0Autor: Edwin Williamson
Rating:
Editura: Rao

Este totuna o recenzie cu impresiile de lectură? Poate fi altceva decât o lectură mai avizată, căutând anumite jaloane, reacţii şi stimuli din domenii schematizate mental dinainte (retorică, psihologie, sociologie, filosofie...). Şi, în aceeaşi ordine de idei, este oare o biografie altceva decât un melanj de confesiune, impresie de lectură şi bârfă?

Acum, de ce trec de la recenzie la biografie şi las în zona interogativului aceste două noţiuni? E în natura câmpului lor semantic de a fi mai mult decât suma termenilor descriptivi conţinuţi, altfel spus, sunt şi altceva decât afirmă categoric dicţionarele.

O recenzie este oarecum o lectură a realităţii la puterea a treia. În cazul de faţă Borges dublează realitatea, atunci când n-o mistifică artistic, Williamson ia în considerare alături de realitatea propriu-zisă, istorică şi acest aşa-zis "univers borgesian", dar şi unul de natură socială, psihologică, comportamentală reconstituit din mărturii ori din gesturi publice. În sfârşit cartea rezultată Borges - o viaţă a ajuns sub ochii mei de cititor pus imediat în faţa unei dileme. Cine ce a scris şi câtă realitate se ascunde în acest tom respectabil?

Îmi pare că lectura unei biografii ar avea ca scop fie cunoaşterea aprofundată a scriitorului Borges în cazul de faţă, fie contactul cu un model de existenţă, scriitură, filosofie... Corespunde acestor două deziderate cartea lui Williamson? Dar există vreo biografie care să reuşească deplin în modelarea ori înţelepţirea cititorului? Din acest punct de vedere orice biografie este destinată ratării aşa cum ratează integral şi lingvistul cu definiţiile sale şi scriitorul cu omiterea unor elemente din realitate şi toţi ceilalţi care-l iau pe scriitor de mama înţelepciunii. De aceea am senzaţia că valoarea unei biografii trebuie măsurată prin modul în care s-a apropiat de cele două idealuri ale sale, părţile realmente formative şi informative.

Care-i modelul scriptural propus de Borges? Cred că în primul rând trebuie să amintesc de proza sa scurtă de natură simbolică. Cînd spun Borges, mă gândesc involuntar la interpretarea lumii ca o bibliotecă imensă, la sinesteziile unice moderne care asociază nu numai senzaţii între ele, ci şi forme diverse de raţiune ori inteligenţă. Apoi trebuie să vorbesc de Borges poetul, deşi am senzaţia că impactul lirismului său (să zicem poemele sale de tip milonga) poate fi resimţit doar la lectura în limba spaniolă. De altfel, renumele lui de poet în spaţiul literar românesc nu pare bine configurat, ce e drept o traducere a versurilor sale de Andrei Ionescu a apărut abia în 2005. În sfârşit, nu trebuie uitat Borges exegetul ori psihanalistul propriilor tenebre care a propus fie prin pilde, fie prin meditaţii asupra unor simboluri supraegotice de tip naţional ori cultural interpretări stranii care resuscită misteriosul în aşa-zisele locuri îmblânzite raţional de ştiinţă.

În ceea ce priveşte cunoaşterea vieţii şi operei lui Borges, această monografie pare utilă în special celor care i-au citit înainte opera şi l-au acceptat fără rezerve. Cu toate acestea, Williamson mizează pe cititorul neiniţiat şi de aceea va realiza numeroase preview-uri cu majoritatea operelor borgesiene. De altfel strategia scripturală a autorului englez a presupus cu certitudine dificile şi numeroase cercetări. El integrează aceste mini-rezumate în cursul povestirii vieţii lui Borges şi caută în ele rezonanţe biografice. Este adoptată astfel o anumit tendinţă modernă a biografismului de a nu mai separa opera de viaţa scriitorului, ci de a puncta observaţii critice atunci când o anumită piesă a fost realizată. De altfel este o metodă mai facilă de străbatere a unei opere întinse - un autor, cât de prolific! - ceea ce nu este cazul cu Borges - îşi dă totuşi şi el obolul şcolii vieţii.

Dezavantajele metodei apar în faptul că sunt amestecate elemente narative relativ uşoare la lectură - poveştile amoroase, amintirile juvenile, proiectele şi realizările personale - cu elementele mai greu de decriptat, să zicem forme de exegeză ori paralele culturale. Este o carte din această perspectivă şi pentru specialişti şi pentru amatori, dar fără să aibă o delimitare între cele două tipuri de lecturi. Şi un alt dezavantaj ar fi dat de interpretarea biografică a operei care omite criteriul esenţial în literatură - noţiunea de valoare. Sunt toate scrierile lui Borges egal de bune? O astfel de impresie o sugerează cartea lui Williamson. Dar poate rostul unei biografii nu este acela de a săvâşi interpretări valorice, ci este mai degrabă un muzeu vital în care se încearcă reconstituirea obsesiilor, cauzelor, ideilor care au dus la operă. Chiar dacă anumite exponate vor fi ulterior ocolite de public, muzeograful totuşi le menţionează în ideea că orice nou-venit, simpatizant al lui Borges, va avea pretenţia de a şti tot despre acest scriitor şi că tocmai în operele neimportante, neluate în seamă s-ar putea afla esenţa borgesiană. Mă gândeam că acest om alegoric al lui Borges aflat prizonier într-o bibliotecă infinită devine el însuşi sursa altor biblioteci.

Acum o să încerc să punctez câteva repere ale biografiei realizate de Williamson din foarte bogata sa sursă de peste 700 de pagini. Astfel, în prefaţa scrisă de el în 2002 găsea la un moment dat că în textele lui Borges sunt cuprinse idei precum "caracterul arbitrar al identităţii personale, subiectul descentralizat, moartea autorului, limitele limbii şi ale raţionalităţii, intertextualitatea şi natura construită şi relativă a cunoaşterii umane". Tot acum, arată o obsesie fundamentală a lui Borges: "reprezintă scriitorul adevărata sursă a invenţiilor lui sau acestea nu fac decât să reflecte tipare care se repetă la nesfâşit în întreaga literatură universală?"

Deşi cartea are cinci părţi la care se adaugă o mulţime de note şi bibliografii - este cred un bun model al genului pentru o teză de doctorat - totuşi ea ar putea fi restrânsă la genealogia lui Borges pe de-o parte şi la iubirile eşuate şi cărţile lui Borges.
În ceea ce priveşte familia - mama sa provine dintr-o familie criollo ilustră argentiniană, iar tatăl său era fiul anarhist al unei văduve englezoaice şi autorul unui singur roman, El Caudillo. Numele integral al lui Borges era Jorge Francisco Isidoro Luis. Copilăria şi-a petrecut-o în cartierul argentinian Palermo din Buenos Aires şi a avut o singură soră, pe Norah. A învăţat în particular până la intrarea la liceu. Din păcate nu şi-a terminat studiile liceale din cauza mutărilor succesive ale familiei sale din Argentina în Elveţia, apoi în Spania prin diferite locaţii. Cu toată puţinătatea studiilor sale, după ce a devenit celebru a primit titlul de Doctor Honoris Causa şi posibilitatea de a fi profesor universitar ori invitat din partea a numeroase universităţi prestigioase.

Tatăl său a orbit ca şi el în jurul vârstei de 50 de ani, cecitatea dovedindu-se astfel în familia Borges ereditară. De asemenea tatăl său a încercat să-l iniţieze în probleme amoroase ducându-l la un bordel - cum era o anumită tradiţie burgheză argentiniană - dar experienţa se va dovedi aşa traumatizantă pentru Jorge Luis încât va suferi de pe urma ei în raport cu majoritatea viitoarelor sale iubite.

A fost la un moment dat unul dintre conducătorii avangardei literare - spaniole - prin mişcarea Ultra - şi argentiene - unde a înfiinţat ziarul Proa. Distanţarea de mişcarea avangardistă s-a realizat şi datorită ideii sale că un ultraist autentic trebuie să se diferenţieze de toţi ceilalţi membrii ai grupării, că trebuie să aibă o voce originală. Obsesia asta îl va duce cu timpul la a căuta originalitatea proprie, dar şi aspectele comune, în raport cu orice creator.

Femeia care-l va obseda toată viaţa, deşi l-a părăsit repede în calitate de iubit, a fost o norvegiană naturalizată în Argentina, scriitoarea Norah Lange. Va încerca s-o substituie ulterior prin multe alte iubite, dar în fiecare relaţie va eşua de-a lungul câtorva decenii. Paradoxal devine un fericit amorez la bătrâneţe când la vârsta de 70 de ani o va cunoaşte pe Maria Kodama cu o jumătate de secol mai tânără cu care se va căsători foarte târziu şi îşi va petrece ultimii 15 ani de viaţă într-o stare semiclandestină.

Este înmormântat în cimitirul elveţain Plainpalais din Geneva.

Iată nişte versuri de Borges:
"Un om se află dincolo de uşă,
alcătuit din timp şi iubire.
E singur. Toate lucrurile lumii
le-a plâns la Buenos Aires."

Să adaug şi câteva titluri de cărţi ale lui Borges alcătuite din nuvele şi povestiri: El Aleph, Cartea de nisip, Cărţile şi noaptea, Tigrii albaştri, Raportul Dr. Brodie. Pentru ediţiile în limba română sunt recomandate fie Opere, vol. 1-3 din 1999, fie Proză completă, vol. 1-2, din 2006 în traducerea lui Cristina Hăulică, Andrei Ionescu, Darie Novăceanu sau Irina Dogan.

Nu s-ar cuveni să omit câteva dintre ideile lui Jorge Luis Borges:
- îşi îndemna prietenii din avangardă ca fiecare să scrie un poem despre cartierul său şi să realizeze o antologie a oraşului Buenos Aires - cred că ar fi o măsură bună şi astăzi printre poeţii urbani români;
- susţine că fericirea este incompatibilă cu credinţa în neantul sinelui - când suntem fericiţi nu ne putem închipui starea de nefericire;
- dragostea este antidotul obsesiei de sine şi a solipsismului (se considera un fel de nebuloasă care pluteşte deasupra unei mări de iluzii);
- teoria virtualităţii care postula convingerea că anumite evenimente de ordin mental sau emoţional ni se par mai reale decât obiectele imediate ale percepţiei din lumea materială.

La sfârşit mă gândeam că această biografie realizată de Edwin Williamson este totuşi un eveniment editorial de primă mărime pentru fanii lui Borges. Probabil că dilema biografului cât timp şi-a scris cartea a fost dacă a reuşit să prezinte scenele reale ale vieţii lui Borges sau a realizat doar reconstituiri depărtate de realitate în ciuda documentelor. Dar cum până şi autobiograful îşi falsifică involuntar viaţa, de ce am cere unui cercetător literar mai mult?

Scrisă de Gabriel Adrian Mirea