Titlu: Viețile secrete ale culorilor
Autor: Laura Imai Messina
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2023
Traducere: Cristina Gogianu
Numar pagini: 325
ISBN: 978-606-097-320-1

„Ikeda-san: GALBEN-MIMOZĂ și MARDONÉ. La care se adaugă nuanțe de bengal, când își privește fiica, și de curcumă, când își servește clienții.”

Astfel vede lumea Mio. Căci are privire tetracromatică. Și-o misiune de a descoperi culoarea unică din fiecare dintre noi. Iar Laura Imai Messina, asemeni eroinei sale, creează o lume plină de straturi, nuanțe și înțelesuri în Viețile secrete ale culorilor. Greu de ales o singură cheie de lectură, căci romanul poate fi citit și descifrat pe numeroase paliere, așa că nu mă voi opri la una, ci la trei. 

Povestea, pe scurt, nu e cu nimic surprinzătoare. O femeie ce poate vedea mult mai multe culori decât media și un bărbat care este daltonist se îndrăgostesc. Însă aici se încheie, poate, familiarul. Ea face parte dintr-o familie tradițională de creatori de shiromuku (chimonoul specific ritualului șintoist al nunții), iar el dintr-o familie ce se îngrijește de riturile și tradițiile înmormântării. Iată cum prima cheie de lectură devine relația strânsă dintre universul micro și cel macro în care Imai Messina ne aruncă — pe de o parte, istoriile individuale ale familiilor celor doi și modul în care acestea se încurcă mai ceva ca țesăturile peste ani, iar, pe de alta, istoria mare, a tradițiilor japoneze, a ritualurilor de trecere, a sincretismului șinto-budist. 

Deși nu avem de-a face cu o scriitoare japoneză, Laura Imai Messina surprinde cu delicatețe și profunzime spiritul japonez, făcându-i dreptate, reprezentându-l cu grijă și explicații foarte natural integrate în cursul narațiunii (nu uităm faptul că este cercetătoare și documentează cu atenția cultura și spațiul japonez).   

Am menționat și că avem de-a face cu Mio și Aoi, două personaje care au o relație diferită cu privirea și culorile din lume. Așadar, a doua cheie de lectură. Ar putea părea că avem de-a face cu opuse care se atrag, însă cred că asta ar fi o interpretare incompletă, căci ideea de a fi diferit într-o familie cu rădăcini tradiționale și o societate încă, din multe privințe, conservatoare, este ceea ce îi apropie. Ei trăiesc în spații liminale, la granița dintre mundan și sacru, dintre tradiție și contemporan, iar asta le colorează modul în care percep lumea, pentru că știu că nu sunt “obișnuiți”. 

„Se surprinde gândind că pentru anumite meserii mai deosebite era nevoie de un de ce. Nimeni nu s-ar fi gândit să-l întrebe pe angajatul oficiului poștal cum de lucrează acolo, sau pe o casieră, dacă locul acela de muncă este visul ei de mic copil. Dar în cazul unor profesii excepționale, uite că întrebarea își croia drum din vintre până pe vârful buzelor: “Așadar, cum de?” / Astfel trebuie că stăteau lucrurile și cu Aoi, căci a te ocupa de moartea celorlalți nu putea fi decât o alegere.”

Tocmai din această creștere între granițele sau, poate uneori, la granițe, cei doi învață să fie observatori și să vrea să clasifice lumea — pentru Aoi există precizie în plantarea unei semințe alături de tatăl său și apoi în ritualurile de pregătire pentru moarte, iar pentru Mio există precizie în a folosi cuvinte clare, coerente, pentru a descrie culoarea exactă a fiecărui lucru precum albastrul-ascunziș, culoarea stafidei coapte sau culoarea unei priviri aruncate pieziș unei ulcele.  

Laura Imai Messina ne amintește astfel de spiritul japonez al disciplinei formei, căci simplitatea aparentă este dată de ani de studiu, repetiție și practică, dar și de ceea ce pentru mine devine a treia cheie de lectură - tranziența lumii. E amuzant că Mio și Aoi sunt atât de prinși în ritualurile proprii, încât dragostea îi destabilizează, căci îi pune în prim-plan. Nu mai sunt nici marginali, nici observatori, nici diferiți, ci doi îndrăgostiți care se povestesc în timp ce se descoperă.

Viețile secrete ale culorilor este un roman ușor în scriitură, însă dens în imagini, informații și trăiri. Îl recomand celor pasionați sau curioși într-ale culturii japoneze, dar mai ales celor ce apreciază poveștile despre familii, iubiri trecute și viitoare și viață interioară, spuse într-un ritm lent, atmosferic, cu grijă pentru toți și toate.

Text scris de Alice Teodorescu.