Interviu cu Anca Dumitrescu: „Tot timpul trebuie să îți asculți inima, e ca o busolă, e ca un far. Ce îți spune inima?”
Am ajuns la Philocaly, pe strada Frumoasă, în ultima săptămână a anului trecut, vrând să o cunosc pe cea care a dat viață volumului de poezii Micro(scop) pentru suflet (citește recenzia). A fost cartea care mi-a deschis inima la început de an și care mi-a arătat că poezia poate fi și altfel decât am învățat la școală.
A fost ca și cum am pășit înapoi în timp, într-un alt secol, într-un salon al unei doamne bine din societatea bucureșteană care m-a primit să vorbim despre iubire în toate formele ei, printre bule de șampanie și fum de țigară, cu muzică franțuzească în surdină.
Călina Matei: De unde a început pasiunea pentru scris și ce a hrănit-o de-a lungul anilor? Știu că ai terminat jurnalismul, dar asta mi se pare mai degrabă o meserie de adult, ca să ai un scop în viață, o meserie.
Interviu cu Nadine Brun-Cosme. „Poți vorbi despre orice cu copiii, atâta timp cât știi cum”
Pe 13 februarie am avut privilegiul de a sta de vorbă cu Nadine Brun-Cosme, autoarea cunoscutei serii Lupul cel Mare și Lupul cel Mic, publicată în limba română de Editura Cartea Copiilor. Întâlnirea a avut loc cu prilejul Incubatorului de povești colorate, un atelier de creație susținut de Nadine Brun-Cosme, asociația Cu Alte Cuvinte și mișcarea Citim Împreună România, unde a fost abordat și subiectul psihologiei copilului în cărțile ilustrate.
E prima oară când am ocazia să stau de vorbă cu un autor de carte pentru copii și m-a cucerit viziunea ei asupra procesului creativ și grija pe care o acordă cuvintelor și ritmului. Redau conversația mai jos, cu mulțumiri Georgianei Banu pentru traducere și interpretare.
Interviu-fulger cu Paul Țanicui: „Cititorii trebuie să știe că au de-a face cu cea mai bună carte scrisă vreodată în limba română”

Clejani
Pentru mine, Contre Jour (Curtea Veche Publishing, 2019) a fost o carte pe care a trebuit s-o diger o vreme, o carte care cere o interpretare personală de la fiecare cititor (poate de aceea și încep acest text abrupt, pornind de la propria-mi experiență). Un volum economicos scris, fără pagini de prisos, dar care te absoarbe ca-ntr-un tunel de imagini macro, pe ecrane led - îți lovesc conștiința și îți excită simțurile pe durata întregii lecturi.
Povestea unei iubiri așa cum poate fi mai onest: cu începuturi blânde și complicații violente, urmărim cuplul de îndrăgostiți în momentele lui cele mai bune, dar și în cele mai rele. Pe fundalul divinului Paris sau într-o bucată de București descrisă cu dragoste, te întrebi ce face de fapt ca legătura dintre doi oameni să trăiască sau să se stingă atunci când ți-e clar că iubirea nu poate șterge toate imperfecțiunile umane.
Paul Țanicui a pus în Contre Jour din experiențele lui atât de diverse, totul în dozajele potrivite: puțin din experiența lui de film a făcut romanul foarte vizual, puțin din experiența lui muzicală l-a făcut foarte ritmic și avem parte și de puțină poezie plasată într-un context memorabil si surprinzător.
Interviu Lionel Duroy: „Doar trecând prin ficțiune reușești să spui nespusul”
Lionel Duroy este un autor francez multiplu premiat care a scris nu mai puțin de 19 romane în cariera sa. Duroy s-a dedicat scrisului după ani petrecuți ca jurnalist pentru cele mai mari publicații din Franța, perioadă în care a acoperit evenimente importante ca războiul din Iugoslavia.
„Eugenia” pleacă cumva de la povestea familiei sale, aristocrați scăpătați cu simpatii naziste, dar își desfășoară acțiunea în România. Folosind imaginea scriitorului Mihail Sebastian, fragmente din Jurnalul său și o documentare temeinică, romanul oferă fără menajamente o imagine a pogromului evreilor de la Iași.
De ce a ales România ca decor pentru dezastrul care s-a întins într-o mare parte din Europa, cum a documentat acest episod și multe altele, a povestit la vizita sa în țară, cu ocazia Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași.
Interviu cu scriitoarea spaniolă Care Santos: „Vin dintr-o familie de femei foarte puternice.”
Mă îndreptam spre interviul cu Care Santos când mi-am dat seama cât de relaxată sunt și cât de sigură că totul va ieși bine. Și asta nu pentru că m-aș fi pregătit pentru această întâlnire mai mult sau altfel decât de obicei, ci numai și numai datorită interlocutoarei mele.
Care Santos este o prezență caldă și binevoitoare, râde ușor și este deschisă la orice întrebare și orice provocări. Are o căldură umană care se transmite clar și din scrierile sale, romane pline de femei puternice și de situații din viață pe care le recunoști ușor.
Cea mai recentă carte a ei, tradusă la Humanitas Fiction - „Tot binele și tot răul” - se apleacă asupra relației dintre părinți și adolescenți, a rupturii care se poate produce în acea perioadă și îndepărtarea care vine cu ea. Uneori distanțarea poate fi așa de mare încât Reina este o mamă total neștiutoare atunci când află că băiatul ei a încercat să se sinucidă. Care Santos abordează cu mult curaj tema suicidului în rândul adolescenților, drama și șocul despre care nu crede că se vorbește suficient în sfera publică. Dar aici intervine literatura, crede ea.
Interviu cu Pascal Bruckner: Lumea invizibilă din spatele lumii vizibile
L-am întâlnit pe Pascal Bruckner într-o dimineață ploioasă de noiembrie, undeva pe lângă parcul Cișmigiu. Îi citisem cărțile și ratasem cu un an în urmă un interviu cu el, din motive organizatorice.
Cred cu tărie că există întâlniri care se înscriu în categoria pe care englezii o numesc atât de frumos „meant to happen…”, menite să se întâmple. Venea după câteva zile aglomerate și alte trei sau patru interviuri în ultimele ore, dar am întâlnit un om amabil, fermecător de simplu, răbdător.
Ultima sa carte, Un an și o zi, este povestea unui spațiu și a unui timp care seamănă uneori deranjant de mult cu vremurile noastre. Jezabel, o tânără profesoară de matematică, pleacă din Paris spre Montreal pentru a îndeplini ultima dorință a tatălui ei: ceasul construit de acesta să ajungă în Canada, în mâinile specialiștilor. Și este vorba despre un ceas cu totul special, care în loc să indice timpul, îl distruge. În urma unei furtuni de zăpadă, avionul lui Jezabel aterizează undeva în nordul Statelor Unite și ea este nevoită să petreacă o noapte la hotel. Numai că se trezește după un an și este prizonieră într-un univers disfuncțional și abuziv. O poveste despre relația omului modern cu timpul, despre distrugere și alienare, dar și despre un pic de speranță și umanitate.
Vă las în continuare în compania lui Pascal Bruckner și a poveștilor lui, împărtășite cu generozitate într-o zi ploioasă de noiembrie.
Interviu cu Jonathan Gottschall: „Poveștile pot fi interpretate ca sursa și rezolvarea tuturor problemelor lumii.”
E vineri dimineață și alerg pe Calea Victoriei, printre trotinete și turiști, ca să nu întârzii. La 9.50 trebuie să fiu în lobby-ul Radisson Blu, unde mă voi întâlni cu unul dintre cercetătorii-scriitori care m-au inspirat din 2012 încoace: Jonathan Gottschall.
Jonathan este Distinguished Fellow al Departamentului de Literatură Engleză al Washington & Jefferson College și autorul a 7 cărți, aflate la intersecția dintre artă și știință, printre care disputata Animalul povestitor. Cum ne fac poveștile oameni, dar și The Proffesor in the Cage: Why Men Fight and Why We Like to Watch, despre care spune că a fost o experiență singulară.