Titlu: Invincibilul
Autor: Stanislaw Lem
Rating:
Editura: Penguin Books
Anul aparitiei: 1982

De-acord cu Eliade care constata că "lectura îi permite omului modern o "iesire din Timp", m-am aplecat asupra Invincibilului căutând pe planeta constelaţiei Lyra o variantă mai bună a lumii. Şi-am descoperit o altă invenţie a lui Lem:  necroevoluţia.

Fascinaţia autorului pentru roboţi îşi găseşte exprimarea desăvârşită în Ciberiada, unde aceste personaje sunt tot ceea ce omul nu reuşeşte să devină. În romanul de faţă apare varianta lor ştiinţifică, rece, de locuitori ai unei planete de pe uscatul căreia au reuşit să suprime orice formă de existenţă,  însă în evoluţie.  De aici şi oximoromul termenului mai sus amintit. Ameliorarea se face la maşinile lipsite de viaţă, în detrimentul fiinţelor.

Temele împletite în roman sunt cele dintotdeauna: întâlnirea cu o formă de viaţă necunoscută, descrierea ei minuţioasă şi  imposibilitatea comunicării dintre aceasta şi oameni.  Totul stropit din belşug cu mistere şi enigme ce rămân în parte nerezolvate, pentru a mari suspansul. Mi s-a părut mai degrabă o carte construită pe model dat şi poate de acea nu m-a impresionat. Pare o demonstraţie ştiinţifică a ipotezei scriitorului cum că oamenii sunt incapabili să iasă din cercul lor strâmt de idei şi concepţii pentru a putea intra în contact cu alte civilizaţii.

Şi tot ca de obicei talentul lui Lem şi-a spus cuvântul în descrierea formei de materie ce populează Regis 3. Căci roboţii aterizaţi pe planetă au evoluat, s-au luptat pentru supremaţie, s-au exterminat între ei şi-apoi au ocupat uscatul întreg. Continuând să distrugă orice altă formă de viaţă care nu se supunea logicii lor mecanice. Bătălia dintre Ciclop, cu tunul sau antimaterie şi norul de "€œmuşte" anorganice are frumuseţea epopeelor legendare a războaielor dintre titani. Cu atât mai înfricoşătoare cu cât forţele implicate sunt mai de neînţeles.

Rohan, unul dintre membrii umani ai Invincibilului declară la un moment dat că omului nu îi e destinat universul întreg, că nu putem fi peste tot. Ceea ce reprezintă un fel de continuare la replica atât de cunoscută din Solaris: "Ceea ce ne mână nu este câtuşi de puţin să cucerim Cosmosul, ci doar să extindem la limitele acestuia Pamantul. Suntem umanitari şi nobili, nu vrem să subjugăm alte rase, vrem doar să le transmitem valorile noastre şi să le preluăm în schimb moştenirea. Ne considerăm cavalerii sfântului contact. Este o a doua minciună. Nu căutăm pe nimeni, în afara oamenilor. N-avem nevoie de alte lumi. Avem nevoie de oglinzi în care să ne răsfrângem. Nu ştim ce am putea face cu alte lumi."

Un ultim aspect: am gustat mult ironia titlului. Invincibilul nu se cheamă aşa pentru că a câştigat toate bătăliile, ci doar pentru că la un moment dat cei care-l manevrează îşi dau seama de inutilitatea continuării înfruntării şi se întorc înapoi pe Pământ.

de Hanelore Alexa