Titlu: Abandonații
Autor: Tim Tzouliadis
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Sorin Șerb
Numar pagini: 640
ISBN: 978-606-8623-04-7

„În primăvara lui 1933, Fred Beal a făcut o a doua călătorie, de data aceasta la o cooperativă ucraineană de producție de lângă satul Cehuiev […] Pe marginea drumului, sindicalistul născut în Massachusetts a zărit un cal mort încă înhămat la căruță; un bărbat, mort și el, ținea frâiele. Străbătând un sat pustiu, Beal a văzut într-o colibă țărănească un bărbat mort stând lângă cuptor: „Stătea sprijinit cu spatele de zid, era țeapăn și se holba la noi cu ochii săi duși de pe lume.„ Pe ușa unei alte case din sat, cineva scrisese: „Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei care intră aici și să nu sufere niciodată ce am suferit noi.„ în casă, doi bărați și un copil zăceau morți alături de icoana familiei. Întors în America, Fred Beal nu a găsit, în ciuda relațiilor sale din sferele radicale, decât un ziar dispus să-i publice povestea despre foametea care făcuse cinci milioane de victime [în Ucraina]. Ziarul socialist Jewish Daily Forward din New York i-a publicat mărturia în idiș.”

Cumpără titlul în engleză

Am ales acest citat pentru începutul recenziei pentru că spune multe lucruri chiar de la prima vedere: În primul rând, este vorba de numele protagonistului și locul din care vine: Fred Beal, Massachusetts. În al doilea rând, locul în care se află: Ucraina anului 1933. Și în al treilea rând – și ceea ce șochează cel mai tare – sunt condițiile întâlnite în drumul său: foamete și moarte.

Cartea Abandonații a lui Tzouliadis este un înfiorător tablou al atrocităților dezlănțuite de Stalin în ceea ce a purtat în istorie numele de Marea Teroare. Ce aduce autorul diferit de toate celelalte cărți care tratează acest subiect (mă refer, evident, la cele citite de mine), este faptul că descrie un episod necunoscut – sau foarte puțin cunoscut – din istoria Marii Terori, anume valul de emigranți americani din anii `30, care au părăsit SUA revoltați de condițiile economice de acolo și au migrat către Uniunea Sovietică, ce promitea la acea dată ceea ce comunismul a promis la nivel teoretic – dar nu a realizat niciodată – belșug și prosperitate.

„A fost cea mai puțin trâmbițată migrație din istoria americană. Lucru deloc surprinzător, probabil, de vreme ce într-o națiune de imigranți, nu se obosește nimeni să-i amintească pe cei care au lăsat visul în urmă. […] O radiografie a Americii, ei reprezentau toate păturile sociale: profesori, ingineri, muncitori în fabrică, dascăli, artiști, doctori, chiar și fermieri, o adunătură pestriță pe puntea vapoarelor de călători”.

Șochează în primul rând decizia unor astfel de oameni de a părăsi SUA, chiar și în cea mai neagră perioadă a sa de la Războiul Civil încoace. Unii dintre ei nici măcar nu o duceau chiar așa de greu. Mulți își donau – nu vindeau, donau! – lucrurile pe care le aveau guvernului, în schimbul unui permis de muncă în Uniunea Sovietică. „Un locuitor din Denham, statul Indiana, a scris Departamentului de Stat, oferindu-și „casa, un teren, un camion și câteva acareturi„ în schimbul permisului de muncă în Rusia.”

Șochează apoi numărul celor care au migrat, care, deși, din păcate, nu este cunoscut cu exactitate, este estimat la câteva zeci de mii. Numărul este stabilit oarecum aleatoriu, din mai multe cauze, care în general țin de lipsa actelor care să ateste plecarea din SUA sau sosirea în URSS. „Numai în primele opt luni ale anului 1931, Amtorg – agenția sovietică de comerț exterior, cu sediul la New York – a primit din partea americanilor mai mult de o sută de mii de cereri de emigrare în URSS.”

În al treilea rând șochează lipsa de interes a autorităților americane vis-a-vis de soarta americanilor emigranți. Era ca și cum ar fi considerat că au plecat pe propria lor răspundere, așa încât SUA nu mai avea niciun interes în ce privește soarta lor.

Iar în al patrulea rând șochează ura cu care i-a exterminat Stalin: a răspândit cunoscutele sale lozinci care spuneau că toți străinii, mai cu seamă americanii, sunt spioni care vor să submineze economia țării, i-a instigat chiar pe emigranți unii împotriva altora, în vreme ce pe cealaltă parte refuza să comunice cu autoritățile americane – care oricum, după cum spuneam, nu erau foarte interesate – în privința sorții lor.

Motivele plecării sunt destul de clare pentru cei care știu ceva despre Marea Depresie, care a adus cel mai mare val de falimente, sinucideri și alte tragedii din istoria SUA. Motivele abandonării lor sunt mult mai complexe, iar Abandonații încearcă – și în mare parte reușește – să clarifice acest aspect, deși mai mult pune accentul pe modul în care acești emigranți au fost abandonați. Felul în care au fost exterminați nu este cu mult diferit de felul în care Stalin – și apoi și alți dictatori sovietici – și-a epurat dușmanii: prin tortură, execuții sumare și, nu în ultimul rând, prin exil în Siberia. Agenții NKVD îi vânau pe emigranții americani care apelau la ambasadă pentru a fi repatriați, fără nici cea mai mică jenă: îi arestau chiar în fața ambasadei, atunci când ieșeau. „… pândind din stradă incinta ambasadei, agenții NKVD îi așteptau pe imigranți să iasă. Mulți cetățeni americani au fost astfel arestați, pe trotuar, la câțiva metri de ambasadă”.

Refuzul autorităților americane și a celor sovietice (și mai târziu a celor din Rusia postsovietică) de a accepta această migrație este de-a dreptul penibil. Dacă prin 1950 era, să admitem, oarecum normal să existe o tendință de mușamalizare a afacerii (și dacă tot am spus „afacere” voi aminti că mulți au plecat cu contracte de muncă pentru firma Ford) din cauza războiului rece și „se estima că 2 000 de cetățeni erau blocați în URSS”, la ceva vreme de la căderea Cortinei de Fier, mai exact în 2003, acest refuz este complet aberant: Un anumit colonel Vinogradov din FSB spune „spre stupoarea părții americane” (un mic grup de cercetători, ei înșiși aproape abandonați): „o verificare a statisticilor de lagăr demonstrează că nici un cetățean american nu a fost deținut în sistemul de lagăre al fostei URSS”. Pentru întrunirea și deplasarea grupului de cercetători, o groază de eforturi au trebuit să fie depuse, în general de rudele din SUA ale celor emigrați.

În niciuna dintre cărțile pe care le-am citit pe tema Marii Terori nu am întâlnit o asemenea implicare emoțională a autorului. Probabil pentru că implicarea emoțională ar fi modificat rezultatul – așa mi-am închipuit eu – dar Tim Tzouliadis contrazice acest lucru. El își exprimă într-un mod foarte direct și foarte pasional dezacordul față de toți cei implicați în campania de dezinteres (știu că sună bizar, dar așa reiese din lecturarea cărții, că a fost o campanie față de emigranți – de la președintele Franklin D. Roosevelt, la Joseph E. Davies, ambasadorul SUA în URSS și continuând cu toți ceilalți ambasadori până în `50, precum și cu atașații de presă din perioada `30 - `50).

• Plusuri

  În primul rând, Abandonații este o carte tristă. Dar, spre deosebire de altele asemenea ei, este și una ușor pasională, Tim Tzouliadis având curajul să își exprime – deși, e drept, într-un mod relativ voalat – indignarea față de tot ceea ce s-a întâmplat, precum și față de cei vinovați de toate acestea, fără însă a intra în zona patetică.

• Recomandari

  Cartea prezintă o pagină mai puțin cunoscută a istoriei SUA și a istoriei URSS. Extrem de multele surse din care autorul s-a inspirat o transformă într-o carte document. Așa încât pasionații de istorie și în special cei interesați de istoria uneia dintre cele două țări sunt invitați să nu rateze Abandonații.