O foarte profundă analiză a ultimelor 11 luni ale celui de-al Treilea Reich
Scris de Ovidiu Leonte • 5 July 2013 • in categoria Istorie
Autor: Ian Kershaw
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Cristina Ispas
Numar pagini: 702
ISBN: 978-973-135-737-9
„Motivele care au dus la prăbușirea Germaniei sunt evidente și bine cunoscute. De ce și cum a reușit însă să funcționeze Reich-u lui Hitler până în ultimele momente ale războiului este mai puțin evident și asta încearcă această carte să explice.”.
Dacă o bună bucată de vreme problema continuității rezistenței Celui de-al Treilea Reich până în ultimele momente ale războiului a fost tratată cu doar câteva răspunsuri devenite aproape stereotipe, cum ar fi „capitularea necondiționată” impusă de Aliați, „dictatura charismatică” pe care a practicat-o Der Führer sau teroarea pe care Wehrmacht-ul, NSDAP (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei – Partidul Național-Socialist Muncitoresc German) ori Volkssturm, (milițiile populare instituite teoretic pentru a apăra teritoriul german, dar utilizate frecvent pe linia frontului) au răspândit-o în rândul populației civile germane. Toate acestea sunt perfect reale. Însă încă de la început Ian Kershaw subliniază că toate acestea „nu pot constitui o explicație suficientă” pentru acest fenomen, care „reprezintă o raritate istorică”.
După ce face o prezentare foarte detaliată a acestei rezistențe incredibile de care poporul german și toate structurile Reich-ului, fie ele politice, militare sau civile au dat dovadă, prezentând puncte de vedere, evenimente și interpretări nebănuite (o parte dintre sursele autorului erau nepublicate la momentul la care își făcea cercetarea pentru această carte), Ian Kershaw separă motivațiile în părți componente, pe care le ia pe rând și le analizează aprofundat, pentru a încerca să răspundă satisfăcător la întrebarea „de ce au continuat [germanii] să lupte până în cel din urmă moment al războiului și să ucidă cu atâta ferocitate, oameni care nu-și doreau de fapt altceva decât să supraviețuiască?”. Evident, nu este el primul să pună întrebarea, însă analiza pe care o face este pe departe cea mai completă și mai profundă până acum.
James J. Sheenan de la New York Review of Books spune despre opera de față a lui Ian Kershaw: „Nimeni nu a reușit să redea mai bine dimensiunea umană a sfârșitului Germaniei naziste”. Iar acest lucru este adevărat. Avem în Sfârșitul cea mai profundă, completă și realistă redare a ultimelor 11 luni ale celui de-al Treilea Reich, una dintre puținele (și singura pe care am citit-o eu, deci este normal să mă fi impresionat în asemenea măsură) relatări ale acestui Götterdämmerung privit din perspectiva germanilor, fie ei civili sau militari. Un extraordinar punct pozitiv i-l conferă obiectivitatea (de care dă dovadă cel puțin până în ultimul capitol, cel cu concluziile), lipsa de părtinire (părtinire cu care am fost obișnuiți în acești aproape 70 de ani de la finalul războiului în mai toate operele de gen) cu care autorul tratează subiectul. Evident, și tema principală propusă a romanului îl obligă pe acesta la obiectivitate.
Practic realizarea unei opere de asemenea anvergură și care în plus își propune să analizeze sincer și realist probleme care au ajuns să fie considerate tabu, este o muncă titanică, autorul chiar recunoscând că „una dintre cele mai descurajante probleme cu care m-am confruntat în încercarea de a găsi o metodă prin care să pot da răspunsurile la întrebările mele a fost aceea, de neevitat, de a potrivi mai întâi multiplele fațete ale căderii celui de-al Treilea Reich într-o singură istorie. O problemă care s-ar reduce, cu alte cuvinte, la încercarea de a scrie o istorie integrată a dezintegrării.”.
Multitudinea de motivații găsite de Kershaw, care ar putea justifica rezistența absolut incredibilă a societății germane în ansamblul ei pe parcursul ultimului an de război, ar putea, doar prin enumerare, să umple pagini întregi: încrederea absolută în Der Führer și în puterea lui de a scoate Germania din orice impas în care s-ar afla, „mașinăria propagandistică” a lui Goebbels care se folosea de orice reușită și de orice eșec al Reich-ului pentru a ridica moralul sau pentru a speria cetățenii și militarii, frica de sovietici, pe care această mașină propagandistică i-a înfășurat într-o aură terifiantă, în special după capturarea Nemmersdorfului de către aceștia, frica de teroarea pe care mai întâi NSDAP, apoi Volkssturm, iar spre finalul războiului curțile marțiale ad-hoc au răspândit-o în rândul populației civile și militare a Germaniei, precum și, nu în ultimul rând, mentalitatea pe care toți germanii o aveau, care ținea deja de educație și nu putea fi combătută ușor, a cărui principiu primordial era „loialitatea față de stat” (Secretarul de Stat în Cancelaria Reich-ului, Wilhelm Kritzinger a declarat că asta a fost ceea ce l-a motivat să continue să muncească și să lupte, fiind practic luat prin surprindere de întrebarea anchetatorilor), sunt doar câteva – cele mai vehiculate, de obicei – dintre cauzele care au permis poporului german să reziste până în ultima clipă a războiului. Autorul găsește infinit mai multe.
Structurată cronologic, cartea-document Sfârșitul tratează evenimentele importante cuprinse în perioada dintre atentatul cu bombă asupra lui Adolf Hitler din Iunie 1944, cunoscut sub numele de Operation Walküre și până la arestarea guvernului Dönitz la data de 23 Mai 1945. Ultimul capitol îl reprezintă concluziile întregului studiu, care în mod bizar contrazic într-o oarecare măsură conținutul anterior. Deși analiza este obiectivă după cum spuneam, concluziile se aliniază trendului general de abordare a Celui de-al Doilea Război Mondial, anume profund anti-german, și asta nu doar din punct de vedere politic, ci și militar, și chiar civil. După ce toate justificările pentru fanatismul de care Germania ca națiune a dat dovadă își găsesc în sfârșit un loc în firul evenimentelor, în ultimul capitol dintr-odată cetățeanul de rând este vinovat de ceea ce a făcut Hitler pentru că ar fi putut să nu se conformeze ordinelor lui sau poate să nu-l voteze, la fel și organele militare și cele politice. Ori pe tot parcursul acestui studiu, Ian Kershaw exact asta a arătat: că nimeni nu ar fi putut în vreun fel să se opună, ba chiar individual, aproape toți au încercat într-un fel sau altul.
Toate aceste motivații, relatări și analize sunt bazate pe o bibliografie impresionantă (aproape 600 de titluri, menționate la finalul volumului) și sunt susținute de o sumedenie de note de subsol (plasate integral la sfârșitul cărții), pentru care editorul a păstrat practic aproximativ 10% din volumul total al operei. După cum spuneam, mai sunt și jurnale și însemnări care nu au fost publicate și pe care autorul, după ce le citează, le menționează imediat.
-
Plusuri
Sfârșitul este, pe departe, cea mai completă și mai obiectivă analiză a sfârșitului celui de-al Treilea Reich, agonie care a început, în viziunea lui Ian Kershaw odată cu Operation Walküre și s-a încheiat la 23 Mai 1945, când guvernul Dönitz a fost arestat de către aliați din ordinul lui Eisenhower. Imensa bibliografie care o susține îi garantează practic calitatea.
-
Minusuri
Am vorbit despre bizara contradicție dintre capitolul final, Concluzii: Analiza unui proces de autodistrugere și restul cărții. Totuși, deși este un punct în minus pentru opera de față, nu aș vrea să se creadă că o eclipsează. Este pur și simplu felul în care am perceput eu capitolul respectiv.
-
Recomandari
În primul rând recomand cartea pasionaților de istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Indiferent cât de profunde sunt cunoștințele despre acest eveniment, Sfârșitul lui Ian Kershaw va aduce cu siguranță ceva în plus, în special la nivel analitic, pentru că așa cum spune chiar autorul, acțiunile Aliaților, precum și ceea ce s-a întâmplat pe câmpul de bătălie, nu fac subiectul acestei cărți.