Titlu: Căpcăunii anonimi
Autor: Pascal Bruckner
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Muguraş Constantinescu
Numar pagini: 152
ISBN: 978-973-707-885-8

Dietele slab proteice dăunează căpcăunilor, pe când soluţiile pentru invizibilitate funcţionează doar pe termen scurt.

În ciuda subtitlului „Două basme pentru adulţi crude şi amuzante”, cred că aş fi apreciat volumul Căpcăunii anonimi în copilărie, mai mult decât acum. Cruzimea mi se pare, în general, un apanaj al copilăriei, de la care, spre majorat, nu-ţi rămâne decât să îţi întorci faţa, căutând satisfacţie în altă parte. Cu toate astea, să zâmbeşti citind despre cruzimea gratuită nu este neapărat un gest incompatibil cu refuzul acesteia în plan real.

Primul basm, care dă titlul volumului, prezintă evoluţia lui Balthus Zaminski de la stadiul de căpcăun spăşit (25 de ani) la cel de căpcăun care se jertfeşte hristic pentru supravieţuirea neamului. Povestea poate ofensa cititorul adult de convingeri religioase, căruia nu-i rămâne decât să se împace, pe parcursul lecturii, cu gândul că autorul e francez şi a fost educat de iezuiţi.

Slujitorul Carciofi, cel ce îl convinge pe Balthus că trebuie să renunţe la carnea de copil, cea mai fragedă din lume, se arată la fel de grijuliu faţă de stăpânul şi pupilul său precum un stareţ faţă de un novice. Ceea ce nu pricepe Carciofi, iar cititorului nu i se spune explicit, este că orice identificare între căpcăun şi specia umană se rezumă la o eroare de percepţie, iar trecerea de la căpcăunitate la umanitate e o simplă utopie. Balthus, forţat la un regim vegetarian, devine respingător fizic şi greoi în gândire, iar ceea ce i se oferă în schimb e asigurarea – sau credinţa - că trăieşte aşa cum trebuie.

Ştergătorul, cel de-al doilea basm al volumului, se bucură de un protagonist care nu ar lua niciodată în seamă părerile altora, ceea ce, imediat după Balthus, vine drept o uşurare. Mizantropul Paul Folcone locuieşte singur undeva la marginea Parisului, creând, întâmplător, o vopsea care şterge temporar obiectele sau fiinţele cu care vine în contact. Din nefericire, personajul nu reuşeşte să descopere vreodată reţeta prin care a obţinut vopseaua miraculoasă, astfel încât, nemaiavând cu ce să-l şteargă pe băieţelul a cărui veselie îi întunecă bătrâneţile, Paul se vede nevoit să-l sechestreze pe acesta în subsolul propriei case. Se pricopseşte, însă, cu un exemplar pretenţios, a cărui menţinere în viaţă va solicita eforturi neanticipate.

În ambele basme, îndepărtarea de copilărie înseamnă o pierdere treptată a elasticităţii în gândire şi învârtirea în jurul a două-trei concepte întâlnite la momentul propice. Privite în acest mod, poveştile lui Bruckner devin puţin cam triste pentru a fi recomandate cuiva ieşit de la serviciu după căderea serii. Deşi îmi vine să recomand lectura volumului cu primele cafele ale câtorva zile, efectul sperat probabil de cunoscutul filosof ar fi tocmai neliniştea nocturnă că în fiecare dintre noi se ascunde un Carciofi sau un Ştergător, aşteptând împrejurările propice.

• Plusuri

  Proza succintă, senzaţia că scriitorul a eliminat o bună parte din textul brut, pentru a nu-şi subestima cititorii.

• Recomandari

  Recomandări: De citit împreună cu Eleganţa ariciului de Muriel Barbery, o altă (puţin mai nouă) poveste cu duo parizian bătrân solitar + copil precoce.