Titlu: Jurnale
Autor: John Fowles
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Radu Pavel Gheo
Numar pagini: 736
ISBN: 978-973-46-4085-0

Universul trebuie documentat. Fiecare univers. În ciuda curgerii sau estompării, în ciuda eternității sau efemerității, în ciuda imensității sau nimicniciei Oricum ar fi, oricare-ar fi, merită povestit. Altfel durează exact cât îți poți ține respirația.

Cumpără titlul în engleză

Poate „Jurnalele” lui Fowles nu vor intra în istorie. Dar fără îndoială sunt exerciții biologice și intelectuale fascinante. Autorul cunoscutului roman „Magicianul” (1965) realizează un mozaic autobiografic, un exemplu de „carpe diem” adunat și revizuit deseori între 1949 și 1990. Cu o franchețe uimitoare, o sinceritate episodic șocantă și o curgere fină a evoluției, există momente în care te plesnește realitatea de după paginile cărții.

Jurnalul I, 1949 – 1965

O revelație forțat maturizantă presărată de experiențe profesorale în Franța și Grecia plină de iubiri platonice, aparențe înșelătoare și escapade emoționale („Țara asta perfectă, clima asta perfectă... Lumea naturală fără cusur de-aici e micuță, cât un strat subțire de smântână de pe laptele gros al realității.”). O evoluție intelectuală din ce în ce mai arogantă și potențial nocivă („ Uneori mă simt ca și cum aș sta într-un râu de tandrețe, care e în pericol să se reverse.”). O căsătorie furtunoasă cu Elizabeth („ Eu trăiesc prea mult în lumea mea - iar ea nu are nici o lume noosferică în care să trăiască ”). O întoarcere în Anglia („Anglia în iulie, iadul pe pământ.”). O frustrare permanentă pornită de la un egocentrism îngropat de materialitatea unei lumi ce nu-i recunoștea valoarea. O tinerețe precum o poezie efemeră ce-și taie singură aripile („Poezia e schizofrenie controlată.”)

Fără efort, conturezi dorința de singurătate, nevoia de literatură, galofilia, plăcerea anticariatului, ecologismului, grădinăritului, iubirea de păianjeni și orhidee și pendularea sensibilă între trădarea plăcerilor personale și împărțirea cu cei dragi.

Jurnalul II, 1965 – 1990

Personalitatea lui începe să cucerească și să domine („Îmi petrec o mulțime de timp doar stând și ascultând mesajele venind din lumea încă nescrisă.”). Viața începe să capete nuanțe sociale și politice din ce în ce mai pronunțate („Îmi otrăvesc trupul, așa cum blestemata televiziune otrăvește societatea: cu autorizație. ”). Ușoara depresie („Ziua mea de naștere, o non-zi”). Aparența apropierii și realitatea depărtării („Doar uneori, în pat, când o simt că doarme lângă mine, îmi mai găsesc tihnă - o oarecare senzație de intimitate. În seara asta a spus că nu mai poate trăi împreună cu mine”). Pasiunea pentru filme, produsul John Fowles, recenziile la cărți, prieteniile cu alți autori, recomandările, atenuarea dorinței de faimă și disprețul pentru materialitatea lumii („Eu mor furios, nu înțelegător. Am din ce în ce mai mult senzația inutilității ei veșnice.”).

Universul se oprește. Universul are un moment de imponderabilitate. Universul nu mai poate fi povestit. Nu mai e nimic. „De ce nu plânge toată lumea cu lacrimi grele?”

„Jurnalele” lui John Fowles cresc precum orhideele lui de grădină. Există senzația că le-a creat precum jurnalele și le-a revizuit precum romanele. Teoriile despre esență, despre cum ar trebui să fie trăită viața, despre plăcerea și chinul poeziei, despre structura romanului și importanța acestuia, despre iubire și frică, despre moralitate și muncă, devin un inventar al unei disecții precise pornită din mâna unui chirurg priceput.

În ciuda imposibilității lui ca persoană, leneșul antisemit și homofob, John Fowles se magnetizează încet cu omenia. Se aruncă pe pagină precum într-o piscină. Se scufundă în pagină sub oceane grele și copleșitoare. Se ridică din pagină cu urme de umanitate.

Apoi, îți oferă șansa să faci și tu asemenea.

• Plusuri

  Incursiunile în mintea unuia dintre cei mai apreciați autori.

• Minusuri

  Lectură ușor greoaie, descriptivă.

• Recomandari

  Pasionaţilor de memorii și jurnale, scriitorilor aspiranți, căutătorilor de valori.