Cartea aurului

Titlu: Demonii vântului
Autor: Daniela Zeca
Rating:

Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2010
Numar pagini: 244
ISBN: 978-973-46-1808-8

Saiyed este un copil găsit, dar un copil găsit cu o soartă bună și protejat de o amuletă misterioasă. În sângele lui arab fierbe patima aurului și a pietrelor prețioase, mai presus de dragostea pentru familie, sau pentru femeile de lângă el.

Demonii vântului este a doua carte din trilogia orientală a Danielei Zeca – Istoria romanțată a unui safari, Demonii vântului, Omar cel orb. Dacă în primul volum am fost delectați de bucate alese,în acesta descrierile măiestre sunt rezervate pietrelor prețioase ce ascund în ele ape adânci și tulburi, ce înrobesc și fascinează. Aici se accentuează anumite tendințe sau doar sugestii din prima carte; astfel, apar referiri clare la spațiul românesc, iar magia e acum mai mult decât o sugestie sau o părere.

Patima pentru dragoste este înlocuită de patima pentru bani. Dar nu într-un mod lacom, ci ca artist, căci Saiyed este un bijutier desăvârșit care își iubeste meseria. El trezește pietrele și le simte voința, și mai mult, știe că fiecare piatră are o anumită putere magică. Spre norocul său, se află în paradisul opulenței și al dichisului, unde mșteșugul său este apreciat: Dubai.

Femeile sunt pasagere în viața lui și înseamnă ceva doar la momentul respectiv, dar aurul este veșnic. Poate că explicația stă în amuleta pe care o avea la gat atunci când a fost găsit. Este un obiect misterios cu puteri nebănuite care îți împlinește dorințele. Iar stămoșii lui prin adopție par a fi suferit de aceeași „boală”. Cu generații în urmă aceștia au ajuns pe tărâm românesc în căutarea Cloștii cu pui, aurul blestemat al dacilor.

Exoticul se împletește armonios cu spațiul autohton, trecerile fiind făcute foarte lin și clar. Din când în când ne scufundăm în lectura unui carnețel rămas de la tată unde sunt povestite peregrinările unchiului său pasionat de tezaurul dacic. Am apreciat povestirile amănunțite despre doamnele românce și despre casele boierești ale vremii. Este vorba desre tânărul regat interbelic pentru care eu am avut intotdeauna o slăbiciune.

Un alt plan al romanului este acela în care viața luxoasă și leneșă a șeicului din Dubai ne trece prin fața ochilor. Totul la el este greu precum brocardul și dens precum parfumurile orientale. El îl anagajează pe Saiyed pentru a realiza o capodoperă din aur și nestemate, o peșteră doar din metale prețioase. Această peșteră a lui Aladin în variantă modernă este din punctul meu de vedere o alegorie, un element pe care autoarea îl lasă la cheremul fanteziei cititorului.

Nu știu sa va explic de ce paginile romanului Demonii vântului zboară așa de ușor. E clar că mi-a plăcut mult cartea, este un roman plin de substanță și chiar te pune pe gânduri, dar l-am citit fulgerător de repede și m-am trezit regretand ca s-a terminat.