Titlu: Memorii în bocanci
Autor: Călin Hentea
Rating:
Editura: Cartea Românească
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 208
ISBN: 978-973-23-2999-3

,,Am devenit ofiţer în armată în 1986 prin pile şi pentru bani. În România ceauşistă nu se putea trece din civilie în rândul cadrelor active ale MApN fără pile considerabile, bine plasate’’. Avansarea în grad, mărturiseşte autorul, a însemnat aproape dublarea salariului care i-a ajuns pe atunci la aproape 4000 de lei. Construită, iată, din detalii precise ale vieţii de ofiţer şi apoi de jurnalist militar pe o perioadă de aproximativ trei decenii, cartea-eseu a autorului Călin Hentea intitulată ,,Memorii în bocanci’’ promite să tulbure apele sociologice în privinţa încrederii românilor în armata lor.

Deşi, cel puţin în ultimii ani, încrederea poporului în armata română se plasează la cote ridicate, din acest volum cei mai puţin familiarizaţi cu subiectul vor afla că din păcate această instituţie–simbol a fost, şi probabil încă rămâne, mult politizată. În altă ordine de idei, problemele economice nu au lăsat-o neatinsă şi în acest sens găsim mărturii ale autorului despre umilinţele soldatului român plecat în misiuni NATO. El, militarul român, se dovedeşte cel mai prost plătit dintre camarazii străini, deşi luptă în acelaşi spirit şi cu rezultate onorabile, dacă nu excepţionale.

Altminteri, dragostea românilor pentru armată a suportat nişte influenţe notabile în ultimul secol. Dacă la începutul secolului XX armata noastră era motiv de mândrie şi de eroism, în timpul celui de-al doilea război mondial schimbarea aliaţilor avea să impieteze simbolisticii militare românești. După 1948, cum bine se ştie, politizarea excesivă a copleşit implicit instituţiile militare. Iar în 1989, armata a avut un rol obscur încă neelucidat în ultimele zile ale dictaturii lui Ceauşescu. De atunci şi până azi, se consideră că armata a suportat un val de democratizare, implicit prin desfiinţarea obligativităţii stagiul militar. Anii ’90 au reprezentat deopotrivă organizarea unui nou sistem de pile susţinut de cei care voiau să meargă în misiuni de pace pe şase luni, aşa-numiţii peace-keeperi. Pe atunci diurna le era de aproximativ 30 de dolari, fapt remediabil după anul 2000 când a ajuns chiar şi la 90 de euro.

Şi atunci ce profil ar avea tinerii care ar opta azi pentru o carieră militară în România? S-ar îndrepta ei spre armată din vocaţie? Convingerea autorului este că şi în ultimii ani tot banii şi siguranţa profesională îi atrag pe cei apţi să se înroleze. Mercenare sau nu, armatele de azi sau de mai ieri s-au bazat pe motivaţii pragmatice şi materiale, nu pe idealisme, prea puţini fiind cei care să mai nutrească îndeosebi în zilele noastre un oarecare patriotism.

Extrem de utilă celor care vor să se informeze temeinic despre constrângerile şi oportunităţile vieţii cazone, cartea de faţă demonstrează şi că nu trebuie să minimalizăm factorul psihologic al celor aflaţi sub arme. De regulă supuşi unor ordine stricte şi unor reguli dure, ei par să dezvolte profile uşor brutale. Carte anecdotică pe alocuri, relatând cu umor câteva realităţi deloc comode, aflăm din ea de pildă că militarul român nu este cu nimic mai rău decât alţi camarazi de arme. Deşi mai frustrat, -mulţi soldaţi proveniţi din sate româneşti foarte sărace duc în armată o viaţă mai îndestulată ca acasă- soldatul român nu excelează în orgii gurmande sau alcoolice la care americanii şi britanicii se pare că devin maeştri. Pe de altă parte, mai are ghinionul să fie comandat de superiori obtuzi, rutinaţi sau ipocriţi, uneori chiar neprofesionişti, amintindu-se cazul unor generali care nu vorbeau nicio limbă de circulaţie internaţională când au venit în teatrele de operaţiuni din Kosovo. Cât despre jurnalismul militar pe care autorul l-a practicat şi în televiziunea naţională, acesta din urmă se dovedeşte un fel de ,,slugă la doi stăpâni’’. Pe de o parte, miniştrii Apărării pretind numai ştiri optimiste şi glorioase, în schimb presa pretinde tragedii şi scandaluri. În acest sens, se citează din câţiva miniştri şi se relatează că unele agenţii străine de presă nu s-au sfiit să declare (imaginare) schimburi de focuri în 1997 în Albania ca să se poate vinde mai bine anumite ziare. Prin numeroase alte relatări de întâmplări concrete, culisele deloc onorabile ale armatei precum şi ale presei militare ajung expuse judecăţii cititorilor.

• Plusuri

  Este un volum insolit despre nişte realităţi mai puţin frecventate.

• Recomandari

  Publicului masculin, jurnaliştilor, celor nostalgici după viaţa cazonă sau novicilor.