bookblog.ro

Cum să încetinim îmbătrânirea

Scris de • 26 June 2023 • in categoria

Bookblog

Titlu: Meduza fără vârstă
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2022
Traducere:
Numar pagini: 336
ISBN: 978-606-722-547-1

Nu vă temeți, nu este o carte motivațională, nici plină de sfaturi despre cum să ne prelungim viața prin intermediul unor medicamente sau băuturi miraculoase, nici prin meditație, criogenie, furt de organe sau transplanturi de organe de la meduze ce-și inversează ritmul natural de creștere. Deși cu meduza din titlu începe cartea, cercetătorul danez Nicklas Brendborg, care, apropo, înainte ca acest volum să devină bestseller în domeniul său, a fost refuzat practic de toate editurile mari din țara sa natală, realizează ceva aproape miraculos: nu propune remedii fanteziste nici nu pretinde că a descoperit leacul nemuririi.

Ceea ce face în schimb este să transforme informația altminteri aproape incomprehensibilă din domeniul geneticii, al biologiei moleculare sau al inovațiilor medicale în ceva perfect accesibil pentru cine posedă un dram de cunoaștere și este un pic pasionat de aceste laturi ale științei. Și știe să cearnă grâul de neghină și să filtreze informația.

Cum mie mi-au plăcut puțin spre deloc chimia organică la școală și genetica la liceu, cartea lui Nicklas Brendborg, scrisă și publicată în 2022, a reprezentat nu doar o surpriză extrem de plăcută, ci și un extraordinar periplu de-a lungul și de-a latul globului, din adâncurile oceanelor și până în tunelurile săpate în solul Africii de Est, trecând prin cele cinci Zone Albastre existente pe Terra (locuri răspândite în America de Sud, America de Nord, Europa și Asia unde trăiesc cele mai multe persoane care au depășit suta de ani) și recapitulând cele mai recente descoperiri în materie de longevitate, motiv pentru care am devorat-o cu o deosebită plăcere.

Descoperim că un rechin de Groenlanda are venerabila vârstă de 390 de ani, că în timp ce șoarecii trăiesc în medie trei ani, există o cârtiță golașă care trece de 35, că arborii pot trăi multe milenii, că mai mare înseamnă de obicei că trăiește mai mult când vine vorba de mamifere, dar că nu e neapărat o regulă, că obiceiurile alimentare și de trai, nu neapărat genele noastre sunt cele care stabilesc cât anume vom trăi, că nemurirea vine la pachet și cu dezavantaje, că ce nu te omoară de obicei te întărește (unul dintre cele mai interesante capitole din tot volumul), că boli periculoase precum cancerul pot fi provocate inclusiv de viruși de care, odată contactați, probabil nu vom mai scăpa toată viața, că în corp avem celule zombi și că ne naștem cu un corp de obicei într-o stare perfectă de funcționare, numai că nemiloasa natură îl șubrezește în ritm accelerat de la o anumită vârstă încolo și că, cel puțin deocamdată, nu putem stopa acest proces, că…

Viața este o continuă luptă, dar, din fericire, suntem dotați cu arme redutabile de apărare. Lupta se dă pe multe fronturi: medicamente care ne ajută să trăim mult mai mult decât în trecut, să nu mâncăm și după ce ne-am săturat, exercițiile fizice fac minuni pentru oricine. Obiceiurile alimentare nesănătoase sunt principalul factor declanșator de boli care ne scurtează viața. Dulciurile nu sunt bune. Fibrele sunt bune. Plantele sub bune. Alimentele procesate nu sunt bune. Există zeci de metode prin care ne putem îngriji de propriul corp. Genele nu dictează chiar orice. Microbiologia face salturi mici, dar deloc neglijabile. Genetica ne va ajuta, probabil, la un moment dat, să devenim nemuritori, dar mai este mult până acolo.

Cu ce-am rămas în minte?

Hormeza este procesul de creștere a rezistenței organismului prin expunerea lui la factori dăunători, dar în doze mici (nu neglijabile), eventual crescânde.

Vaccinarea este esențială și trebuie făcută la timpul ei. Natura ne învață zi de zi, clipă de clipă, lucruri utile. Meduza fără vârstă. Secretele naturii legate de longevitate este una dintre cele mai interesante și mai accesibile cărți de știință citite în ultima vreme. Co-lecția de Știință de la Editura Publica scoate capodopere pe bandă rulantă. Urmăriți-o și veți deveni nu doar mai informați, ci și mai sănătoși!

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro