bookblog.ro

Privind când spre trecut când spre viitor, aflat mereu între două oceane

Scris de • 3 February 2014 • in categoria

Titlu: Lumina dintre oceane
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 360
ISBN: 978-973-46-3887-1
Cumpara cartea

„Stelele au existat înainte să existe oamenii. Ele au strălucit întruna, indiferent ce s-a întâmplat. Așa văd și eu farul de aici, ca pe o fărâmă dintr-o stea care a căzut pe pământ: strălucește pur și simplu, indiferent ce se întâmplă. Vară, iarnă, pe vreme bună, pe vreme de furtună. Oamenii pot conta pe el și asta e important.”

Cumpără titlul în engleză

Îmi este greu să mă reculeg și să îmi adun gândurile după lecturarea ultimelor capitole din romanul lui M. L. Stedman, Lumina dintre oceane, o ficțiune istorică care-și derulează acțiunea în ritmul valurilor de ocean, nepăsătoare și nimicitoare. Uneori par să adune în ele violența pe care doar o viață marcată de tragedie o poate resimți.

Varianta originală a cărții, apărută în 2012, a ajuns rapid bestseller internațional cu traduceri în peste treizeci de limbi. Succesul repurtat a fost cel care m-a făcut să vreau să o citesc și să aflu motivul pentru care a ajuns atât de iubită, atât de critici, cât și de cititorii care au pus-o în fruntea listei de ficțiuni istorice pe Goodreads.

După patru ani în care s-a luat la întrecere cu moartea pe fronturile Primului Război Mondial, Tom Sherbourne se întoarce acasă în Australia. La scurt timp ajunge paznic al farului situat pe insula Ianus Rock. Noul lui loc de muncă este un fel de carceră naturală unde poate să guste din libertatea continentală doar o dată la trei ani. Timpul trece peste protagonist și fiecare gură de libertate pare să-i întregească viața. Mai întâi apare tânăra vivace care îi devine și soție, Isabel, iar mai apoi vine și salvarea sau damnarea supremă, adusă de valurile oceanului, sub forma fiicei pe care de fapt nu i-a fost dat să o aibă niciodată.

Miezul romanului e reprezentat de alegerea făcută de Tom - aceea de a își salva soția din ghearele nedrepte ale destinului care i-l smulge inclusiv și pe cel de-al treilea copil nenăscut. Impulsul tragediei e declanșat de trecerea sub tăcere a faptului că pe insulă ajunge o barcă cu un copil de câteva luni și un bărbat mort. Vrând să îi redea lui Isabel ceea ce soarta i-a răpit ani de-a rândul, cei doi decid să păstreze copila și să o crească.

Totul va fi dat uitării, toată suferința se va stinge. Apoi își aminti de atlasul cerului pe care Lucy scrisese: „mereu și mereu și mereu și mereu” și suferința momentului prezent îl invadă din nou.

lumina dintre oceane foto
Poate doar numele fatidic de Ianus și explicația pe care Tom i-o servește soției sale la începutul cărții pot prevesti șirul de nenorociri care se abat asupra celor doi. Asemeni zeului cu două fețe, una privind spre trecut și una spre viitor, insula ajunge să lege și să dezlege bucăți din viața personajelor și să le alterneze într-o înșiruire care aduce cu sine și începuturi dulci (finalul războiului și o nouă viață pentru Tom, sosirea lui Lucy pe insulă) dar și amare (acuzațiile grave care planează asupra celor doi soți privind copilul care nu le aparține).

Mi-e greu să aleg ce mi-a plăcut cel mai mult din acest roman pentru că farmecul stă mai degrabă în suma părților și nu în elemente individuale, deși chiar și acestea au un farmec aparte care scoate normalul din sfera banalului și căruia îi conferă o aură de fericire, pe care doar micile momente din viață pot să o aibă.

Personajele lui Stedman sunt cele care susțin povestea, acea lume izolată între oceane, simbol când al Paradisului, când al Infernului. Ele o fac să vibreze în sufletul cititorului pentru că prin acestea și prin trăirile lor - fericire, furie, trădare și chiar disperare - putem ajunge la concluzia că asta este viața în toată splendoarea sa dureroasă.

  • Plusuri

    Forța cu care personajele se avântă în valurile vieții în ciuda primejdiilor și a necazurilor. Felul în care fiecare întâmplare capătă semnificație de la un capitol la altul, și asemeni cărămizilor dintr-un turn fiecare eveniment se sprijină pe celelalte și se înalță asemeni unui far care va lumina în ciuda deznodământului oferit.

  • Recomandari

    Celor ce-și doresc o poveste de viață reală, cu bune și cu rele, cu speranță și deznădejde, cu personaje de o umanitate palpabilă.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro