Titlu: Legea copiilor
Autor: Ian McEwan
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Dan Croitoru
Numar pagini: 215
ISBN: 978-973-46-5369-0

„- În spatele tuturor lucrurilor. Nu făceam decât să urmez învățăturile Sale. Dar mai mult conta aventura asta minunată în care mă angajasem, cum o să mor glorios și toți o să mă adore. Acum trei ani, o fată de la școală suferise de anorexie. Avea cinșpe ani pe-atunci. Visul ei era să se usuce până când nu mai rămânea nimic din ea - ca o frunză ofilită în vânt, așa zicea, să alunece lin în neființă și toată lumea s-o căineze și, mai târziu, să se învinovățească pentru că n-a înțeles-o. Chestii de-astea.”

De Ian McEwan am auzit în trecere, am văzut cu sufletul la gură filmul „Atonement” și am zărit prin toate vitrinele cărți semnate de el. Am urmărit chiar câteva recenzii scurte la „Omul care aduce cartea”, emisiune devenită de curând doar o amintire pentru nostalgici. Până să deschid „Legea copiilor”, Ian McEwan a fost pentru mine un străin a cărui față o vezi în fiecare zi la metrou, dar care îți dă numai impresia de familiaritate… când, de fapt, nu știi mai nimic despre el. Suspansul fiind prea mare, m-am decis să destram misterul, dar după această primă lectură din opera lui, am rămas confuză, fără niciun indiciu, un pic debusolată și poate de vină e inima mea de piatră.

Așa și-așa

„Legea copiiilor” e o poveste despre remușcare și avalanșe emoționale, dar pe mine cumva m-a lăsat rece, ce-i drept am reacționat la câteva pasaje scrise cu o deosebită sensibilitate, dar în rest m-am abandonat cam fără chef în voia unui narator cvasi-obiectiv, un picuț artificial și cuminte. Așa mi s-a întâmplat recent și cu Umberto Eco... când e prea multă politică sau religie, interioritatea personajelor se subordonează unor expuneri detaliate despre tot felul de chestiuni actuale, lucru util dacă nu vrei să te mai obosești deschizând un site de știri, dar obositor când te aștepți la monologuri sentimentale sau la digresiuni profund personale. Una peste alta, e o carte sensibilă, undeva la granița dintre viață și moarte, o lectură care te tulbură un pic, care vrea să te scoată din zona de confort și care lasă un gust amar. Parcă n-am priceput complet motivația personajelor și parcă mi-aș fi dorit ca lucrurile să nu se petreacă așa... corect, știu că trăim într-un secol al indiferenței, când facem după program tot ce e bine și recomandabil, dar mi-era dor să întâlnesc pasiuni răvășitoare, măcar într-un text de ficțiune, fie el și din 2015.

Un triunghi în destrămare

Aș introduce „Legea copiilor” în bibliografia suplimentară pentru studenții de la Drept și Teologie. Pentru ei, asta ar fi o lectură punctuală, care ar naște multe întrebări și i-ar determina să-și analizeze propria ținută morală și poate chiar pe a mentorilor care-i ghidează. Fiona Maye e judecătoare la High Court, o englezoaică în jurul vârstei de 60 de ani, cu talent muzical, pasionată de pian și cu o viață în țăndări. Zilnic, hotărăște destinele a zeci de oameni, dar în existența proprie nu îi e nimeni alături care să sperie haosul – soțul, încă chic și cu pretenții de cuceritor, vrea să trăiască puținii ani rămași la o intensitate erotică amețitoare, amenință cu divorțul și se declară infidel, Fiona nu are copii și totul în jur îi e parcă străin.

În fața ei, în sala de judecată, se află două tabere de oameni înverșunați: părinții unui adolescent de 17 ani, Adam, bolnav de leucemie, și reprezentații spitalului unde e internat. Mărul Discordiei e refuzul băiatului de a accepta o transfuzie de sânge care i-ar putea salva viața, dar convingerile sale religioase (proprii Martorilor lui Iehova) îi dau puterea încăpățânată de a îmbrățișa moartea. Dat fiind că nu e încă major, decizia finală cade în mâinile Fionei. Îl vizitează la spital, cântă cu el la vioară, îi citește în ochi pofta de viața și hotărăște aparent în ciuda voinței lui – îl salvează, îl eliberează de fanatismul religios, dar apoi se retrage brusc din existența lui, considerând că trebuie să-l ajute atât cât durează soluționarea dosarului. Revolta tânărului, instinctele clocotitoare, apetitul pentru o cunoaștere autentică a lumii, primii fiori erotici, singurătatea, frica, lipsa de sens se unesc într-un sărut fugar: 18 ani împletiți cu 60 și apoi scindați cu violență de teama unei reputații pătate. Fiona e urmărită de regrete și de voluptăți care urcă amenințător   într-o furtună lăuntrică ce mătură totul în cale – când s-a gândit să-i ofere lui Adam libertatea, a luat în considerare că aceasta tărâște după sine și pericolul unei disperări fără întoarcere?

Toate aceste dileme și întrebări spinoase se derulează dintr-o suflare, în drum spre casă, în drum spre tribunal, la ceas de seară, între două dosare, pe clapele pianului și toate aceste clipe adunate strop cu strop ajung să formeze sufletul Fionei... sufletul ei și marele său dor.

• Plusuri

  O poveste frumoasă, cu multe răsturnări de situație, o atenție maniacală la înregistrarea gesturilor personajelor, le simți respirând lângă tine; dacă sunteți curioși despre ce e vorba, găsiți cartea și în ediție digitală.

• Minusuri

  Prea puține monologuri interioare, foarte multe detalii juridice și religioase care încetinesc desfășurarea acțiunii, dar creează atmosfera potrivită. 

• Recomandari

  Pentru fanii Ian McEwan, pentru studenții la Drept, pentru avocați, procurori și judecători, pentru preoți și studenți la Teologie, pentru Martorii lui Iehova, pentru toți cei care au vrut să trăiască iubiri imposibile.