O zi. Șapte încercări. Șapte șanse.
Scris de Roxana Turcitu • 29 November 2012 • in categoria Roman de dragoste
Autor: Lauren Oliver
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Laura Frunză
Numar pagini: 384
ISBN: 978-606-600-522-7
Mai citisem seria distopică Delirium a autoarei Lauren Oliver și îmi plăcuse mult stilul ei, însă atunci când am citit sinopsisul romanului O zi din șapte parcă nu îmi trezise interesul în aceeași măsură, în ciuda ideii unice. O fată care are un accident fatal, însă a doua zi se trezește. Și realizează că ziua accidentului se repetă. De șapte ori la rând. Șapte șanse să își repare greșelile. Șapte șanse să se salveze pe ea și pe cei dragi. Șapte șanse să descopere secrete adânc îngropate, secrete ce reprezintă cheia ieșirii din coșmarul în care e blocată.
Am avut totuși ocazia să o citesc și trebuie să spun că m-a lăsat fără cuvinte. Este halucinantă cartea! Nu doar că povestea este foarte originală, dar stilul în care este scrisă te face să simți... enorm! Și ceea ce e mai ciudat este că nu percepi doar sentimentele și emoțiile protagonistei. Nu te regăsești în ele și atât. Romanul îți trezește senzații pe care ai uitat că le-ai simțit odată, te face să te reîntorci la un sine pe care l-ai pierdut și l-ai uitat deopotrivă. Te regăsești pe tine în fiecare stare descrisă, citești povestea Samanthei dar te uiți de fapt într-o oglindă din care te privește propria-ți imagine din trecut, din adolescență. În plus, autoarea reușește nu doar să îți transmită diferite emoții ci să ți le și inducă. Primești senzațiile din exterior în același timp în care o gamă de emoții crește din interiorul tău. M-am oprit la un moment dat din citit atunci când ajunsesem la o zi în care eroina era furioasă. Și după câteva minute, am realizat că eram grozav de irascibilă, fără să am un motiv real. Preluasem în totalitate starea lui Sam. La fel mi s-a întâmplat și când am parcurs pasajele în care personajul era fericit sau împăcat. Întregul roman este un carusel, un vârtej de emoții și sentimente amestecate.
În cele șapte zile pe care le are la dispoziție, Sam trece printr-o gamă largă de sentimente, învață să privească lumea altfel și testează fiecare mod diferit de abordare a vieții. În unele zile este dezorientată, în altele se revoltă atât împotriva părinților cât și a prietenelor, în timp ce în altele încearcă să recupereze timpul pe care nu va mai avea ocazia să îl petreacă alături de cei dragi. Uneori greșește, alteori îndreaptă lucrurile. Dar indiferent de modul în care decurge, fiecare zi care trece o duce mai aproape de momentul în care va ajunge să se cunoască și să se înțeleagă pe ea însăși. Și în același timp, fiecare dintre cele șapte zile îi deschide tot mai mult ușa către iubire.
Autoarea descrie perfect diferitele etape ale adolescenței, revolta, minciunile, măștile, visurile, temerile, greșelile, dorința de a fi diferit, lupta pentru popularitate, teama de ridicol, dorința de a experimenta, de a descoperi totul, de a încălca regulile și de a trăi la intensitate maximă, fără teama de consecințe. Întreaga poveste se desfășoară cu o naturalețe remarcabilă, nimic nu pare exagerat sau tras de păr.
-
Plusuri
Stilul halucinant care te prinde ca un vârtej, amalgamul de senzații și emoții în care te simți captiv. Romanul îți absoarbe parțial obiectivitatea. Ești atât de prins în bucla temporală a Samanthei încât nu mai ești capabil să discerni greșelile de faptele corecte. Nu ai timp să judeci comportamentul personajelor, să te gândești la cum ar fi trebuit sa acționeze de fapt sau la cum ai reacționa tu dacă te-ai trezi într-un astfel de coșmar.
-
Minusuri
Amatorii de finaluri fericite ar putea să se simtă dezamăgiți. Romanul poate avea un happy end sau dimpotrivă, încheierea poate fi văzută ca una nedreaptă. Totul depinde de perspectiva fiecărui cititor, însă ceea ce e sigur este că nu avem deloc un sfârșit clasic sau previzibil.
-
Recomandari
Atât adolescenților, cât și cititorilor care au depășit demult vârsta aceasta. Oricât de convins ai fi că încă îți amintești perfect cum erai și cum simțeai în anii de liceu, abia citind o astfel de carte realizezi cât de mult ai uitat de fapt.