Dezvoltarea personalităţii

Autor: C.G.Jung
Rating:

Recunosc

A durat ceva vreme până să îmi fac curaj pentru a începe să citesc mai serios Jung. Parcursesem înainte de Dezvoltarea personalităţii doar articole apărute prin diverse publicaţii; la unele ajunsesem pornind de la Freud, de altele mă lovisem parcurgând alte cărţi din domeniul psihologiei.

Acum, ajuns la finalul cărţii, îmi dau seamă că am avut noroc fiindcă, din câte înţeleg, am ales o carte uşor atipică, mult mai axată pe practică decât Arhetipurile şi inconştientul colectiv, de exemplu, carte pe care de mult timp îmi doresc să o citesc.

În plus, tot ca o premisă favorabilă, Dezvoltarea personalităţii atinge două subiecte care nu au cum să mă lase rece. Primul este dezvoltarea personală, un domeniu foarte mult subestimat şi care în România e perceput greşit, în special din cauza inculturii şi a auto-suficienţei. Al doilea subiect reuşeşte să mă enerveze de fiecare dată când e adus în discuţie; e vorba despre educaţie, aşa cum (nu) este ea făcută acasă şi în şcoli.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 12 COMENTARII si spune-ti parerea!

Unabomber: Profetul ucigaş

Autor: Ovidiu Hurduzeu
Rating:

Dincolo de kitsch-ul tulburător al copertei şi de grosolănia provocatoare a titlului, Unabomber: Profetul ucigaş este o carte revelatoare. Dacă în precedentul volum, Sclavii fericiţi. Lumea văzută din Silicon Valley, d-l Ovidiu Hurduzeu comitea actul imperial de a dispera eseistic împotriva unei lumi stăpânite de pasivitatea gândului şi de acceptarea molcuţă a propriilor vicii, acum, cu aceeaşi percutanţă şi cu aceeaşi inclasificabilă metodă, autorul se lansează într-un original studiu de caz.

Subiectul "studiului" îl constituie Dr. Theodore Kaczynski, alias Unabomber, cunoscut ca fiind... cel mai căutat terorist din istoria Statelor Unite ale Americii. FBI a reuşit să-l identifice abia după o urmărire de 18 ani, care a costat $60.000.000 (cam cât preţul de construcţie al penitenciarului de maximă siguranţă unde a fost închis ulterior) şi care probabil că nu s-ar fi încheiat prea curând dacă Unabomber nu ar fi fost trădat de fratele său, în anul 1996. Ceea ce-l diferenţiază fundamental pe Unabomber de tipul clasic al teroristului este traseul său biografic, metoda de lucru şi motivaţia actelor sale. Copil supradotat, Kaczynski intră la Universitatea Harvard la 16 ani - în 1958, iar nouă ani mai târziu predă matematica la University of California, Berkeley, ca asistent. După doi ani de activitate, fără nici un motiv aparent, se izolează undeva în apropierea orăşelului Lincoln, Montana, unde-şi construieşte o cabană de lemn, fără electricitate şi apă curentă. Aici urmează să trăiască precum un pustnic - procurându-şi singur hrana, vânând, îngrijind de grădină, citind şi scriind în jurnal. Începând din 1978, va plasa prin diverse state 16 bombe (toate asamblate artizanal din materiale precum ţevi, lame de bărbierit, cuie, capace de plastic), ucigând 3 persoane şi rănind alte 23.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 15 COMENTARII si spune-ti parerea!

Tratat de razgandire

Autor: Howard Gardner
Rating:

Am sa fiu direct: Howard Gardner e genial.

In lumea asta din ce in ce mai superficiala, in care a eticheta un om pare sa fi devenit de zece ori mai usor decat a eticheta un borcan, intr-o lume in care oricine nu e de acord cu tine e un prost iar a fi inteligent e calitatea suprema, Gardner a venit acum cativa ani si a zis "Stop! Tot ceea ce credeati ca stiti despre inteligenta e gresit!".

A avea un IQ mare nu te face inteligent. De fapt, conform teoriei inteligentelor multiple elaborate de Gardner, exista nu mai putin de 9 tipuri de inteligenta incepand cu cea logico-matematica si terminand cu inteligenta existentiala, un concept in care mintea si sufletul par sa reusesca, in sfarsit, sa se mai si intersecteze.

Prin existenta acestor 9 tipuri de inteligenta justifica Howard Gardner succesul extraordinar al unor oameni al caror IQ traditional nu ar fi sarit peste medie. Toate aceste lucruri sunt insa subiectul cartii Frames of Mind, scrierea ce l-a facut celebru pe autor. Prezenta carte se vrea o continuare.

In Tratat de razgandire, profesorul de cognitie si educatie de la Harvard, vorbeste de fapt despre persuasiune, despre cum sa ii faci pe ceilalti sa se razgandeasca, despre cum sa ii convingi ca ideile tale sunt corecte. Mai vorbeste insa si despre altceva, iar aici vine partea cu adevarat interesanta a cartii: Gardner explica in detaliu cum sa iti provoci propria razgandire, daca vreti, un fel de programare neuro-lingvistica (NLP) ceva mai stiintifica.

Desi are doar 250 de pagini, cartea se citeste greu. E densa, contine foarte multe informatii nu usor de digerat iar Gardner nu se da in laturi de la a folosi termeni stiintifici, in special din domeniul psihologiei, justificand astfel si primul cuvant din titlul cartii.

Tratat de razgandire e o lucrare exhaustiva, iar in putinele locuri in care autorul simte ca s-ar mai fi putut spune ceva, exista trimiteri catre alte carti ale sale sau ale celebrului psihanalist Erik Erickson. Multe exemple, analize pas cu pas ale unor razgandiri celebre si pareri argumentate in ceea ce priveste tipurile de inteligenta care au facut ca personaje cum ar fi Napoleon, Gandhi sau Mandela sa ramana in istorie, toate acestea fac din Tratat de razgandire una dintre cele mai bune carti citite de mine in ultimul an.

Scrisa de Andrei Rosca

Citeste cele 7 COMENTARII si spune-ti parerea!

Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate

Autor: Konrad Lorenz
Rating:

Konrad Lorenz este laureat al Premiului Nobel in 1973 (pentru medicina si fiziologie) si este fondator al etologiei (stiinta comportamentului animal). Stiind aceste lucruri probabil ca nu m-as fi grabit sa il citesc, gandind conform prejudecatii ca un om de stiinta nu poate scrie o carte pe intelesul profanilor. Dar Lorenz se dovedeste a fi si un extraordinar scriitor, creativ, deschis si cu un deosebit simt al umorului.

Daca in Asa-zisul rau Lorenz discuta agresivitatea la animale si implicit la oameni, in Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate el puncteaza cu claritate problemele fundamentale cu care se confrunta omenirea civilizata.

Chiar daca face trimiteri si la Asa-zisul rau, de aceasta data exemplele din lumea animala nu mai sunt predominante. Bineinteles ca, pentru a explica agresivitatea, Lorenz inca argumenteaza prin asemanarea cu speciile de animale care, inghesuite intr-un spatiu mic, devin mult mai agresive unele cu altele.

In ceea ce priveste omul ca individ, Lorenz aduce in discutie un aspect foarte actual si anume goana neintrerupta pentru castiguri materiale, lacomia nestavilita pentru a obtine tot mai mult. Insa in opinia lui Lorenz, epuizarea la care se supun acesti oameni - pana in pragul autodistrugerii - nu este din cauza lacomiei, ci a fricii. Frica "de a ramane in urma in cadrul intrecerii, frica de saracie, frica de a lua hotarari gresite si de a nu face sau a nu mai face fata intregii situatii atat de stresante. Frica sub toate formele ei e cu siguranta cel mai important factor de subminare a sanatati oamenilor moderni, producandu-le hipertensiune arteriala, rinichi cirotici, infarct la tinerete si alte asemenea bucurii."

Si probabil ca cea mai grava consecinta a agitatiei si stresului cauzate de frica este faptul ca omul se indeparteaza de el insusi, pierde capacitatea de autoreflectie si meditatie.

Dar dincolo de problemele individului, Lorenz trateaza si teme mai vaste precum pericolul in care se afla mediul inconjurator - din cauza exploatarii nesabuite - si amenintarea inarmarii nucleare.

Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate este o carte concentrata si bine structurata. Citindu-l pe Konrad Lorenz am descoperit un om de stiinta de o extraordinara sensibilitate si caldura sufleteasca. Calmul si dragostea trec dincolo de randurile pe care le-a scris si ne incurajeaza sa privim cu ochi mai buni lumea ce ne inconjoara. Chiar daca lucrarile sale pornesc de la o premisa pesimista, Lorenz nu este un negativist ci un optimist incurabil.

O recenzie de: Ana-Maria Petritan

Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!

Spatiu, timp si cauzalitate la poporul roman

Autor: Ernest Bernea
Rating:

Daca nu ar exista carti precum cea de fata, conceptia asupra satului romanesc s-ar opri doar la paradigmele schizofrenice pe care ni le livreaza postmodernitatea - Weltanschauung-ul taranului roman se rezuma, conform reportajelor TV, la ideile confuze, dar radicale, ale betivilor pitoresti, tonti, civici si vioi, facand politica prin carciumi insalubre. Muzica populara e ori in apanajul unor cucoane proaste si vulgare prin care, nu-i asa, folclorul contraataca, ori insiruirea ritmica de zanganituri pe care se misca, intr-o plictiseala de bolnav de hepatita, figurantii de la "Etno". Universul rural e vazut ori pustiit de saracie, plin de tigani si de caini costelivi, ori captusit cu viloaie si limuzine din care duduie manelele mitocanului contemporan.

Ernest Bernea (tatal pictorului Horia Bernea), sociolog de maxima importanta, scolit la Paris si Freiburg cu Marcel Mauss si Martin Heidegger, urmas pe linie spirituala al lui Iorga si Nae Ionescu, membru al echipelor monografice ale lui Dimitrie Gusti, care pe la 30 de ani tinea primul curs de etnologie din Romania, iar pe la 80 de ani, dupa mai mult de un deceniu petrecut in puscariile comuniste, a fost din nou batut de Securitate, anchetat si jefuit de manuscrise, ei bine, acest om cu un scris de o platonica seninatate, ne aminteste prin Spatiu, timp si cauzalitate... de cine era cu adevarat taranul roman.

E de negasit aici acel portret de agricultor banal, limitat, ospitalier si habotnic - taranul roman s-a uitat in jurul lui si a gandit, si inca foarte coerent si valabil. Si-a explicat lumea nu prin "reductie si abstractizare, ci prin apropierea de realitatea elementara a lucrurilor". A descoperit si s-a mirat ca nu exista nimic care sa nu aiba o semnificatie, un rost si o incarcatura spirituala. In lumea lui nu exista "hazard", "vid", "infinit", ci Dumnezeu, diavolul ("Netrebuitul"), ielele; deopotriva Raiul, Iadul si "celalalt taram"; ursitoarele, descantecele, ba chiar si niste superstitii zodiacale. Desi mai putin speculativ, spiritul filosofilor din ulita se apropie de atitudinea filosofiei grecesti: pura, nerevoltata, simpla fara a fi facila si lipsita de dezradacinarile cultivate de atatia ganditori din post-Antichitate:

"Faci o haina si sa trece, faci o casa si sa trece; toate sa trec si de faci o-mparatie.
Iaca, am fost tanara si nu mai sunt. Cand eram tanara, toata lumea asta nu-mi ajungea, da' acu' m-am linistit, ca s-apropie ceasu' socotelii si ma-ntreaba ce-am facut cat am trait. Si nici nu stiu cum s-a facut; doar vad ca toate s-au trecut: si lemnu' al mai tare putrezeste si feru' rugineste si omu' sa ofileste! " (Maria Popescu, 60 ani, nu stie carte, sat Runc, Gorj)

"Lumea nu merge numa' dupa lucruri, ci si dupa lucrare" (Ion Togoe, 54, stie carte, sat Poiana Marului, Brasov)

"Mentalitatea taranului roman nu lucreaza cu marimi si cantitati, ci cu chipuri si sensuri", comenteaza Ernest Bernea. Asadar, devine legitima intrebarea: cine stie mai multe despre semnificatiile spatiului? Eu, omul modern, cu privirea otravita de asfalt si blocuri de beton, care gandesc liniar si fara devieri (ca un tramvai), si care sunt invatat sa actionez scurt, rapid si ucigator de repetitiv? Sau Susana Cabal din Poiana Marului care spune:

"La respintii sa pune cruce ca, vezi, e loc gingas. Stii, acolo nu e loc hotarat, ca sa taie drumurile; e loc slab, ca nu stii unde s-o iei. "

"Irationalul aci nu este insa ceva impotriva ratiunii omenesti, ci este ceva suprarational, care o depaseste si o incadreaza". Deci, cine e mai sensibil la metafizica timpului? Eu, omul urban, traitor in fix 24:00 ore, rob al agendelor si al rutinei, al appointment-urilor, sedintelor si dead-line-urilor? Eu, sau Maria Serban de 80 de ani din Tohanu Nou care crede ca "zilele au si ele sufletu' lor, de nu le poti schimba. Zilele sunt asa ca niste fapturi"?

"Cuvantul depaseste conditia de vehicul, constituind o existenta aparte, cu o complexa angajare functionala" - pana la urma, cine e mai bun cunoscator al semnificatiilor limbajului si cuvantului? Eu, omul recent, cu vorbirea tumefiata de clisee si sufocata de sintagme cleioase, cu sensurile pierdute prin hatisul de formule standard, tautologii si replici prefabricate? Sau oamenii acestia care cred in responsabilitatea cuvantului, ca Maria Pomana din Zarnesti:
"Cand zici o vorba sa fii judecat; vorba nu e vant, vorba e suflet, e ceva rupt din inima ta"

" sau ca Victoria Togoe:
"Cuvantu' are o putere ca doar nu e numa' un sunet, ci are si un inteles, si intelesu' asta e puterea din cuvant. D-aia nu-l poti folosi cum iti vine. "

Modesti, cu simtul proportiilor si al masurii, fideli randuielii materiale si metafizice, strabunicii cred ca "daca nu cunoastem ceva, nu inseamna ca nu exista", cred intr-un timp "colorat, concret si activ" si intr-un spatiu eterogen, inegal calitativ, individualizat si variabil energetic (va amintiti de gara din Perpignan a lui Salvador Dali?).

Citind vorbele batranei Maria Gh. Rogozea, nestiutoare de carte:

"Ceru' sta boltit si nu sa frange; sta cu soare, cu luna, cu stelele si nu sa frange.
Uite si muntii, si padurile, si apele, ele sunt si sunt asa de cand vacu' [veacul-timpul].
Cate-s in lumea asta toate sunt minunate si ţîn de undeva de la inceput si nimic nu le-a schimbat"

" sau ale lui Ion Popa:

"Dimineata e asa, ca o bucurie, de pare ca toate-s mai curate, mai frumoase. Seara vine mai trista ca, vezi, soarele apune si vine noaptea. Noaptea ai sufletu' tot in banuiala.", citind, deci, asemenea ganduri, granita dintre filozofie si poezie, daca o fi vreuna, nu se mai poate distinge. Ceea ce e firesc, fiindca vorbim la urma urmelor despre oameni trecuti prin mii de rasarituri si apusuri, care au lucrat pamantul fara sa uite de cer, care stiau ca "pitigoiul canta la ora 1 jumatate si 2 din noapte; pitulicea (cu cap negru) canta intre 2 si 2 jumatate; ciocarlia, intre 2 jumatate si 3; pitulicea (cu piept rosu) intre 3 si 3 jumatate; mierla canta intre 3 jumatate si 4; pitigoiul, intre 4 jumatate si 5 si vrabia, intre 5 si 6" ...

O recenzie de: Silviu Man

Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!

Consumatorii de cultura

Autor: Alvin Toffler
Rating:

Contrar trend-ului care face publicitate americanilor ca fiind indiferenti fată de artă, rămânând doar niste barbari îmbogătiti, Alvin Toffler (n. 1928) vrea să demonstreze in Consumatorii de cultură (The culture consumers: Art and affluence in America), că, după cel de-al Doilea Război Mondial, atitudinea americanilor faţă de cultură a suferit o întoarcere de 180 grade. În cadrul acestui demers, în carte sunt dezbătute: revolutia culturală americană ("explozia culturală"), cultura elitelor, rolul banilor în promovarea culturii, raportul dintre artă şi politică, arta şi universitatea ş.a.

Cartea e structurată în patru părti, în fiecare parte autorul prezentând situatia "consumatorului de cultură" şi a anturajului în care acesta îşi desfăsoară activitatea.

În primele pagini ale cărtii, Toffler ne demonstrează, cu ajutorul datelor statistice, că după anul 1940 în Statele Unite s-a observat un mai mare interes fată de cultură decât în anii de din-naintea celui de-al Doilea Război Mondial. Acestui boom cultural i se opun elitistii culturii, care reprezintă vechea aristocratie americană. Ei condamnă calitatea inferioară a actului cultural, afirmând că e mai importantă calitatea decât cantitatea.

Toffler defineste "consumatorul de cultură" ca fiind o persoană care vizitează sălile muzeelor, asistă la spectacole de teatru şi operă, vizionează recitaluri de balet sau filme de artă. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial femeia era răspunzătoare de a aduce cultura în cămin. Această situatie se schimbă după război, când a avut loc cresterea proportiei bărbatilor în publicul cultural. "Consumatorul de cultură" este caracterizat de către Toffler ca fiind un membru al "clasei confortabile", adică oameni care aveau în anii "™60 un venit anual între 6.000 şi 10.000 de dolari.

Interesant de mentionat este faptul că numărul de evrei ce apartin publicului cultural este foarte mare, iar numărul de afro-americani din audienta culturală este foarte mic. Astfel, Toffler sustine că boom-ul cultural rămâne preponderent un domeniu al albilor.

Interesantă este teoria lui Toffler cu privire la rolul artei în lume. Pentru autor, arta este cea care reprezintă ordinea într-o lume haotică, fiind un leac împotriva dezrădăcinării. Arta poate avea un puternic efect asupra personalitătii, motiv pentru care muzica, pictura, teatrul sunt folosite ca instrumente psihoterapeutice.

Un fenomen ce apare o dată cu boom-ul cultural este acela al apropierii dintre lumea afacerilor şi artă. Această apropiere ar putea arăta că arta a devenit respectată şi în lumea afacerilor, un lucru cu totul inedit în America acelor ani. Astfel, institutiile artistice au devenit un client foarte bun. Acest fapt duce la aparitia culturii sub formă de produs comercial, adică la "vânzarea culturii". Artistii sunt angajati de tot mai multe firme în functii de consultanti cu probleme estetice. Această apropiere este condamnată de elitistii culturii, care afirmă că o asemenea asociere duce la eliminarea treptată a adevăratei arte.

Referitor la "industria culturii" Toffler ne arată că există două tipuri de institutii culturale: unele care actionează în domeniul profitabil (publicarea de cărti comerciale, producerea de discuri) şi altele care actionează cu statut de institutie non-profit (teatre, opere, muzee etc.). Din aceste două tipuri de institutii, cele non-profit se confruntă cu probleme financiare, ele activând de regulă în deficit, pe când cele din domeniul profitabil pot fi institutii prospere.

Toffler analizează şi pozitia prin care arta ar trebuie să fie sub subventionare federală. Un asemenea program, afirmă autorul, ar putea duce la tentative de control politic al culturii. Cu toate acestea, Toffler ne arată că guvernul federal ajută arta prin sistemul fiscal practicat, dar, totodată, sunt prezentate şi teorii prin care statul federal ar putea ajuta actul cultural fără a se implica în mod direct.

La începutul anilor 60, când a scris cartea, Toffler trăgea concluzia că după ce "primele corvezi de a asigura bunăstarea materială a majoritătii americanilor s-au cam terminat... o natiune în curs de maturizare începe să se preocupe de calitatea existentei. Acesta este sensul ascensiunii consumatorilor de cultură."

O recenzie de: Mihnea Voicu Şimăndan

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Al doilea sex

Autor: Simone de Beauvoir
Rating:

(ediţia în limba engleză)

Opera fundamentala pentru studiul istoriei miscarii feministe, o carte revolutionara de mari dimensiuni, stufoasa, Al doilea sex este o provocare pentru cititorul modern. Fara a mai fi o lectura de actualitate, cartea Simonei de Beauvoir intra in categoria cartilor de capatai, a acelor opere care au meritul de a reflecta cu limpezime framantarile cele mai ascunse ale unei intregi generatii si de a le oferi alinare prin dovada apartenentei.

Abordarea istorico-cronologica a statutului femeii in societate ar putea probabil explica dimensiunile foarte mari ale acestei opere. Analizand aspecte ale migrarii de la matriarhat la patriarhat si apoi mentinerea femeii intr-un statut de completa inferioritate, Beauvoir da dovada de o gandire istorica logica. Argumentatia ei este perfect credibila si pertinenta, dar parasind taramul istoric, ea tinde spre extremism si fabulatie.

Pentru cititorul contemporan, aceste scapari sunt usor de sesizat prin simplul fapt ca intre timp unele teorii legate de natura feminina au devenit general valabile. Ar mai fi de remarcat faptul ca unele interpretari psihanalitice, sustinute de Beauvoir, sunt depasite, dar este necesar si sa subliniez maniera voalata in care a prezentat unele dintre acestea. Adepta a filozofiei marxiste, autoare sustine ideea comunismului marxist, mai ales pentru transformarea femeii in egala barbatului.

Urmand abordarii istorice, cartea se continua prin tratarea problemelor femeii in toate etapele dezvoltarii sale. Un spatiu larg este dedicat dualitatii cu care este nevoita sa se confrunte o femeie in lumea moderna, si anume lupta pentru a-si mentine echilibrul intre ambitia implinirii unei vieti profesionale si vocatia sa sexuala. Beauvoir devine intransigenta cand divide femeile in intelectuale si cochete, considerand ca primele isi pierd mult din farmecul feminitatii prin constientizarea si analizarea lui, iar cochetele prin simplul fapt ca ingroasa randurile victimelor facile.

Al doilea sex este o lucrare de exceptie, dar este pana la urma un produs al timpului sau. Citind azi aceasta carte, ea nu mai ofera revelatii, ci doar confirmari. Pentru sceptici, doresc sa precizez ca Beauvoir se mentine cu multa diplomatie pe fina linie a egalitarismului, rolul si rostul barbatului in societate si in viata femeii nu este nicaieri subestimat. Al doilea sex este o pledoarie pentru femei, fara a fi o acuzatie pentru barbati. Beauvoir ne invata si ne demonstreaza prin propria ei viata, ca exista posibilitatea relatiilor egale si independente intre sexe. Daca vreti sa vedeti daca s-a schimbat ceva in ultimii 50 de ani in raporturile de putere intre sexe, cititi si comparati....

Reviewer: Ana-Maria Petritan

Citeste cele 45 COMENTARII si spune-ti parerea!