Scris de Ovidiu Leonte • 9 August 2013 • in categoria Biografii/Memorii
De la India la Indiile Africii este o colecție de jurnale din țări orientale și africane, din perioada în care Daniela Țane a lucrat la Ambasada României din New Delhi în calitate de atașat cultural și la Comitetul Internațional al Crucii Roșii ca delegat. Cronologia nu este respectată în totalitate, la sfârșit fiind plasat „Jurnalul etiopian”, datat 2005, cu 3 ani înainte de anterior intercalatul „Jurnal nepalez”. Am ținut să scriu despre acest aspect deoarece la momentul la care am citit cartea, prins în miezul acțiunii, am neglijat anii în care se petrecea acțiunea relatată, așa încât am fost destul de șocat să descopăr în ultimul capitol un stil mai puțin maturizat decât în cel anterior. Pentru că asta este ceea ce se întâmplă în această carte: de la capitol la capitol, în stilul autoarei se distinge, în cel mai clar mod posibil, o evoluție, o maturizare, absolut logică de altfel, având în vedere experiențele prin care trece. Dacă în primele capitole, în perioada cât a lucrat în India, se poate distinge o oarecare naivitate, cu siguranță datorată imaginii mirifice pe care o avea despre India din diferite surse (scurte călătorii anterioare, Memoriile lui Mircea Eliade), în capitolele următoare, și în special în capitolul 7, „Jurnal nepalez”, se observă o percepție mult mai realistă a lumii, percepție a unei femei marcate de o experiență acumulată în ani grei de exil (autoimpus) în țări subdezvoltate în care munca depusă a determinat-o să intre în contact direct cu oamenii năpăstuiți care trăiesc acolo.
În toate jurnalele din carte, Daniela Țane își păstrează nota de umor caracteristic românilor, un umor „care nu este bășcălie”, cum spune Dan Puric, dar și o seriozitate a persoanei venite să constate și să învețe nu pentru a deveni expert, ci pentru ea însăși, nu pentru a schimba, ci pentru a înțelege. Observator fin al caracterului locului, care este specific fiecărei țări în parte, la crearea căruia își aduc aportul nu doar omul cu tot ce reprezintă el (credință, cultură, năzuințe, etc), ci și capriciile zonei geografice (condiții meteo, sol mai mult sau mai puțin fertil) și, din păcate, interesele politice exercitate în zonă de un stat puternic sau altul, autoarea „nu pretinde nici a se fi asimilat locurilor, nu se erijează în ghid superior și nu opune ignoranței cititorului nici informație savantă, nici experiență matură” (din Cuvânt înainte: Exemplul Sunita scris de Sorin Alexandrescu).
Sinceritatea autoarei este debordantă, însă nu am simțit asta ca pe o indiscreție la adresa propriei ei persoane, cât mai mult ca pe o garanție a autenticității percepției pe care o are asupra țărilor deosebite pe care le explorează, dar și a relatărilor din jurnale. La intervale aproape regulate, refulează o indignare vis-a-vis de situația politică din România, pe care Daniela Țane o vede cu ochi din ce în ce mai răi. Învinuindu-i pe „aleși”, deplângându-i pe intelectuali și, în general, deplângând potențialul, atât al oamenilor cât și al țării, creează o imagine contrastantă între România și țările sărace pe care le vizitează, însă contrastul este invers decât cel așteptat: în ieșirile respective România pare să se afle pe o treaptă mai jos decât India, Cambogia sau Nepal. (Din cauză că aceste refulări au început să apară la din ce în ce mai mulți oameni, mă simt obligat să specific nota de patriotism cu care se revoltă Daniela Țane, ea nefiind împotriva României, ci a oamenilor care o conduc).
Destul de des în carte, autoarea se vede din afară asemenea turiștilor stupizi dotați cu aparate de fotografiat care costă mai mult decât câștigă cei pe care îi fotografiază într-un an. Multe dintre gesturile descrise de ea în aceste situații sunt apologetice (precum cel de ștergere a fotografiei unei bătrâne care stătea împreună cu nepoata ei, ca reacție la „privirea dușmănoasă” pe care bătrâna i-a aruncat-o), dar deloc lipsite de respect. Daniela Țane se analizează lucid din perspectiva observatorului obiectiv venit să evalueze o societate care are la bază principii total diferite de cele ale lumii din care vine ea. „Dacă aș putea aș interzice călătoriile de mai puțin de o lună. Este, cred eu, timpul minim de adaptare. Sub această limită orice înțelegere, cât de aproximativă, este practic imposibilă. Apare în schimb tentația etichetelor, a emiterii unor judecăți de valoare care îndeobște n-au nimic de-a face cu realitatea, interpretarea prin intermediul propriei culturi, tocmai pentru că înțelegerea se refuză și, în absența ei, apare nevoia de repere cunoscute, care să facă noul spațiu cât de cât accesibil.”.
Totuși, o abordare excesivă de acest gen ar putea duce spre cealaltă direcție, deopotrivă greșită ca și prima, și anume mistificarea unei lumi care, de fapt, nu este mai puțin reală decât oricare alta: „sunt conștientă că nu fac decât să supravalorizez lumea simplă a pescarilor și a culegătorilor de nuci de cocos, cu entuziasmul meu deplasat, de turist aflat în căutare de „autentic”, de „felia de viață”, dar în același timp dependent de mașina cu aer condiționat, de confortul personal, de hotelul bun și de camera primitoare în care-și va petrece noaptea”. Să fii vizitator – fie în calitate de turist, fie în calitate de atașat la una din misiunile diplomatice sau umanitare care activează în zonele defavorizate ale „lumii a treia” – prezintă riscul de a cădea într-una din cele două extreme. Păstrarea unui echilibru între propriile emoții și lumea înconjurătoare presupune o oarecare măiestrie, de care Daniela Țane dă dovadă. Să percepi Indiile Africii (Etiopia) și India cu ochii unui român dar lipsit de ideile preconcepute ale occidentalului, să înțelegi oamenii săraci ai acestor țări prin prisma omului pentru care propria sărăcie ar putea însemna lux pentru ei, acestea nu sunt lucruri facile și, aș îndrăzni să spun, nu sunt la îndemâna tuturor. Daniela Țane privește cu luciditate, cu obiectivitate, dar în același timp dintr-o perspectivă extrem de personală viața din aceste părți ale lumii.
Câteva imagini de la lansarea cărții aici.
O carte scrisă cu sufletul, care „s-a conturat încetul cu încetul” pe o perioadă de aproape un deceniu, De la India la Indiile Africii este o lucrare deosebită, o mică perlă care completează șiragul jurnalelor de călătorie de calitate din literatura română, în care surpriza și fascinația se împletește cu indignarea dar și cu înțelegerea și revelația. „Am încercat să surprind și să dezvălui sufletul lumilor prin care m-au purtat pașii, într-o incursiune în sacrul prezent la fiecare colț de stradă, dar pe care suntem prea grăbiți să-l vedem” spune Daniela Țane pe coperta patru a cărții și, după ce am lecturat-o, pot să spun că a reușit ceea ce și-a propus.
De la India la Indiile Africii este o lucrare care nu a trebui să lipsească din biblioteca pasionaților de jurnale de călătorie, de memorialistică sau a celor de literatură despre India, Cambogia, Nepal, Ceylon sau Etiopia.
Copyright ©2011 Bookblog.ro