Titlu: Milarepa
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Ileana Cantuniari
Numar pagini: 64
ISBN: 978-973-689-562-3

Ești un dobitoc Milarepa, cel mai mare neghiob care s-a urcat vreodată până la această mănăstire! Tu chiar nu pricepi? Crezi că poți cumpăra totul cu forța neroadă a mușchilor? Și mai crezi cumva că un turn, fie el rotund, pătrat, în formă de semilună, octogonal sau cu nouă caturi, te poate aduce pe drumul înțelepciunii. Dar ai capul mai tare decât orice piatră de pe drum?”

Milarepa este primul din cele cinci romane care alcătuiesc Ciclul Invizibilului, un ciclu care tratează religiile lumii. Aceasta abordează budismul tibetan, a doua, Domnul Ibrahim și florile Coranului, sufismul, a treia carte, Oscar și Tanti Roz este dedicată creștinismului, Copilul lui Noe, iudaismului, iar Luptătorul de Sumo care nu se putea îngrășa, Zen budismului. Al șaselea roman din ciclu este Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată și are tangențe cu confucianismul, potrivit site-ului oficial al autorului. Prin scrierea acestui ciclu – pe care are de gând să-l continue, el având deja anunțate încă două romane pe care urmează să le publice – Éric-Emmanuel Schmitt aduce un excelent elogiu religiilor lumii, încercând într-o oarecare măsură să le facă mai ușor de perceput, de acceptat.

Revenind la cartea de față, ea este una dintre cele mai scurte romane (cu această titulatură, de roman) pe care le-am citit vreodată. Doar 58 de pagini de text. Caracterul este mare, ca cele din cărțile pentru copii. 30 de minute sunt suficiente nu doar pentru a o citi, ci și pentru a medita puțin la ea. Cu toate acestea, avem de-a face cu o lectură bogată, cu personaje carismatice și cu o deosebită putere de a rămâne în memoria cititorului. Este foarte adevărat că la un moment dat autorul pare să grăbească povestirea, însă nu este cu adevărat așa. Legenda lui Milarepa este respectată mot-a-mot, fără a se scăpa nimic. Este însă povestită în cel mai esențial mod cu putință, fără înflorituri și fără interpretări. Apar totuși câteva personaje contemporane cu noi, care se dovedesc a fi o ancoră a acestei religii, budiste, în realitatea noastră. Mai exact, ca personaj, Milarepa, i se arată în vis unui parizian, Simon, care trebuie să-și accepte karma și să-și înțeleagă destinul. Cu alte cuvinte, chiar dacă vorbim despre un personaj dintr-o legendă veche de o mie de ani, ea are înrâuriri dintre cele mai directe în lumea reală contemporană.

Legenda lui Milarepa este cunoscută și oricum se poate găsi foarte repede pe Internet. Milarepa a fost unul dintre cei mai mari yoghini, singurul care a reușit să atingă iluminarea absolută într-o singură viață. El dovedește, pentru cei care îi urmează calea că budismul tantric este cu siguranță una dintre căile de a atinge iluminarea. Pe fondul acestei legende, Éric-Emmanuel Schmitt montează piesa reîncarnării într-un nesfârșit ciclu de vieți, având ca unic scop, purificarea sufletului, ispășirea unui păcat. Evident, nu Milarepa va fi cel ce va renaște o dată și încă o dată și tot așa până în prezent, ci Svastika, unchiul acestuia, cel care l-a surghiunit, cel care, prin acțiunile sale, a reușit să scoată din Milarepa tot ce era mai rău. Chiar dacă acțiunile unchiului său nu au făcut decât să trezească în Milarepa dorința de iluminare, transformându-l într-o legendă, Svastika tot trebuie să-și ispășească păcatul, tot trebuie să se renască de destule ori pentru ca până la urmă să povestească legenda de o sută de mii de ori. Mesajul destinului său îi este adus contemporanului, lui Simon, de „o femeie vagă precum fumul țigării pe care o fuma”, probabil karma însăși. Dispariția ei „într-o bună zi” coincide cu atingerea stării de calm și resemnare a personajului Simone. Crede – chiar dacă spre sfârșit încă se întreabă – că și-a făcut bine datoria, că a povestit de câte ori a putut legenda.

Deși spre sfârșit apare din nou incertitudinea, ultimul cuvânt al romanului reușește să elimine orice dubiu cu privire la reușita – sau nereușita – lui. Un singur cuvânt, care ne face să înțelegem dacă Svastika și-a purificat în această încarnare sufletul sau nu. Din acest motiv, scriitura lui Éric-Emmanuel Schmitt este foarte profundă. Deși cărțile lui sunt scurte (Oscar și Tanti Roz are 110 pagini, Domnul Ibrahim și florile Coranului are 90 de pagini), ele reușesc să ofere un bogat conținut, având darul de a naște în sufletul cititorului sentimente dintre cele mai puternice. Simplitatea cu care, în Milarepa, autorul aduce misticul budism în contemporaneitate, oferindu-i o legătură foarte solidă cu realitatea, este surprinzătoare. S-a vorbit în nenumărate rânduri de o similitudine între scriitura lui Paulo Coelho și cea a lui Éric-Emmanuel Schmitt. Personal, eu nu reușesc să fac o asemenea paralelă. Éric-Emmanuel Schmitt este profund, radical și foarte simplu. Paulo Coelho este oarecum superficial, folosindu-se de destule artificii pentru a capta cititorul în mrejele scriiturii sale. Am amintit despre această similitudine pentru că mi s-a părut foarte importantă, în special pentru că am găsit-o destul de răspândită. Cred că Éric-Emmanuel Schmitt ar trebui să fie citit (deoarece cu siguranță va fi perceput și acceptat) total independent de Coelho sau de alți scriitori, ca un fenomen literar care produce permanent romane, dar și piese de teatru care se joacă pe tot teritoriul Franței

• Plusuri

  Milarepa este un roman foarte concis. Fiind extrem de scurt, el poate fi citit rapid, iar profunzimea scriiturii va chema spre recitire. Cei care i-au citit romanele lui Éric-Emmanuel Schmitt înțeleg la ce mă refer.

• Recomandari

  Citiți Milarepa. Citiți Domnul Ibrahim și florile Coranului, Oscar și Tanti Roz, Copilul lui Noe, Luptătorul de Sumo care nu se putea îngrășaCei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (nu le-am găsit traduse în română pe toate, deci îndemnul se adresează, cel puțin în ce privește ultimele două titluri, celor ce pot citi în franceză). Nu veți regreta. Mai sunt și alte romane de-ale lui Éric-Emmanuel Schmitt traduse în română. Probabil că dacă veți citi unul dintre ele – oricare – veți alege să continuați să citiți din ce în ce mai mult opera acestui autor remarcabil.