Autor: Junichiro Tanizaki
Rating:

Amurgul vieţii înseamnă altceva pentru fiecare dintre noi. E adevărat că nu se poate vorbi despre ramolisment veritabil decât din perspectiva unui tânăr vânjos, în toată puterea. Altfel, un bătrân este doar un ansamblu de glosolalie, obsesii, ticuri şi rătăciri. Un om bătrân nu ne aminteşte doar de frumuseţea fizică ce dispare în timp, ci poartă asupra sa frica de moarte care ne este caracteristică tuturor.

Personajul romanului este un bătrân de 77 de ani ce contemplă, uneori cu încântare, gândurile morţii. Jurnalul său este în mare parte întocmit ca o fişă clinică, în care toarnă fără ruşine toate durerile şi greutăţile pe care le îndură trupul bolnav; toate suferinţele sunt redate cu o precizie aproape naturalistă. Recunoaşte că nu i-e frică de moarte, ci doar de agonie, de durere.

Ca multe alte opere ale lui Tanizaki, şi în acest roman găsim elementele de senzualitate care au făcut ca multe din scrierile sale să fie ecranizate, erotismul fiind, aşa cum ştim, o sursă inepuizabilă pentru regizorii contemporani şi centru de interes maxim pentru telespectatori. Singurele plăceri ale bătrânului Utsugi sunt cele de natură gastronomică şi cele sexuale, pe care acesta le resimte în prezenţa norei sale. În Satsuko, bolnavul îşi descoperă preferinţe răvăşitoare pentru femeile cu o anume constituţie: cele cu un aspect de cruzime îl atrag cel mai mult; dacă, în plus, sunt posesoare şi ale unor picioare albe şi subţiri şi tălpi delicate, cu atât mai bine. Satsuko îndeplineşte toate aceste condiţii şi îi oferă cu mărinimie bătrânului clipele de plăcere, care totuşi au efecte grave asupra sistemului său deja slăbit. Nu pregetă şi o împinge chiar în braţele altor bărbaţi, chiar dacă încornoratul este propriul lui fiu.

Legătura dintre cei doi este acceptată tacit de ceilalţi membri ai familiei, care nu văd în ea decât un semn al dezintegrării iminente a trupului şi minţii lui Utsugi. Se ţipă, se gesticulează şi se plânge, conflictele dintre generaţii răsar pe rand, dar nimeni nu se opune dorinţelor muribundului. Acesta acţionează deseori ca mânat de impulsuri adolescentine, care nu fac decât să-l ţintuiască în pat, împresurat de durere.

Un alt element morbid este dat de întinderea pe mai multe pagini a căutării unui loc de veci. Toate detaliile fiind importante, diaristul se lasă luat de valul descrierilor minuţioase ale diferitelor pietre de mormânt: nu merge pur şi simplu orice piatră, până la gravuri.

Deosebit este însă interesul traducătorului (cel mai probabil) de a oferi explicaţii minuţioase asupra unor componente tradiţionale japoneze, de la piesele de teatru Kabuki, festivaluri, zone din Tokyo sau nume de oraşe, pe care le înşiră cu multă răbdare în notele de subsol.

O recenzie de: Ioana Ristea