Titlu: Iepurele cu ochi de chihlimbar. O misterioasă moștenire de familie
Autor: Edmund de Waal
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Ioana Aneci
Numar pagini: 420
ISBN: 978-973-46-4195-6

Nimic nu mi se pare mai greu decât să recenzezi o carte de cinci stele, maximul permis în registrul nostru. Îmi trec atât de multe idei și lucruri prin minte, pe care vreau să le punctez și să vi le împărtășesc, încât cel mai adesea nu iese nimic concret la finalul sesiunii de scris. E prea forțat, prea alambicat, poate prea subtil sau subiectiv, fără o idee concisă în jurul căreia să înfășor toate micile detalii care fac de multe ori ca o carte să fie mai mult decât bună sau frumoasă și o fac să fie superbă.

Cumpără titlul în engleză

Am pățit asta cu „Iepurele cu ochi de chihlimbar” al lui Edmund de Waal, o încântătoare poveste despre o familie numeroasă, răspândită pe întreg continentul european, de-a lungul a mai bine de un secol, adusă laolaltă de netsukele - micile figurine din fildeș și lemn - care au trecut prin mâinile a cinci generații, ca un fir al Ariadnei care să le lege destinele împreună.

Întrecând în iscusință orice ar fi putut fi născocit în numele ficțiunii, realitatea și viețile trăite de membrii familiei Ephrussi, un neam de evrei înstăriți care rivalizau celebra familie Rothschild, alcătuiesc o lectură fascinantă, o frescă ce se întinde pe trei secole începând cu 1871 și până în 2009, suficient de multă vreme încât să marcheze toate evenimentele istorice de mare importanță și ca membrii familiei să rămână într-un fel sau altul imortalizați și în zilele noastre.

Ghemul de povești începe cu Charles Ephrussi, tânărul evreu care s-a dezis de drumul ales de părinți, refuzând să ocupe un rol important în afacerea familiei legată de comerțul cu cereale pentru a se dedica unei vieți boeme, devenind un apreciat cunoscător al artelor, un mecena al impresioniștilor și un formator de opinie la final de secol XIX, servind totodată și drept inspirație pentru personajul lui Proust, Swann, din „În căutarea timpului pierdut”. Atunci când apogeul pentru arta japoneză pune stăpânire pe colecționarii parizieni și pe buzunarele lor adânci, tânărul Ephrussi își mută atenția de la casetele din lemn lăcuit spre micile figurine din lemn și fildeș, nu mai mari decât o cutie de chibrituri, de un finisaj și detalii exemplare, pe care le achiziționează într-un număr destul de mare, astfel ajungând mândul proprietar al unei colecții de nu mai puțin de 264 de netsuke.

Dar acestea nu apucă să prindă rădăcini în rue d’Iena pentru că sunt trimise la Viena drept cadou de nuntă pentru vărul său Viktor și tânăra sa soție Emmy, în 1899. Aici începe cea mai consistentă parte din carte, și cea mai frumoasă în opinia mea, pentru că accentul se mută din sfera artei în cea a familie. Netsukele nu mai sunt un prilej de fală sau o curiozitate care să îi încânte pe oaspeții eclectici ai lui Charles, ci ele ajung să servească drept jucării, sâmburi pentru poveștile lui Emmy spuse copiilor – Elisabeth, Gisela și Iggie (Ignace). Dulapul cu oglindă și rafturi îmbrăcate în catifea verde șade acum în dressingul mamei, iar copii scot seară de seară figurinele de pe rafturi și le înșiră pe covorul galben, în timp ce doamna Ephrussi se gătește pentru bal, operă sau teatru.

Tot în această amplă perioadă ni se permite accesul într-o lume a înaltei societăți cu toate normele și rigorile sale – de la educație, rolul în familie și creșterea copiilor pentru a continua pe urmele iluștrilor bancheri sau afaceriști Ephrussi și până la pasiunile acestora pentru vânătoare, reuniunile de familie din Elveția, moralitatea laxă care permitea întreținerea unor relații extraconjugale fără a duce la destrămarea unei căsnicii sau la scandaluri monstruoase.

Edmund de Waal reușește un lucru deloc simplu și anume acela de a te atrage și de a îți face să-ți placă lumea reală, bogată în detalii, marcată de suișuri (acumularea averilor impresionante) și coborâșuri (poziția evreilor și opoziția vienezilor față de aceștia) a lui Viktor, Emmy, Elisabeth, Gisela și Iggie. Dincolo de evenimentele istorice care au o puternică încărcătură emoțională (ocuparea Vienei de naziști în 1938 și deposedarea evreilor de averi), autorul mă face să-mi pese de cei implicați, strânindu-mi și mai mult curiozitatea și dorința de a afla până la capăt ce s-a întâmplat cu cele 264 de netsuke.

După cel de-al Doilea Război Mondial acestea își croiesc drumul înapoi spre Japonia grație lui Iggie care se gândește că ele aparțin acelei țări. Ultima parte a cărții ne aduce mult mai aproape de prezent și de modernitate, de o Japonie aflată în plină reconstrucție și avânt tehnologic și de finalul călătoriei.

Este de apreciat efortul lui de Waal care și-a petrecut câțiva ani dezgropând istoria familiei sale (Elisabeth fiind bunica sa pe linie paternă) de prin arhivele bibliotecilor europene. Minuțiozitatea cu care s-a interesat de soarta fiecărui membru, de clădirile și averea familiei, de obiceiurile din epocă care i-au permis pe parcus să facă o serie de deducții logice împrumută ceva din migala și truda maeștrilor japonezi, făuritori de animale, fructe sau indivizi nu mai mari de o cutie de chibrituri.

În concluzie, nu pot decât să vă recomand cartea scrisă de Edmund de Waal pentru că este o lectură fascinantă în ciuda începutului ceva mai lent. Cu puțină răbdare vă veți lăsa furați de Parisul lui Charles, Viena lui Viktor, Japonia lui Iggie și o părticică din Odessa care păstrează originile familiei Ephrussi.

• Plusuri

  Istoria complexă a familiei, cu membrii săi fascinanți și diferiți.

• Recomandari

  Celor fascinați de istorie și care sunt la fel de interesați de latura umană a evenimentelor și a oamenilor care o compun pe cât sunt de datele efective și de anvergura evenimentelor.