bookblog.ro

Cum să valorifici oportunitățile la maximul lor potențial

Scris de • 22 January 2024 • in categoria

Titlu: Arta de a lua cele mai bune decizii
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2023
Traducere:
Numar pagini: 256978-630-319-349-6

Arta de a lua cele mai bune decizii. Sfaturi practice pentru a gândi limpede în orice situație este o carte de non-ficțiune, o carte cu esență și, după părerea mea, poate una dintre cele mai bune de acest gen citite vreodată.

Deseori, s-a dovedit că lecțiile pe care le-am trăit pe propria-mi piele n-au fost tocmai blânde și ușor de asimilat. Oare, dacă știam anumite lucruri, nu mi-ar fi fost mai ușor să le evit sau să trec mult mai ușor prin ele? Este mai mult decât probabil ca acest lucru să fie adevărat...

Asta m-a învățat, de fapt, cartea de față. Că este bine să te documentezi, să știi de la bun început anumite lucruri, astfel încât să știi, nu neapărat cum să le eviți, dar cum să le depășești nu doar mai ușor, ci și mult mai eficient.

Deși se spune că suntem protagoniști în propria poveste de viață, de fapt, mai mult sau mai puțin surprinzător, deseori instinctele ne dictează alegerile, ne dictează comportamentele cultivate de-a lungul a milioane de ani de evoluție, mii de ani de cultură și, în esență, suntem prinși într-o dinamică socială evolutivă căreia ne adaptăm și, drept spus, la care suntem nevoiți să ne adaptăm. Dar dacă ieșim din această dinamică definită foarte des de hazard și întâmplare, nu am putea accesa adevăratul potențial pe care îl avem? Mai mult decât atât, n-am reuși oare să ne cunoaștem mai bine adevărata chemare și adevărata putere, și în cele din urmă să fim cu adevărat fericiți?

Cartea lui Shane Parrish, fost expert în securitate cibernetică, renumit în domeniile în care activează, este plină de sfaturi practice. Și nu doar atât, ci este plină și de exemple, asta pentru cei care, dincolo de toate, se bazează pe dovezi faptice, pe date cuantificabile și care pot fi validate într-un context specific. Ca persoană din domeniul științelor exacte, asta contează și pentru mine deosebit de mult. Iar a-mi exemplifica practic un concept, o idee, oferindu-mi date care susțin acest lucru, înseamnă să-mi câștigi încrederea. Iar Parrish a reușit să o facă, pentru că ideile sale au avut și context, și subiect, și rezultate.

De la cum să-ți stăpânești anumite ieșiri, până la cum ar trebui să răspunzi atunci când ești luat peste picior, când nu ți se oferă recunoașterea pe care crezi că o meriți, aprecierea care crezi că ți se cuvine și altele, Parrish oferă sfaturile de care avem nevoie pentru a înțelege și, ulterior, aplica aceste lucruri. Iar eu am citit cartea având lângă mine un carnețel în care mi-am notat multe lecții a căror importanță nu o pot nega.

În esență, volumul de față este despre cum să ne optimizăm viața – cu alte cuvinte, cum să ne optimizăm deciziile, pentru că, zilnic, fiecare dintre noi ia decizii. Iar deciziile ne dirijează viața, nu-i așa? Luăm mii și mii de decizii, dar rareori, poate spre deloc, realizăm că deciziile pe care le luăm sunt de fapt stabilite cu mult timp înainte: de obiceiurile pe care le avem, de credințele de care ținem cu dinții și, în general, de natura noastră extinsă și complexă. Însă aceste decizii nu sunt deseori cele mai potrivite, ci sunt parte integrantă a unui mecanism social care ne-a definit de-a lungul timpului și continuă să ne definească. Încă mai gândim și cu paleocortexul, așa-zis „creier primitiv”, care definește acel instinct primitiv, dar absolut esențial, de conservare.

Însă, în unele cazuri, paleocortexul n-ar trebui să intervină, fiindcă ne pune pe un drum care se va dovedi nu prea eficient. Dar avem și o componentă la care ar trebui să facem apel mult mai des, și anume neocortexul, creierul menit să raționeze, să rafineze și să ne ajute să luăm decizii gândite, trecute prin filtrul rațiunii.

Cred că mă voi opri aici, fiindcă aș putea vorbi mult și bine despre această carte, și tot aș simți că n-am spus mai nimic relevant. Nu pot decât să vă spun că este o carte practică, din care ai ce învăța și la sfârșitul căreia te găsești mult mai documentat, mult mai înzestrat cu anumite lecții și informații care știi că se vor fi dovedit a fi importante în dinamica propriei vieți. Poate nu acum, poate nu în proximitatea lunilor care urmează, dar știi că vor exista momente în viață în care vei aplica ceea ce ai citit, ceea ce ai asimilat.

O carte care îți oferă instrumente valoroase și practice, instrumente de care ai nevoie pentru a-ți remodela gândirea, într-o direcție cu mult mai sănătoasă și mult mai împământată în „realitatea reală” – nu ceea ce crezi că este bine, dar ceea ce, într-adevăr, este bine. Vă asigur că veți găsi, la rândul vostru, o mulțime de sfaturi care au potențialul de a vă schimba în bine anumite variabile din propria viață!

Text scris de Andrei Cioată.

  • Plusuri

    O carte practică, cu sfaturi care au aplicabilitate în realitatea oricăruia dintre noi.

  • Minusuri

    Niciunul, mi s-a părut a fi o carte completă și cu exemple concrete, care au avut rolul nu doar de a mă ajuta să asimilezi mult mai bine informația, ci și de a certifica viabilitatea ei.

  • Recomandari

    O recomand tuturor celor care lucrează la propria lor dezvoltare personală, care acceptă că întotdeauna este loc de mai bine.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro