Titlu: Suntem ce sunt amintirile noastre
Autor: Marin Moraru
Rating:
Editura: ALL
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 244
ISBN: 978-973-724-665-3

„Prin structură, există actori predispuși să facă dramă și actori predispuși să joace comedie. Pe frontispiciul teatrelor există două măști, una tragică și una veselă. Una care plânge și una care râde. Una este cu colțurile gurii în sus și una cu colțurile gurii în jos. Noi aniversăm sau comemorăm cele două mari aspecte ale teatrului: comedia și drama. Comedia înseamnă cunoaștere și drama înseamnă necunoaștere. Durerea noastră, tragedia noastră, este că suntem înspăimântați de drama necunoașterii. Dacă am cunoaște, nu am mai avea cum să fim îndurerați. Mai există o mască, zic eu, care stă între cele două, și care este masca mirării. Pentru că de la mirare pornesc cunoașterea și cercetarea. Există o mică anecdotă despre doi boi care trag la jug. Unul dintre ei îi spune celuilalt: `Bou ești, mă!` `De ce?` `Pentru că tragi la jug.` `Da ce, tu nu tragi la jug la fel ca mine?` `Ba da, dar eu tocmai am început să-mi dau seama.` Momentul în care, din mirare, boul și-a dat seama ce face, ar trebui sărbătorit. Acolo începe cunoașterea.”

Cartea Suntem ce sunt amintirile noastre este un eveniment. Nu doar faptul că marele actor care este Marin Moraru s-a hotărât să ne împărtășească gândurile sale, dar și faptul că o face într-o manieră inedită. Gânduri și păreri despre lume, despre Dumnezeu, despre ceilalți actori, despre lumea teatrului, despre viață și despre moarte, despre Revoluție, despre istorie și încă despre multe, multe altele, se îngrămădesc de-a valma în paragrafe de lungimi diferite, de la câteva rânduri, la o pagină. Subiectele sunt intercalate, nu păstrează o ordine și nu se dorește epuizarea unuia înainte de trecerea la următorul. Este genul de carte, pe care eu o apreciez foarte mult, care poate fi scoasă din bibliotecă, deschisă la orice pagină, citită pentru câteva minute, apoi așezată înapoi pe raft. Cu siguranță cititorul rămâne cu ceva din experiența asta.

În amalgamul de paragrafe care scot la iveală sumedenia de imagini ce formează gândirea omului, cititorul va descoperi un Marin Moraru nebănuit, profund, cu viziuni despre viață, despre lume sau despre Dumnezeu oarecum neașteptate: „Pentru mine Dumnezeu nu este neapărat creatorul. Din tot ce am citit, din tot ce am acumulat și din tot ceea ce am înghițit până acum, am dedus că până la Dumnezeu mai există o grămadă de ființe din alte galaxii, ființe de origine extraterestră. Iar unele dintre ele chiar au intervenit în gena noastră”, sau „Nu ai cum să descoperi lumea în totalitatea ei. Poți să cunoști doar mici bucățele. Lumea e atât de complicată încât nimeni nu poate avea pretenția să o dezlege pe de-a-ntregul”, sunt gânduri care fac deliciul acestei lecturi.

Cea mai mare pasiune (și de ce nu, cea mai profundă înțelegere) o descoperim atunci când Marin Moraru vorbește despre teatru. De la scenaristică până la regie, de la actori și până la problemele administrative dintr-un teatru, autorul surprinde, cu luciditatea pe care i-o dă experiența îndelungată, o lume nebănuită. Un spectacol care se montează în nouă luni se va consuma într-o singură seară, iar pentru spectator se va reduce la acele maximum două ore cât are loc reprezentația. Dar pentru actori, pentru regizor, pentru toată echipa implicată în montare înseamnă nouă luni din viața lor. În lumina experienței pe care o are, Marin Moraru elogiază actorul, oferindu-i un loc de importanță capitală, atât în film cât și în teatru, așezându-l acolo unde îi este meritul, pe scenă, în față, unde spectatorul îl vede și de unde este apreciat, aplaudat, rechemat. Dar în același context este elogiat și regizorul. Pentru spectator, munca lui nu se vede decât în ceea ce fac actorii. Pentru spectator, pe întreaga perioadă a reprezentației, regizorul va dispărea ca figură distinctă, meritele sale fiindu-i menționate publicului abia la sfârșit, când i se va aminti că acel spectacol a fost regizat de el.

Dar pentru actor, importanța regizorului nu va fi uitată nicio secundă. Regizorul este acela care modelează atât piesa de teatru sau filmul, cât și pe fiecare actor în parte. Și, așa cum este și normal, sunt regizori buni, și sunt regizori geniali, iar impactul pe care aceștia îl vor avea asupra actorilor ține în primul rând de metoda de regizare pe care o adoptă: „Există regizori care îți arată cum să faci, există regizori care nu numai că-ți arată, îți și explică ce și cum trebuie să faci, însă numai așa cum spun ei, și există regizori care, discutând cu tine, te fac să descoperi singur sensul pe care îl doresc ei.”

Pentru că nu păstrează o anumită linie în ceea ce privește subiectele tratate în paragrafele cărții, lectura este foarte facilă. Cu toate astea, Suntem ce sunt amintirile noastre este o carte cu greutate, care oferă anumite răspunsuri, chiar dacă nu foarte satisfăcătoare, dar care ridică și anumite întrebări. Prin ea, Marin Moraru se alătură altor actori, precum Valentin Uritescu, Mircea Diaconu, Oana Pelea și mulți alții, în încercarea de a rupe barajele convenționalului și de a ne marca nu doar prin talentul lor actoricesc, ci și prin calitatea de scriitor, pe care cu talent și-o atribuie.

• Plusuri

  Suntem ce sunt amintirile noastre este, după cum spuneam, una din cărțile care pot fi citite în multe etape, fiecare de câte un pasaj sau două.

• Recomandari

  Recomand cartea cititorilor care vor să afle ce fel de oameni sunt și ce gânduri au actorii români care ne-au delectat de-a lungul anilor în diferite filme și spectacole de teatru.