Titlu: Istoria secretă
Autor: Donna Tartt
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2020
Traducere: Magda Groza
Numar pagini: 864
ISBN: 978-606-33-4519-7

„Istoria secretă” este prima carte a scriitoarei americane Donna Tartt. Și încep cu informația asta pentru că pe parcursul lecturii am simțit nevoia să-mi reamintesc acest lucru de mai multe ori, atât de închegat și complex este acest roman. Chiar dacă Donna Tartt a primit Pulitzerul pentru cea de-a treia carte a sa, „Sticletele”, vă încurajez să începeți cu „Istoria secretă”, o narațiune care nu vă va dezamăgi cu siguranță.

Romanul are două elemente care pe mine mă cuceresc întotdeauna la o carte: un stil cursiv și învăluitor de a povesti - cu descrieri aproape tandre, indiferent că este vorba despre peisajele tomnatice sau despre ultimele momente din viața unui om - și personaje care ies în evidență, rămânând totuși credibile în contextul poveștii. Nu am spus nimic despre acțiune pentru că pur și simplu nu sunt un cititor care se hrănește cu acțiune, dar thriller-ul imaginat de Tartt este țesut din fire delicate dar rezistente și reușește să susțină întreaga construcție.

Cartea îi are ca protagoniști pe șase tineri aflați la un colegiu din Vermont. Un grup elitist care studiază greaca cu un profesor emerit, format din personaje care provin din familii bune sau extrem de bogate. Toți, mai puțin Richard, povestitorul celor 850 de pagini - care trec pe nerăsuflate, nu vă faceți griji -, un puști care încearcă să se integreze în acest mediu idealist și spiritual combinat cu petreceri alcoolice începute la micul dejun.

Despre unul dintre cei șase prieteni, Bunny, știm chiar de la început că este mort, însă informația asta reprezintă doar o falie a întregului monumental, o singură fațetă a poveștii în care autoarea se joacă cu măștile personajelor, făcându-te mereu să te întrebi care este aparența și care este esența din fiecare situație.

Faptul că aleg toți să studieze greaca este un fapt de mare importanță în narațiune, care se reflectă atât asupra modului de a scrie al autoarei și a felului în care creionează destinele protagoniștilor - un anumit tragism al gesturilor și un aer de fatalism pe care îl insuflă povestirii – cât și asupra comportamentului celor șase învățăcei. De fapt, ei hotărăsc chiar să experimenteze stilul de viață al vechilor eleni organizând o bacanală, un ritual mistic, nocturn, prin care speră să atingă o stare privilegiată.

Dar ceva nu merge cum ar trebui... sau poate e fix cum ar trebui să fie? Cert este că o greșeală duce la alta și așa apare moarte în viețile lor de adolescenți trăind printre cărți și studii la bibliotecă, mimând o maturitate pe care nu au ajuns încă să o trăiască. Moarte ca jertfă, ca gest echilibrator sau ca sacrificiu, pentru că totul poartă mai multe fețe în paginile acestei cărți, precum înșelătorul zeu Dyonisos. Henry, băiatul genial și stăpânit, incredibil de bogat și care pare să vrea să-i controleze pe toți, gemenii Camilla și Charles, cu legătura lor dincolo de firesc, Francis cel flamboaiant și dornic de dragoste și Bunny, cel anunțat mort încă de la început, personajul superficial și sâcâitor.

Oare așa să stea lucrurile sau e mai mult de atât? Richard nimerește în mijlocul acestor excentrici, fanatici ai Greciei Antice și ai prieteniei deja sudate dintre ei și cumva devine omul căruia i se fac confidențele. Sau poate asta vrea el să creadă despre oamenii asupra cărora și-a proiectat toate speranțele lui de copil venit de nicăieri și dornic să devină altceva, ceva mai bun. Dar această carte nu este despre a ghici adevărul despre crima comisă, ci mai mult despre a înțelege ce se întâmplă cu aceste suflete tinere care păreau să aibă toată viața înainte.

Eu m-am bucurat de „Istoria secretă” ceva mai mult decât de „Sticletele”. Pentru mine a fost o poveste mai unitară, fără pasaje peste care să vreau să trec repede, repede ca să ajunge la ce e bun. Ca să nu mai spun despre farmecul vieții la colegiu imaginat de Tartt: cu o întreagă constelație de clădiri vechi, din cărămidă, biblioteca din secolul trecut și sala de clasă romantică a profesorului de greacă.

Dar oricare ar fi ordinea preferințelor tale, „Istoria secretă” este o carte pe care nu trebuie s-o ocolești. E ca o capsulă în care autoarea a reușit să creeze o lume completă, cu tot ce e nevoie, o lume presărată cu citate din clasici, cu personaje unice, cu dorința de a trăi în „sublimul” cărților. O lume care se desfășoară în paralel cu lumea pe care o știm cu toții și în care frumusețea este idealul pe care îl cauți, dar un ideal care îți aduce atât plăcere, cât și porția de durere.