Craii de Curtea-Veche
Scris de Mihaela Butnaru • 4 December 2006 • in categoria Altele
Autor: Mateiu Caragiale
Rating:
Editura: CARTEX
Anul aparitiei: 2006
Numar pagini: 138
ISBN: 978-973-104-051-x
Cu Mateiu Caragiale ne aflăm pe terenul şubred al mitului, un mit despre care nu se ştie de unde a pornit şi unde se va opri. Să fi fost autorul însuşi, amoralul şi snobul (se spune) Mateiu? Să fie vorba de o poveste care s-a născut de neunde şi a crescut pînă la a cuprinde figuri ca Taşcu Gheorghiu, suprarealist, care ştia Craii de Curtea-Veche pe de rost? În orice caz, mare parte din interesul pentru roman este datorat cultului matein, folosind termenul lui Ion Barbu.
Cartea în sine propune stări contemplative în faţa unui Bucureşti în ruină, în care depravarea, depresia, amarul, trivialul sunt trăsăturile principale, notate aparent nonşalant de un povestitor implicat în viaţa de zi şi în cea de noapte a Bucureştiului, împreună cu Pantazi, Paşadia şi ghidul lor, Gore Pîrgu. În acelaşi timp, povestitorul găseşte rafinamente, delicii, mirări în viciu, ca şi cum acesta nu ar fi decît un abur deasupra lucrurilor şi nu substanţa lor. Craii au nobleţea viciului.
Greu de cuprins în cîteva rînduri cine sunt aceşti crai, deşi mai important este cum sunt ei, cum le este dat să fie şi ce poartă fiecare în taină: "Sunt fiinţe care prin cîte ceva, uneori fără a şti ce anume, deşteaptă în noi o vie curiozitate, aţîţîndu-ne închipuirea să făurească asupra-le mici romane." Tainele din inimă sau din trecut strălucesc sub lumea aceasta brutal-orientală, încărcată, vulgară, cu accente groteşti, în care nimeni nu rămîne neatins. Nici măcar Paşadia, cel care priveşte "îngropat de viu", nu e rupt de tot de acest Orient vast, nepăsător, netulburat, unde oricine este primit.
Ghidul prin acest infern, care există astăzi cu altă faţă, este nepreţuitul Gore Pîrgu, un personaj construit din bucăţi şi petice, infam, viclean, vanitos, o figură care anticipează îngrijorător pe maeştrii înşelăciunilor de azi. Să fie el un D' rtagnan în oglindă strîmbă, cel fără de care craii nu sunt crai şi Bucureştiul rămîne necercetat?
În istoria literaturii, Mateiu Caragiale e văzut ca autor minor. Craii de Curtea-Veche este ca o piatră ciudată, greu de încadrat în nostalgie, privit înapoi cu mînie sau imaginare. Craii există prin ei înşişi, azi şi mîine. Poate pentru că rar trece un cititor prin povestea lor, însă dacă o face, cu siguranţă revine. Motivul poate fi capcana estetică, limba care aduce lentoare, moleşeală, mulţumire în faţa minunii, un stil care nu obligă la atenţie sau participare, ci unul care se infiltrează, cu sensuri duble, relativizări şi fantezii. Pe de altă parte, poate exista şi un sens invers, dinspre cititor, o atitudine privitoare la trecut: cu cît e mai îndepărtat şi mai boem, cu atît e mai uşor de iubit.
Citeste cele 15 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
S-a notat, mulţumesc.
-
Bine scris, dar pentru cineva care n-a citit cartea ramin mult prea multe goluri, fapt de altfel normal.
Ce ma intereseaza grozav este daca intre Craii de Curtea-Veche si Saptamina nebunilor (Eugen Barbu) este un fir comun, macar de limbaj, de atmosfera, daca nu musai de epoca… Imi pare rau ca Eugen Barbu nu e cine stie ce iubit actualmente (parca asa retin, motive politice etc.), pentru ca Saptamina nebunilor este ceva extraordinar.
De asta ma apropiu cu curiozitate si teama de Crai, nu vreau sa rup misterul din Saptamina.
N-am gasit pe nimeni pina acum care sa le fi citit pe amindoua (intre cunoscutii mei, caci pe baza probabilitatilor ar trebui sa fie citiva…)
Tu?:) -
Trebuie să existe citiva, dar după cum bine ai socotit, nu sunt printre ei :) Acum stau şi eu în dubii dacă să citesc “Săptămîna nebunilor”, m-ai făcut curioasă, cred să o găsesc pe la anticariat.
-
Saptamana Nebunilor, dar si Groapa. Ai dreptate, pe Eugen Barbu nu l-am mai vazut publicat in ultimii ani. Pacat.
-
Eugen Barbu era un mare admirator al lui Mateiu.Atmosfera din “Craii..”o regasesti mai repede in Princepele decit in Saptamina nebunilor.Cind a scris Saptamina.. Barbu avea deja prea multa informatie nedecantata,strinsa pentru Caietele Princepelui, si asta se vede in unele pasaje pitoresti care dau senzatia de “lipitura”, nu sint integrate in poveste,
care, ramine totusi superba.
Pentru atmosfera Crailor vedeti scrisorile lui Mateiu catre N.A. Boicescu,adevarate bijuterii
de stil-“vorbulite” cum le zicea Barbu.Sint aparute intr-un volum biografic de prin ’80 :Dosarul unui personaj.Mateiu I. Caragiale. -
scuze.in locul figurii, D.
-
eugen barbu? un securisto-comunist notoriu o nulitate ; e o comparatie care ii intineaza memoria lui Mateiu Cargiale! Craii.. e unul dintre cele mai mari carti ale literaturii noastre; nu-l pangariti cu asemenea comparatii!
-
Alex-ai perfecta dreptate in ceea ce-l priveste pe securistul Barbu.Eu as merge chiar mai departe.Ce cauta in istoria literaturii un nazist precum Ferdinand Celine? Ca sa nu mai vorbesc de homosexualii aia notorii, Verlaine si Rimbaud.Si Socrate ala, cred ca a facut el ceva impotriva cetatii, doar nu-i dadeau ei cucuta degeaba, nu?
Militez alaturi de tine pentru ca nici o carte sa nu fie publicata inainte de a vedea dosarul biografic al autorului.Plus un eventual test la poligraf. Unde se mai poate. -
asta e buna: “Craii de Curtea-Veche este ca o piatră ciudată, greu de încadrat în nostalgie, privit înapoi cu mînie sau imaginare”.
motivul revenirii, relecturii, este minunata conceptie a cartii si sensurile ascunse neinitiatului, asupra carora se poate specula la infinit. o opera deschisa, cum ar veni. Matei Calinescu a publicat o carte de relecturi ale lui Mateiu Caragiale care poate starni curiozitatea chiar si celui mai neinstruit cititor.
-
Craii…, o carte citita de putini? haha, sa fim seriosi. A devenit de mult un bestseller, o gasiti in orice hipermarket. cit despre cota la critica, sint tone de monografii si comentarii, ca sa nu mai vorbesc de number one-ul din ancheta Observatorului cultural…
-
Si eu stiam ca acest roman este unul dintre cele mai valoroase din literatura romana.
Mi-a placut mult. L-am citit cautand ceva din Ion Luca Caragiale in paginile sale, dar nu am gasit nimic, decat, poate, un mare talent care s-a transmis printr-o gena responsabila cu domeniul literar. -
de ce e publicata recenzia in “Lit. contemporana”?
-
Ceva din melodia asta (http://www.youtube.com/watch?v=OEdMQa0uo6g) ma duce cu gandul la Craii de Curte Veche
Bogdan spune:
4 December 2006 | 2:39 pm
Recomand “Al patrulea hagialac” a lui Vasile Lovinescu, pentru o explicatie ezoterica a Crailor.
Felicitari pentru recenzie!