Titlu: Adulter, cu smochine şi pescăruşi
Autor: Adrian Cioroianu
Rating:
Editura: Curtea Veche
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 256
ISBN: 978-606-588-392-5

Am putea parafraza celebra butadă iluministă a lui (François-Marie Arouet) Voltaire şi să afirmăm că dacă adulterul n-ar fi existat, el trebuia musai inventat. Sau cel puţin l-ar fi inventat ei scriitorii, de vreme ce multe beneficii a adus adulterul literaturii prin mixajul lui de erotism, gest interzis, taină, trădare, sânge şi tentaţie…. În fapt, nici n-am fi avut atâta literatură bună în afara acestei teme. Dar poate că nu toate impresiile trunchiate despre adulter ar merita şi publicate….

Aşa cum o dovedeşte titlul tributar unei totale previzibilităţi, citim literatură erotică. Iată că după ce Henry Miller şi-a dat obolul, unii mai încearcă să impresioneze. Oare chiar s-ar mai putea inventa ceva în materie de erotism?

Dacă aş fi agent de marketing la o editură, aş spune că este un roman lejer ca un vin de vară. Dar pentru că aleg să fiu obiectivă, voi afirma că este un roman simplist, uşor narcisiac şi de un erotism cam libidinos. Un fel de editorial expandat de prin revistele erotice soft. În rezumat, un scriitor anglo-saxon, Paul, de vârstă şi biografie incerte se duce la un festival de film la Osturia la început de vară indiană. Aici întâlneşte o stea brunetă a cinematografiei europene, pe Alicia Leal, refugiată din actorie în regie cu care trăieşte câteva zile de ,,conflagraţii ale cărnii’’( o expresie dragă istoricului, nu-i aşa, Adrian Cioroianu).

Dincolo de descrierile erupţiilor de lavă albă (citeşte lichid seminal), de sugestie a gemetelor Aliciei şi a altor umori, Adrian Cioroianu travestit în alterego-ul naratorului pare un mare iubitor de femei. Un gigolo la jumătatea vieţii cu pretenţii de stil, de connaisseur. Cu siguranţă, devotamentul şi adoraţia de nici o săptămână faţă de celebra sa iubită este destul de convingătoare şi va sensibiliza cititoarele femei. Cu toate acestea, după inventarea psihanalizei, nicio scriere ficţională despre adulter n-ar trebui să facă rabat de la complexitatea acestui angrenaj care implică şi trădarea, şi minciuna, şi inconştientul, şi suferinţa, şi gelozia. Unde mai pui, macho-ismul subtil al acestei decrieri în care femeia devine un obiect de preţ, o luare în posesie, o reconquista.

Dacă n-ar fi finalul de eseu simpluţ, ca de elev în clasa a zecea, cel care închide bucla romanului, poate că volumaşul ar fi fost mai interesant. Dragostea e un mister, un instinct devenit fenomen cultural, e libertate, putere şi eliberare, dacă pe toate acestea nu le-am mai auzit deja. Cât despre stilistica lipsită de sofisticare, iată câteva mostre din arta autorului: ,,Cu gândul la vin şi la minciunile femeii pe care o udasem cu lavă albă peste tot, m-am lăsat să cad pe spate, pe pat…’’ Şi iată cum arată un cezar al juisării: ,,Niciodată în ea. O udasem peste tot. De la păr până la coapse. O udasem aşa cum neam de neam din stirpea bunicilor n-a mai udat vreodată. O udasem ca în romanele cretine-dar care mie îmi plac…’’ Quod erat demonstrandum

• Plusuri

  Sinceritatea masculină şi lipsa de apărare în faţa misterului feminin (încă, vai!, neeluciudat).

• Minusuri

  Senzaţia de roman scris pe telefonul mobil în aeroport, între două avioane.

• Recomandari

  De evitat de către filologi şi de către teoreticieni ai artei.