Titlu: Spiritus
Autor: Ismail Kadare
Rating:
Editura: Humanitas fiction
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Marius Dobrescu
Numar pagini: 264
ISBN: 978-973-689-520-9

„Nu ascundeau faptul că nu-i deranja cu nimic prezenţa lor, ci că, dimpotrivă, le făcea bine. Totul, numai şi numai ca să se afle acolo sus că ei nu au nimic împotriva statului, a micului, pricăjitului stat albanez.”

Un grup de cercetători străbate ţările fostului bloc comunist, în căutarea unei poveşti care să se evidenţieze pe fundalul relatărilor fade cu privire la deceniile terorii roşii. Speră cu destulă naivitate că undeva, prin vreun orăşel, va ieşi la iveală esenţa acelor ani, istorisirea care să explice aproape instantaneu oricui şi oriunde ce a însemnat comunismul. Undeva în provincia Albaniei, cercetătorii par să descopere exact ceea ce şi-au dorit.

În ultimii ani de viaţă ai Dictatorului (personaj al cărui nume nu îl aflăm), statul albanez achiziţionează din China un număr uriaş de microfoane pentru spionaj, care vor servi la monitorizarea discuţiilor purtate de toate păturile sociale. Supranumite „vocile”, uneltele respective trebuie plasate, în secret, în aproape fiecare locuinţă şi în toate locurile publice.

Bineînţeles că, la câteva zile de la montarea primului „val”, zvonul cu privire la microfoane se răspândeşte în toată ţara, astfel încât oamenii dezvoltă, în primă fază, un nivel îngrijorător de autocenzură; mai târziu, însă, ideile interzise dau viaţă unui limbaj argotic atât de bogat, încât organele statului se dovedesc incapabile să ţină pasul cu nevoia de sinceritate a poporului supravegheat.

În oraşul B., câteva reprezentaţii ale Pescăruşului de Cehov sunt permise pentru a da ocazia Securităţii să introducă „vocile” în hainele de iarnă ale spectatorilor. Inginerul Shpend Guraziu, atras la teatru de una dintre actriţe mai degrabă decât de dramaturgul rus, se pomeneşte astfel în postura spiritului care va cuvânta după moarte, iscând spaime, distrugând cariere politice, ajutând oamenii să se desprindă ireversibil de trecutul devenit legendă. „Pe stradă, păşind ca un năuc, cuvântul ``iubitule``, rostit de ea cu o duioşie pe care n-o mai întâlnise vreodată, îi dădu un sentiment asemănător nesiguranţei.” În această stare de euforie amestecată cu teamă, Shpend moare într-un accident, iar microfonul recent plasat asupra sa ajunge şi el în mormânt, ca pentru a dovedi că statul este încă foarte departe de vigilenţa pretinsă.

În acest timp, şeful Securităţii îşi simte poziţia ameninţată din direcţii tot mai nelămurite, Dictatorul orbeşte, sosia Dictatorului contemplă posibilitatea de a-i supravieţui acestuia şi evoluţia, în acest caz, a rolului său, iar un grup de practicanţi ai spiritismului se împotriveşte viziunii materialiste a regimului la putere.

Spiritus urmăreşte, cu o virtuozitate extraordinară, drumul de la experienţa palpabilă către legendă. Pe măsură ce elementele fantastice sunt înlăturate cu un fel de nepăsare premeditată, începi să simţi o anume frustrare în confruntarea cu aşa-zisa istorie reală. Te pomeneşti alături de cercetătorii care speră, căzând uşor în ridicol, că vor da peste un basm în care ar putea crede din toată inima.

• Plusuri

  Îmbinarea de roman poliţist cu poveste supranaturală, cu aspecte veridice ale supravieţuirii sub regimurile comuniste şi cu aproape insesizabile observaţii metanarative.

• Recomandari

  Celor interesaţi de literatura despre totalitarism. Nu vă lăsaţi ispitiţi de promisiunile supranaturalului sau de asemănarea cu proza lui Kafka de pe coperta a patra (Kundera – da, dar Kafla? dincolo de aliteraţie, nu se prea întâlnesc).