Scris de Cosmin Popa • 7 December 2011 • in categoria Comedie/Satira
"Cogitaţi, coabitaţi, copulaţi, concotaţi, compilaţi etc..."
Raţiunea ar fi cu siguranţă o armă puternică dacă şi-ar schimba sensul acţiunii. Niciodată o implozie nu modelează exteriorul aşa cum decorează interiorul. Reflecţie există, dar fără negarea acesteia n-ar exista nulitate, în consecinţă puritate. Astfel fără interiorizare, manifestarea raţiunii n-ar fi decât un mijloc inutil şi insuficient al exteriorizării. Şi precum ştim că orice manifestare merită o critică, să-i zicem "critica raţiunii inutile şi insuficiente". Evident.
Jemapel & Jemanfu saturează demersurile filozofice spre o raţionalitate pură, nu există pretenţie, falsă mândrie sau modestie şi nici măcar intenţii insistente spre aforismare (dacă ar exista cuvântul ăsta). Există tot timpul tendinţa de a vorbi despre "carte", în sine, ca despre un personaj cumva omniscient şi omniprezent, dar de această dată nu e cazul. "Cartea", în esenţă, e doar un mijloc de mediatizare, un obiect de marketing aproape la fel de faimos ca site-urile porno. Autorii chiar se străduiesc în a descoperi o soluţie eficientă şi fezabilă pentru acest produs, numit "carte". Dar, asta nu e tot, te învită, de asemenea, la un itinerar personal, o "călătorie sprâncenată" prin imaginativul contemporan al acestora, încercând pe tot parcursul să deschidă "nişte minţi", căci în mod normal, orice produs trebuie să aibă un target.
Cutia produsului are patru părţi, una introductivă, una cuprinzătoare, una vigilentă şi în final una de surplus. Jemapel & Jemanfu îşi construiesc în introducere un portret firesc şi contemplativ întors asupra crezului lor liric.
"În loc de cuprins": Citate (dispozitive de metarmofozare culturală funcţionale în orice situaţie), liberul arbitru ("Să-ţi crească, să-ţi înflorească şi să ţi se întărească liberul arbitru"), arta modernă (clasicismul diferenţei dintre stingător şi tablou), pisici ("vom numi în continuare "pisici" entităţi numite ca şi până acum "pisici", dar care nu mănâncă şi "misici" - pe celelalte"), cultură ("Cultura e tot ce-ţi rămâne după ce ai uitat tot"), cumpărătura pură ("nu întotdeauna e simplu să cumperi zahăr"), morală (moralitatea e doar surplusul consumului), poezie ("poezia nu se recomandă celor care au totul de pierdut"), numere (dacă ar exista nemuritori, posteritatea restului s-ar subînţelege), note de subsol (vezi nota de subsol), violenţă ("dincolo de bine şi dincolo de rău se întinde mai binele şi mai răul"), prostie ("Aşa să ne ajute Dumnezeu!"), curologie (motto: "cuget la durerea mea în cur, care mă îndoaie"), restul plus mica şi aşa-zisa lor concluzie trebuie imaginate, mai ales cu un "despre" naiv înainte de titlu.
(notă de subsol) "Despre, prep. 1. (introduce un complement indirect, un complement circumstanţial de relaţie sau un atribut) În legătură cu...", totuşi despre-ul despre care se discută depăşeşte semantica lui "în legătură cu" cât timp subiectul îşi depăşeşte atribuţiile.
(continuare) "Exerciţiile de atenţie" dezumanizează continuarea. Deja parcă viaţa suscită fiinţa la o privire exterioară, la un "du-te-vino dar mai dă şi cu părerea". E o analiză pasiv-agresivă a agitaţiei browniene cu privire la un viitor incert dar care se pretinde a fi contrariul incertitudinii: "ce ne facem, fetelor? dispar roşcatele!", "sfârşitul lumii, între teorie şi practică", "încălzirea globală"; sau privind o românie mânioasă: "ce face CNA-ul?", "sentimentul românesc al pornografiei de stat", "românia profundă"; sau, finalmente, şi la lucruri mărunte, gen "fumatul, exact între esenţă şi existenţă" şi chiar nesfârşita "bere şi filosofeală".
Anexele tot anexe rămân, rar meritând a fi menţionate. Totuşi aici au rol informativ şi odată cu asta, cumva important. Relevă fără prea mare efort calitatea şi cantitatea informativă ce trebuie desprinsă din acest produs. Ai putea spune ca te înclină cu "de la sine înţeles"-ul mijloc al jocului de cuvinte, al poeziei frânte, nostalgice şi încercate, al ludicului iminent şi imanent, la o relaxare psihică şi la un chinuit zâmbet pe buze.
Restul nu e de divulgat, asa cum nici identitatea autorilor nu e chiar secretă. O desprinzi ca pe o lecţie, uneori e mai bine să râzi decât altceva. Râs filozofic (poate critic), umor, adică "ceva care amuză provocând confuzii printre cititorii serioşi".
o lectură uşoară, plăcută, umoristică, stil dezinvolt
pasionaţilor de filozofie care au şi ochii larg deschişi
Stimate jemapel,
Nu sunt sigur daca eu sunt “Stimate”. Mi-a scris la un moment dat profesorul meu coordonator de disertatie intr-un e-mail, “Stimate domnule inginer”, ce sa mai zic, mi-a curs o lacrima, dar fara doar si poate inca nu-s de “Stimate”. Si multumesc.
De asemenea, am ramas incredibil de surprins sa va vad in josul recenziei mele, venind cu o rugaminte. Si ca sa va raspund si sa fiu complet sincer am sa o iau cumva de la inceput.
1. mi-a placut titlul – bun, curat murdar
2. cand am aflat ca autorii sunt absolventi de AC, mi-am zis: “gata, asta-i sfantul graal”
3. cand am vazut numarul de pagini, m-am luat cu altele,
in final am stat si am paduchit cartea exact asa cum ar fi meritat, si-ati fost martor la produs.
Chiar m-a pus pe ganduri prietenia voastra, jemapel+jemanfu, absolvent de AC fiind si eu, privind raritatea culturala care exista in zilele acestea in domeniul technic si lipsa prieteniilor de durata, sau poate ma insel.
Sa termin, ca ma lungesc, a placut si unghiului meu de cititor, are toate atu-urile unei carti citibile, dar e poate cu un gram de greutate in plus (asta n-ar fi neaparat un minus) fata de alte lecturi.
Acum totusi stau sa ma intreb ce-as fi preferat, facutul de praf sau atacul de cord, sau niciuna ?…
Pai atunci sa lasam politeturile inutile, imi sinteti simpatic si gata. Apropos, de cind cu aventura asta publicistica am cunoscut citeva oameni de simpatici si de toata isprava, un lucru nemaipomenit.
AC?! si mai minunat. Noi sintem AC84 si avem un grup http://groups.yahoo.com/group/ac84/. Intimplator poza noastra de dupa lansare este (inca) la avizier. Sper ca se vede (eu sint ala mai frumos in caz ca poza este neclara).
“prietenia de durata” – este trivial de explicat. Pe linga niste afinitati comune, s-a inventat oportun internetul fara de care ma tem ca singura editie ar fi fost cea postuma, – ma rog, in speranta ca cineva ne-ar fi colectat misivele.
“dar e poate cu un gram de greutate” – povestea e ca editorul a vrut s-o sparga in 3 cartulii, ceea ce ar fi fost si mai rau. Am mers pe ideea ca trebuie sa ducem gluma pina la capat, adica sa fie masiva, adica cit buturuga lui Immanuel.
“facutul de praf sau atacul de cord, sau niciuna ?…” – optez din tot cordul pentru prima varianta. Asadar ati procedat cum se cuvine.
p.s. “gata, asta-i sfantul graal” – intr-un fel, chiar asa si este. Nu cred ca ne-a scapat ceva :-)
Sigur, fara politeturi. Totusi vroiam sa-mi cer iertari pentru intarzierea raspunsului, examene, deflagratii, extorsiuni, din astea care te face sa-ti curge bala de pe buza de jos cand pui capu pe perna.
M-am distrat copios cand am vazut mesajul. Ma bucur ca m-am ridicat la asteptarile autorilor (eh… cel putin unul dintre ei) care nu existau in momentul in care am scris recenzia, la asteptari ma refer, ca presupun ca autorii existau atunci.
In legatura cu “prietenia de durata”- acum rar de se mai infiripa ceva. Acum trebuie sa muncesti cumva la o prietenie, sa lucrezi cu non-sensuri, nimic nu mai e natural, plin de E-uri.
Si ce bine e ca-i sfantul graal, ca de cand il asteptam pe Dumnezeu la o tigara si-o cola fara acid duminica dimineata inainte sa intre popa in biserica.
:)
Copyright ©2011 Bookblog.ro
jemapel spune:
11 December 2011 | 1:54 am
Stimate d-le Popa, multumesc mult pentru recenzie.
Ca sa fiu sincer, m-a facut praf, mai raminea un titlu ca “Introducere in hermeneutica lui Jemapel si Jemanfu” si faceam atac de cord. Ceea ce insa m-ar interesa este sa aflu daca v-a placut. Nu din unghi critic – ci doar din unghiul unui cititor obisnuit.