Chimista și chimia dintre oameni
Scris de Liviu Szoke • 24 February 2017 • in categoria
Autor: Stephenie Meyer
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2016
Traducere: Constantin Dumitru-Palcus
Numar pagini: 608
ISBN: 978-606-719-920-8
O vorbă înțeleaptă spune: „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Dar aici nu se aplică. De acord, cartea de față este lăudată, căci, în fond, este scrisă de probabil cea mai populară scriitoare a literaturii cu melodrama vampiristice a mileniului trei. Da, știu, o blamez, cred eu, pe nedrept, căci încă nu am apucat să-i citesc capodoperele după care s-au turnat niște filme la fel de valoroase. Dar dacă asta vrea publicului, dacă el vrea pâine și circ, cine sunt producătorii de la Hollywood să i se împotrivească? Și dacă un film din serie câștigă miliardul, de ce să nu se mai facă încă șapte? Și de ce să nu apară și romanul grafic? Sau cartea de colorat? Ori de bucate?
În fine, am pornit la drum cu inima un pic strânsă, mai ales având în vedere cărămida de șase sute de pagini pe care a publicat-o editura Trei la finalul anului trecut. Pentru că știam că cine scrie... dar iar revin la seria aceea celebră și nu acesta este rostul acestei recenzii. Rostul acestei recenzii este să povestească despre o nouă carte a celebrei Stephenie Meyer și să vă convingă, eventual, s-o și citiți. După câteva experimente ratate în materie de cărți cu „creaturi supranaturale”, am decis să spun stop (mi-au plăcut în schimb cărțile cu Sookie Stackhouse scrise de Charlaine Harris – o plăcere vinovată, foarte vinovată, deși datul ochilor peste cap din trei în trei pagini n-a lipsit nici în cazul lor), gata, e clar, fetele astea au tot atât talent la scris cât mă pricep eu la gătit. Însă Meyer pare excepția: a reușit să scrie un thriller suficient de incitant încât să mă țină în suspans trei zile la rând. Și având în vedere cât timp pot eu aloca lecturii zilnic, asta cred că spune ceva. Da, am citit-o în doar trei zile.
Julianna este o doctoriță ceva mai specială, mereu pe fugă. Adică nu că nu are timp să-i pregătească seara o cină gustoasă soțului, ci e pe fugă la propriu, deoarece noaptea doarme cu o mască de gaze pe cap, în cada unei camera de motel la dracu-n praznic. Căci guvernul American a trimis deja trei asasini plătiți ca să-i închidă gura pe vecie. Pentru că Julianna, acum Chris, mâine Alex, a fost odată cel mai de succes torționar al guvernului. Torționar la propriu, cum vezi în filme. Modelul este următorul: guvernul, sau o agenție specială, nu tot guvernul, că doar n-or sta toți cu ochii pe teroriști, primește un pont – vedeți că celula teroristă cutare vrea să lanseze un virus periculos în metroul new-yorkez. Agenții intră pe fir, prind un terorist sau doi (potențiali, nu confirmați) și își cheamă „Chimista” să-i convingă să-și dezvăluie intențiile criminale. Dar ea nu lucrează cu scalpelul, bisturiul sau cu lampa cu gaz ori cu scobitori împinse sub unghii. Nu, ea este mult mai subtilă, folosindu-se de substanțe chimice din cele mai năstrușnice: veninuri, otrăvuri, compuși chimici obscuri, dar mult mai eficienți. Mai devreme sau mai târziu, omul cedează, indiferent cât de puternic sau de devotat cauzei este.
Ciudată meserie pentru o femeie, nu? Dar Julianna a fost cea mai bună din branșa ei. Asta până într-o zi, când a dat de un caz mai special și superiorii au decis să-i închidă gura de tot. Ei și partenerului său. Însă ea a scăpat și de atunci este mereu pe fugă: schimbă nume, înfățișări, identități, haine, camere, orașe, state. Și pune capcane ucigașe în camerele în care doarme, apoi se retrage în cadă, cu masca de gaze pe chip, și doarme până dimineața. Iepurește, firește. Dar are și efect: cei trei agenți trimiși pe urmele sale au sfârșit cu toții răpuși de capcanele nemiloase puse de ea. Însă atunci când fostul șef îi propune o ultimă misiune, convingând-o că un terorist vrea să ucidă un milion de oameni cu ajutorul unui virus, și că în schimbul cooperării va fi lăsată să-și vadă de treaba ei, fără a mai fi hăituită, Julianna cedează. Dar lucrurile nu sunt simple, normal: căci cel pe care-l torturează nu este de fapt cine i s-a spus c-ar fi de fapt, ba, pe deasupra, mai are și un frate geamăn din trupele speciale, pe care-l știa mort. Iar de aici la găsirea iubirii vieții ei nu mai e decât un pas, nu? Dacă e să ne luăm după Stephenie Meyer, desigur, care crede că și-n viața reală de poți îndrăgosti de inamic, chiar dacă te-a torturat o noapte întreagă, după ce te-a mai și răpit, drogat și dezbrăcat în pielea goală. Și cum ar putea Bella... asta, nu Bella, am vrut să spun Daniel, cel torturat din greșeală, să nu se îndrăgostească de vampir... nu, nu de vampir, iar m-am încurcat, de Julianna, zisă și Alex?
O poveste care se citește ușor, foarte ușor. Nu rămâi cu nimic în plus de pe urma ei, dar nici nu poți spune c-ai pierdut timpul. Personajele sunt destul de simpatice, chiar dacă relația dintre ele este absurdă, Kevin și Alex seamănă cu câinele și cu pisica, iar idila care se înfiripă între Alex și Daniel este mai mult decât ridicolă. A, și să nu uităm și de „mica” scăpare cu orele: pe la șapte seara Alex pleacă la culcare. Este trezită pe la miezul nopții și, deși știe că e miezul nopții, știe și că a dormit mai bine de nouă ore. Dar, dacă treci peste situațiile uneori ridicole și peste faptul că am mai întâlnit ideea cu torturarea potențialilor teroriști de adevărați torționari profesioniști, plătiți de guvernul american pentru acest lucru, în filmul Unthinkable, rămâi cu impresia că ai citit o carte bună, antrenantă și destul de bine scrisă. Sincer, dacă va mai scrie astfel de povești, o voi ierta pe Stephenie pentru greșelile din trecut.
-
Plusuri
Poveste antrenantă, crudă, cu un antierou de care nu ai vrea să te apropii prea tare, ritm alert și detalii surprinzător de interesante.
-
Minusuri
Idilă stupidă și previzibilă, situații de multe ori ridicole și dialoguri uneori copilărești.
-
Recomandari
Celor care vor să citească o poveste lipsită de pretenții, fără bătăi de cap, fără neuroni scrântiți și introspecţii greoaie, celor care vor să citească, din când în când, și câte un scenariu de film regizat de Michael Bay.
Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
-
Se citește foarte ușor și repede, nici nu simți când zboară paginile.
-
-
Nu am citit-o, dar pare intersanta! Putin in ton cu filmele de pe AXN.
-
Am abandonat cartea, undeva pe la ultimele cincizeci de pagini, pe principiul “lasă că am înțeles eu ideea, mi-a ajuns cât am citit.” E o carte cu o acțiune previzibilă, deloc impresionantă, în fond, e o scriere tipică lui Stephenie Meyer. Ca în cazul seriei celebre, am citit-o într-un moment în care cărțile ușoare s-au potrivit nevoilor mele. Și cam atât. :)
Lasa un comentariu
Citeste si
Warning: Undefined array key 0 in /home/bookblog/public_html/wp-content/themes/bookblog2.0/parts/single-recenzie-sidebar.php on line 6
Elena Patratanu spune:
24 February 2017 | 4:37 pm
Mi-a starnit curiozitatea de cand a aparut…dar ma descurajeaza marimea acesteia :( Sper sa imi fac curaj curand.