Titlu: O fecioară nesăbuită
Autor: Ida Simons
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2016
Numar pagini: 200
ISBN: 978-973-46-5817-6

Cum poate fi definită cartea de față? Mi-e destul de greu să spun. Deși povestea în sine nu este una dificilă. Însă probabil faptul că este scrisă în nuanțe și nu într-un stil anume o face mai greu de descris concret. 

De ce este scrisă așa? Pentru că totul este relatat prin ochii și mintea unei adolescente, Gittel, care este ruptă treptat de inocența copilăriei și intră în lumea duplicitară a adulților.

În naivitatea ei, Gittel se confruntă cu diverse momente în care nu înțelege intențiile adulților. O surprinzi fie atunci când cei mari fac glume vulgare din care ea nu înțelege nimic sau atunci când este manipulată și din nou nu bănuiește nimic.

Stilul narativ reprezintă o îmbinare între atitudinea credulă față de oamenii mari și o ironie fină la adresa acțiunilor acestora. Pentru că, deși ușor de păcălit, Gittel simte totuși absurditatea anumitor decizii și acțiuni ale persoanelor aflate (cel puțin biologic) la vârsta maturității.

E nevoită să facă cam o dată la șase luni vizite prelungite la bunica din partea mamei atunci când părinții ei nu reușesc să se mai înțeleagă. Iar fiecare plecare este însoțită de remarcile răutăcioase ale tatălui, care pune prinsoare că se vor întoarce umile acasă în scurt timp.

În amalgamul de certuri casnice, Gittel găsește un refugiu plăcut la o nouă prietenă: Lucie. Emancipată și bogată, în vârstă de 29 de ani, aceasta îi oferă acces la un pian de lux, o mană cerească pentru adolescenta îndrăgostită de muzica clasică.

Însă cea mai de preț pentru Gittel va fi prietenia oferită de Lucie. Fără să își explice de ce, este fermecată de personalitatea acesteia, o admiră și o invidiază. Se simte extraordinar în prezența ei, însă nu bănuiește un lucru: faptul că reprezintă mai degrabă un pion naiv într-un plan urzit atent de către Lucie.

În scenă intră Gabriel, un tânăr educat și sensibil. Lucie, Gabriel și Gittel vor forma un trio care va colinda străzile din Anvers, sub pretextul de a cunoaște orașul. În naivitatea ei, Gittel nu înțelege comportamentul celor doi tineri.

„... ne-a povestit cum pictorul tripticului fusese un confident al unor regi şi cum, la o vârstă matusalemică, reuşise să se căsătorească cu cea mai frumoasă fată din oraş.

—    Care, unde mai pui, l-a şi înşelat cu cine a vrut şi n-a vrut, după cum prea bine o merita, a spus Lucie sarcastic, iar apoi cei doi s-au dondănit iarăşi vreo câteva minute.

Plăcerea de a mă plimba era întrucâtva compromisă, fiindcă, iară fără motiv, se tot supărau unul pe celălalt. La Lucie asta mai era de înţeles, trebuie s-o fi durut picioarele, însă felul în care Gabriel se răstea la ea mi se părea de o impertinenţă nemaiîntâlnită.

Ar fi trebuit să-l audă domnul Mardell, cu siguranţă că, delicat, l-ar fi pus la punct. 

De fapt, Lucie avea prea multă răbdare cu impertinentul ăsta. L-a întrebat acum dacă chiar avea de gând să devină unul dintre lucrătorii sau unul dintre visătorii oraşului.”

Și va rămâne în umbra inocenței până în momentul în care intră în biroul tatălui lui Lucie, după fuga celor doi îndrăgostiți. Crezând că a făcut un bine prietenei ei, „ajutand-o” prin sustragerea bijuteriilor acesteia din casă, Gittel sfârșește prin a fi blamată și considerată trădătoare. Dar ea n-a fost trădătoare… a fost doar… prostuță.

Este interesant melanjul dintre sarcasmul de care dă dovadă deseori în observarea ciudățeniilor adulților și inocența ei atunci când este manipulată. Cum poți fi în ambele moduri, mă întrebam? Sau de fapt substratul psihologic este mult mai profund? Și Gittel devine naivă pentru că are o încredere oarbă în cei la care ține? Iar garda jos atrage astfel de trădări?

• Plusuri

  Un personaj central definit de contradicții. Prezentarea lumii adulților așa cum este ea în realitate, definită de falsitate, decizii absurde, interese și lipsa încrederii.

• Minusuri

  O poveste nu foarte consistentă. Tema trădării în prietenie nu foarte bine conturată, iar în rest detalii ale vieții de zi cu zi cumva lipsite de esență.