Titlu: Execuția
Autor: Danya Kukafka
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2024
Traducere: Luminiţa Gavrilă
Numar pagini: 368
ISBN: 9786064023742

Execuția este una dintre acele cărți care, fără să fie un thriller clasic sau o dramă psihologică în sensul obișnuit, îți intră în cap cu idei puternice, te bântuie prin atmosfera ei apăsătoare și ridică întrebări grele despre natura răului. Nu este un roman slab – dimpotrivă, este bine scris, tematic bogat și potrivit pentru o lectură care stârnește discuții. Dar, din păcate, nu este genul de roman care să te consume emoțional. Și exact acolo, în lipsa conexiunii afective cu personajele, se află motivul pentru care nu pot să-i ofer mai mult de trei stele.

Danya Kukafka pornește de la o idee pe cât de dureroasă, pe atât de necesară: cum se face că societatea devine interesată de „bărbatul obișnuit” abia atunci când face rău? De ce ucigașii în serie sunt transformați în personaje fascinante, în timp ce victimele rămân simple numere sau siluete uitate în fundal?

Autoarea mută reflectorul de pe criminal spre victime – sau, mai exact, spre femeile pe care le-a rănit: mama lui (Lavender), sora fostei soții (Hazel) și detectiva care l-a urmărit toată viața (Saffy). Aparent, romanul nu este despre Ansel Packer – dar el este, totuși, centrul gravitațional al tuturor poveștilor.

Este o alegere narativă curajoasă, dar și riscantă. Iar în cazul meu, efectul a fost unul mixt.

Ce mi-a plăcut:

✔ Tematica – Subiectele abordate sunt profunde și relevante: trauma, abuzul domestic, violența sistemică împotriva femeilor, alegerile care ne formează identitatea, rolul societății în perpetuarea mitului „bărbatului interesant” doar când distruge.

✔ Perspectiva inversată – Faptul că romanul nu glorifică criminalul, ci îi analizează faptele din prisma celor afectate de el, e un punct mare în plus. E o abordare morală și empatică, dar și dureroasă.

✔ Atmosfera – Tensiunea e reală. Chiar dacă știi cum se termină povestea, senzația de neliniște, de apăsare, persistă. Finalul, deși previzibil, nu e lipsit de impact.

Ce m-a ținut la distanță:

✖ Lipsa conexiunii emoționale – Deși am admirat ideile și construcția narativă, nu am reușit să simt apropiere față de personaje. Poate din cauza alegerii narative – capitolele lui Ansel sunt scrise la persoana a doua, ceea ce creează o distanță ciudată și artificială. Restul personajelor sunt urmărite dintr-o perspectivă omniscientă, ceea ce nu le face mai calde sau mai intime.

✖ Personaje conturate mai mult intelectual decât emoțional – Detectiva Saffy este probabil cea mai umană dintre toate, dar chiar și ea rămâne o voce schematică pe alocuri. Hazel și Lavender au fost, în opinia mea, doar schițate – sau, altfel spus, prea puțin trăite. Într-o poveste care pretinde că dă voce femeilor afectate, emoția autentică a fost, pentru mine, surprinzător de absentă.

✖ Limbajul uneori excesiv de metaforic – Kukafka scrie frumos, dar uneori prea frumos. Proza devine uneori atât de încărcată de metafore și comparații, încât frânează cursivitatea poveștii și îți dă impresia că citești o poezie nuvelistică în loc de un thriller psihologic. Pentru unii cititori poate fi un deliciu stilistic; pentru mine a fost o piedică.

✖ Scene inutile și detalii forțate – Deși rare, unele momente de „descriere explicită” (inclusiv scene cu încărcătură sexuală grafică) au părut inserate mai degrabă pentru șoc decât pentru sens. A fost genul de detaliu care m-a scos din atmosferă și mi-a întărit impresia că textul încearcă prea mult să pară „literar”.

În concluzie, Execuția nu e o carte slabă. Este o carte care pune întrebări necesare, care știe exact ce vrea să transmită și care oferă o reflecție valoroasă asupra felului în care percepem răul. Este o lectură pentru cei interesați de psihologia personajelor, de feminism aplicat în literatură, de moralitate și de povești cu substrat.

Dar, în ciuda construcției bine gândite, nu e o lectură care să-ți pătrundă în suflet. Rămâne la nivelul minții. Iar pentru o carte care încearcă să demitizeze un monstru și să arate rănile celor din jurul lui, cred că emoția trebuia să primeze, nu doar analiza rece.

O recomand – dar nu cu entuziasmul altora. Pentru mine, Execuția a fost o carte care m-a pus pe gânduri, dar nu m-a făcut să simt.

Text scris de Stella Popa.