Titlu: Bărbatul care nu voia să se dea jos din pat
Autor: David Lodge
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Radu Paraschivescu
Numar pagini: 182
ISBN: 978-973-46-6685-0

Supranumit „unul dintre clasicii în viață ai literaturii britanice”, când te gândești la David Lodge, satira este primul termen-cheie care-ți vine în minte. Iar eu zâmbesc, amintindu-mi de romane precum „Răcane, nu ți-e bine!”(Polirom, 2013), „Muzeul Britanic s-a dărâmat” (Polirom, 2013), sau „Meserie!” (Polirom, 2012) – toate exemple definitorii pentru stilul deja consacrat al autorului.

Până în 1987, Lodge a fost profesor de literatură engleză la Universitatea din Birmingham. În paralel cu cariera academică, a publicat numeroase romane, scenarii de televiziune și piese de teatru. Subiectele abordate frecvent în paginile sale sunt mediul academic și societatea romano-catolică, ambele tratate cu o ironie fină și cu un spirit de observație socială deosebit.

„Bărbatul care nu voia să se dea jos din pat” nu diferă atât prin stil, cât prin... dimensiune. De fapt, avem de-a face cu o colecție de opt povestiri, publicate, așa cum explică autorul însuși în prefață, „(...) ca produs al unei improbabile înșiruiri de întâmplări”. Interesant este faptul că au fost scrise pe parcursul a circa patru decenii, începând din 1966, făcând astfel posibilă și observarea eventualelor modificări fine de stil, de percepție și chiar de exprimare.

Povestirea care dă și titlul colecției este, poate, cea mai frapantă și mai tristă dintre toate; este singura cu un final discutabil, cinic, și cu o desfășurare aproape lipsită de umor. Protagonistul este un bărbat obișnuit, care duce o viață cât se poate de monotonă, înfruntând în fiecare zi problemele caracteristice clasei de mijloc din Anglia postbelică. Drept urmare, el ia decizia drastică de a nu se mai ridica din pat – o formă de protest cu nuanțe subtile, departe însă de a fi interpretată corect de cei din jurul său. Tocmai de aceea, poate, finalul este surprinzător, fiindcă exprimă veșnica dramă a celui care alege să se împotrivească sistemului fără a fi înțeles de contemporani.

Favorita mea este, însă, „Prima mea slujbă”, despre care Lodge a afirmat că ar fi fost scrisă „(...) prin anii 80”. Debutând în manieră simplă, narează prima experiență de lucru a unui tânăr provenind dintr-o familie suficient de înstărită ca să-i asigure viitorul din punctul de vedere al carierei academice și al slujbei ulterioare. Totuși, mai mult din spirit de frondă, băiatul decide să lucreze peste vară, livrând ziare pe peroanele gării din Birmingham. Capriciul inițial, mai mult menit să grăbească timpul, se transformă într-o competiție acerbă, și, în final, îl determină pe protagonist să își schimbe drastic decizia în privința viitorului.

„E din cauză că am văzut cum îi exploatează capitalismul pe muncitori! Cum îi asmute unul împotriva altuia, cum îi păcălește și-i face să intre în competiție, iar după aia încasează tot profitul.”

Celelalte povestiri cuprinse în colecție alcătuiesc o imagine aproape completă a clasei de mijloc deja menționate. Fie că tratează eliberarea sau frustrarea sexuală, dorințele copilăriei sau capriciile adolescenței, din fiecare se poate extrage cel puțin o lecție de viață. Mai interesant este că, în postfață, autorul detaliază sursele de inspirație pentru fiecare povestire; am fost încântată să descopăr că unul dintre conceptele de bază ale scrierii, promovat de mulți dintre cei din această industrie creativă, anume „Scrie despre ce știi”, este ilustrat cu vârf și îndesat de această colecție.

Deși nu sunt o simpatizantă înveterată a povestirilor scurte, și de obicei acestea mă lasă cu o senzație de lucru neterminat, Lodge a reușit, prin umorul său de calitate și mai ales prin morala de o logică indiscutabilă, să mă convingă că există și literatură „de scurtă durată” care să-mi placă și pe care să o apreciez.

• Plusuri

  Diversitatea povestirilor cuprinse în colecție poate mulțumi pe oricine, fiind practic imposibil să nu găsiți măcar una-două care să vă meargă la suflet, sau să vă pună pe gânduri.

• Minusuri

  Singurul minus pe care l-aș putea semnala este că opt povestiri au fost prea puține, și mi-ar fi plăcut să mai fie măcar câteva pe deasupra!

• Recomandari

  Lectură ușoară, pentru o după-amiază de iarnă, dar și subiect de discuție – spre exemplu – pentru un club de carte bazat pe critică socială și pe concepte morale atemporale ;).