Titlu: Religii australiene
Autor: Mircea Eliade
Rating:
Editura: Herald
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 256
ISBN: 978-973-111-342-5

Privesc Religii australiene, această lucrare antropologică ce analizează simboluri și expune ritualuri divinatorii și inițiatice, ca pe un soi de arheologie religioasă. Mircea Eliade, cel mai distins exponent al istoriei religiilor, criticând explicit analfabetismul religios, ne demonstrează că religia nu are o evoluție liniară de la simplu la complex. Asta pentru că actul facerii lumii nu a fost o creatio ex nihilo, ci o modelare a unui material pre-existent; până și timpul fabulos al începuturilor putând să devină prezent prin ceremoniile care reactualizează evenimente mitice.

Ca și în cazul celorlalte religii primitive, a înțelege religia australiană înseamnă a înțelege ce s-a petrecut în illo tempore, adică a vorbi înainte de orice despre ființele primordiale, apoi despre zeitgeistul apusean, despre mit ca fundament al religiei, creativitate religioasă și tot restul simbolurilor necesare pentru înțelegerea semnificaților religiei – acest corpuscul de tehnici și ritualuri tradiționale care devin o punte de legătură între prezent și trecutul mitologic. Detectând tipare comune în diverse culturi, dar insistând pe caracterul flexibil al acestora, integrând și observațiile altor autorități în domeniu, Eliade evidențiază felul în care conștiința apuseană beneficiază de pe urma intersecției cu diverse culturi exotice care ne sunt mai puțin familiare.

Pentru australienii aborigeni credința se țese în jurul visului, văzut de credincioși din două perspective: ca visare a realității prezentului și ca timp antic al creației lumii. Nu se poate vorbi despre religiile australiene fără a aduce în discuție Tjurunga – obiecte cu valoare religioasă folosite în cadrul ceremoniilor – sau despre unul dintre principiile cele mai vehiculate ale studiilor lui Eliade – coincidentia oppositorum – întâlnit în semnificația Șarpelui Curcubeu, ființă supremă ce devine o totalitate prin integrarea unor serii de atribute și activități polare, ba chiar contradictorii.

Printre caracteristicile religiilor aborigene se numără absența unei doctrine ezoterice, credința într-o ființă celestă personală, credința în ființe-spirit auxiliare, existența unor obiecte înglobând puterea ființei celeste care le-a lăsat în urmă, folosirea dramei liturgice, inițierea, urme de sacrificii și rugăciuni, un lider al cultului. Printre afirmațiile esențiale prezentate de Eliade se află și cele emise de eminentul antropolog Stanner, aceea că religia australiană trebuie studiată ca religie și nu ca ceva diferit sau că religia reflectă sau exprimă structura socială.

Poate cel mai interesant și ușor de asimilat capitol este cel intitulat „Mitul Aranda al originilor:” Comunicarea cu trecutul mitic începe odată cu conceperea fiecărui om din prezent, adică atunci când fetusul primește minuscula parte din viața Strămoșului său totemic, care constituie sufletul său nemuritor [...] fiecare ființă omenească posedă două suflete: primul, sufletul muritor, ia naștere odată cu fetusul ca rezultat al relațiilor sexuale dintre părinți; al doilea suflet, o particulă din viața Strămoșului, este primit de femeia însărcinată. Acest al doilea suflet, nemuritor, este cel care conferă individului trăsăturile sale fizice și îi determină întreaga personalitate.

Câteva concluzii personale desprinse în urma acestei lecturi ar fi următoarele: religiile care nu evoluează și nu se adaptează mor, scopul religiei este de a-l servi pe om (nu invers), dar și surprinderea unei serii de izbitoare asemănări ale religiilor australiene cu zamolxianismul modern - prin evidența universului religios bazat pe simbioza om-natură.

Oricât de revoltați ați fi împotriva religiei, nu ocoliți această carte. Trebuie să conștientizăm că a trăi ca ființă umană este un act religios în sine, deci omul este prin natura sa o fiinţă religioasă. Chiar și omul modern experimentează involuntar și inconștient forme voalate ale sacrului, oricât de ne-religios s-ar considera și manifesta. Iar, în cele din urmă, să nu uităm că un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. … înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic și ireductibil în el, anume caracterul său sacru.

• Plusuri

  O prezentare și o analiză a unor religii primitive într-un mod neașteptat de fascinant, cu o mulțime de informații inedite

• Recomandari

  Fanilor Eliade și celor pasionați de istoria religiilor, de mit și simbol