perfect pentru momentul acela al anului în care ajungi să-ți dai seama că tu de fapt nu prea faci nimic cu viața ta și că mediocritatea te bântuie și asta te cam afectează în raport cu turma de capre a vecinilor.

„Muzica este, din punctul meu de vedere, cel mai emoționant lucru existent pe pământul ăsta.”

Cartea începe cu o sugestie muzicală pentru că „Muzica e sfântă. Și dansul e mișto.” și continuă cu o serie de opt idei esențiale. Dacă v-ați opri aici din citit tot v-ați simți cu ceva mai câștigați pentru că involuntar ea rezolvă o parte dintre dilemele majore ale vieții ca: religia, tratamente eficiente pentru orice fel de problemă, egalitatea între oameni, natura umană în două trăsături, factori motivaționali și altele. Opt idei care să te pună să reflectezi și să schimbi ceva la viața ta.

Dar Cimitirul este mai mult decât atât pentru că abundă în umor, un umor de care pudoarea sau spiritele mai sensibile n-ar trebui să se atingă. Sau mai pe scurt dacă simțiți că aveți trăsături mai mult sau mai puțin pronunțate de mimoză lăsați cartea jos. Același lucru e valabil și pentru homofobie.

În spatele poveștii unui român, Adrian Green, emigrat în Londra care ajunge accidental administrator de cimitir și care trece printr-o serie de întâmplări mai mult sau mai puțin amuzante se ascunde și un bob sau mai mulți de înțelepciune îmbrăcat într-un haz de necaz absolut delicios. Dacă Hank Moodyși George Carlin ar fi avut un copil atunci acesta ar fi fost personajul romanului de față cu care ai vrea să bei o bere sau mai multe și să stai la vorbe până în zorii zilei.

Înmormântări amuzante, personaje cu trăsături fizice exagerate dar echilibrate de cele de caracter, triunghiuri amoroase și complicații sentimentale, spălare de bani, crime, închisoare, ce mică-i lumea, religia explicată pe înțelesul unui om rațional sau pune mâna și fă ceva cu viața ta în loc să visezi la cai verzi pe pereți – toate se regăsesc în cele 300 și de pagini care se scurg printre degete cât ai zice pește. Și tocmai asta e una dintre caracteristicile definitorii ale romanului – faptul că nu e o lucrare pretențioasă scrisă pentru o anume elită din societate, în care morala are tendința să te pleznească peste mână sau să-ți dea peste nas.

Chiar dacă Teleșpan n-a reușit să meargă pe Tamisa, să despartă ceața în două sau să scoale din morți un cimitir întreg, a reușit prin romanul său să ofere involuntar un fel de Biblie zeflemitoare, perfectă pentru omul modern și nevrozele sale reale sau închipuite.

„Tuturor ni se întâmplă la un moment dat să ajungem să ne întrebăm unde am fi fost acum dacă, într-un anumit moment al vieții noastre, am fi luat-o pe o altă cale.”

Eu la final de carte am rămas cu zâmbetul pe buze și cu o notă mintală de recitire a acesteia ori de câte ori simt că mi se îneacă corăbiile sau că pierd esențialul din viață și, asemeni lui Adrian, încep și eu să visez câștiguri fabuloase la Loto sau premii Nobel pe raft.

Iar în loc de încheiere vreau să vă las cu un decalog comasat și redus pe principiul lui Carlin la trei reguli mari și late:
• Somnul e un sfetnic bun
• Muzica e sfântă
• Sexul e sex și dragostea e dragoste

• Plusuri

  Echilibristica dintre nota comică și nota dramatică a întâmplărilor prezentate.

• Recomandari

  Celor ce nu sunt nici pudibonzi, nici homofobi. Celor ce au un simț al umorului relaxat și care știu să vadă comicul în orice situație. Celor ce-și doresc o sumă de lecții de viață spuse pe cel mai sincer și empatic ton cu putință.