Titlu: Amma
Autor: Saraid de Silva
Rating:
Editura: Alice Books
Anul aparitiei: 2026
Traducere: Daniela Preda
Numar pagini: 264
ISBN: 978-630-6676-70-5

Amma, debutul răvășitor al scriitoarei neozeelandeze de origine srilankeză-samoană Saraid de Silva, este genul de carte care îl prinde pe cititor în mreje și nu-i mai dă drumul mult timp după ce a închis-o. Fără să apeleze la artificii stilistice obositoare sau la o prețiozitate inutilă, autoarea construiește o epopee intimă a trei generații de femei – Josephina, Sithara și Annie –, unite de o moștenire grea de traume nespuse. Deși povestea lor e plină de asprime, de Silva își privește protagonistele cu o căldură imensă. Nu le judecă și nici nu le transformă în sfinte ori victime absolute, ci le lasă să fie umane, imperfecte și incredibil de vii în încercarea lor de a supraviețui într-o lume adesea ostilă.

Amma (care înseamnă „mamă” în tamilă) devine un strigăt de rezistență feminină transpus într-un realism psihologic profund, care cucerește prin onestitate.

Tradus excelent în limba română de Daniela Preda, romanul își găsește locul ideal în colecția „alt unghi” a Editurii Alice Books. Această colecție a devenit deja recunoscută pentru curajul de a promova voci proaspete, literatură contemporană provocatoare și perspective neconvenționale ce explorează identități marginalizate sau dinamici familiale atipice. Alături de titluri precum intensul Fundamental, umorul amar din Adevărata poveste a lui Raja cel naiv (și a mamei sale), atmosfera mirobolantă din Arse de soare sau sensibilitatea din Gălbenele, Amma întregește o selecție de opere ce refuză șabloanele literare clasice. Colecția „alt unghi” reușește să-i ofere cititorului român o fereastră spre lumi aspre, dar profund autentice, încurajând o privire empatică asupra unor realități diverse și adesea incomode, perfect reflectate în acest debut memorabil.

Rezumatul poveștii e o călătorie sinuoasă în timp și spațiu care ne poartă din Singaporeul de la mijlocul secolului trecut direct în Aucklandul contemporan. Totul începe cu Josephina, bunica aprigă ce în anii ’50 suferă o agresiune sexuală pe când avea zece ani, dar își ucide atacatorul imediat după, ceea ce are drept rezultat dispariția tatălui ei și înstrăinarea definitivă față de propria mamă.

Sithara, fiica ei apărută mult mai târziu, în Sri Lanka, devine mamă la rândul ei, dându-i naștere lui Annie, o tânără queer crescută în diaspora (și-ntr-o traumă permanentă, mai ales în copilărie, până la șapte ani), care încearcă să-și găsească reperele într-o societate străină. Romanul fragmentează timpul, dezvăluind treptat secretele care le-au separat pe cele trei femei și modul în care violența trecutului continuă să pulseze în prezentul lor, transformându-se într-o tăcere asurzitoare.

Pentru a le înțelege pe deplin, de Silva le ancorează destinele în contexte istorice extrem de bine documentate. Josephina trăiește în Singaporeul post-colonial de la mijlocul secolului XX, o perioadă în care elitele locale mențineau un patriarhat rigid și reguli sociale stricte legate de clasă, transformând căsnicia ei într-o capcană violentă. În anii ’80, Sithara este marcată de traiul printre străini dintr-o Nouă Zeelandă pe care nu o cunoaște, împreună cu fratele ei, Suri. La Suri, între timp stabilit în Londra, ajunge în 2018 Annie. Ce vrea ea, e să ia legătura cu unchiul ei cel de treabă (și gay), de care mama ei l-a ținut departe printr-o greșeală care a oglindit-o-o pe cea a mamei sale.

În cele din urmă, Annie trăiește în Noua Zeelandă a anilor 2010 și 2020, un spațiu progresist, dar în care tânăra se lovește de rasismul subtil, de alienarea specifică diasporei și de dificultatea de a-și asuma identitatea queer într-o familie dominată de secrete.

Relațiile dintre cele trei femei reprezintă inima vulnerabilă a cărții, o dinamică definită de o toxicitate profundă, născută paradoxal din dorința disperată de protecție.

Această dinamică feminină tensionată e alimentată în permanență de relațiile complicate și adesea distructive pe care protagonistele le au cu personajele masculine. Bărbații din Amma sunt, în marea lor majoritate, catalizatori ai suferinței sau figuri absente care lasă goluri imense. Dar avem și o excepție notabilă, pe Ravi cel liniștit și plin de iubire, care ar fi trebuit să fie o sursă de inspirație pentru fiica lui, Sithara.

În Amma, trauma generațională nu e doar o temă de fundal, ci un personaj invizibil care dictează destinele Josephinei, a Sitharei și a lui Annie prin mecanisme de apărare profund disfuncționale. Totul începe cu Josephina, care își transformă abuzul suferit în Singapore într-o armură de asprime și reticență la orice fel de relație. La rândul ei, Sithara perpetuează această dinamică în diaspora neozeelandeză, ridicând ziduri de tăcere și impunând așteptări nerealiste asupra lui Annie. Această „conspirație a tăcerii”, deși pornită din dorința disperată de a proteja noua generație de monștrii trecutului, creează de fapt un vid identitar toxic. Annie, lipsită de repere și purtând pe umeri fantoma unor secrete nespuse, își transpune confuzia prin comportamente autodistructive și rebeliune, dovedind că durerea neprocesată nu dispare, ci doar se acumulează și se revarsă violent asupra celor tineri.

Această moștenire a durerii e strâns împletită cu traumele istorice și politice ale vremii – de la patriarhatul rigid și cruzimea unor părinți lipsiți de inimă și umanitate din Singapore, până la alienarea și rasismul subtil resimțite de cei din diaspora în Occident. Fiecare dintre cele trei femei poartă cicatricele propriei epoci, dar Saraid de Silva refuză să le lase blocate în rolul de victime eterne. Ruperea acestui cerc vicios nu se produce printr-o iertare magică, de basm, ci printr-un proces mult mai dureros și necesar: confruntarea directă a trecutului și dărâmarea zidurilor de tăcere. Doar atunci când secretele sunt în sfârșit rostite cu voce tare și vulnerabilitatea e acceptată, cele trei protagoniste reușesc să se vadă una pe cealaltă cu adevărat, transformând trauma dintr-o condamnare la izolare într-o cale aspră, dar eliberatoare, spre vindecare.

Din punct de vedere literar, Saraid de Silva își extrage seva din tradiția marilor romane de familie post-coloniale, dar aduce un suflu proaspăt. Stilul ei amintește de realismul visceral din Dumnezeul lucrurilor mărunte de Arundhati Roy, unde dramele intime se împletesc cu istoria politică. Structura fragmentată și transmiterea traumei amintesc de capodopera Drumul spre casă de Yaa Gyasi. Totodată, explorarea identității queer din perspectivă a celor din diaspora și polifonia vocilor feminine aduc aminte de scrierile lui Bernardine Evaristo, în special de celebrul roman Fată, femeie, alta. De Silva reușește totuși să-și creeze o amprentă personală unică, mai caldă și mai intimă, evitând prețiozitățile teoretice în favoarea unei onestități brute ce atinge direct cele mai sensibile corzi emoționale ale cititorului.

În final, Amma e un omagiu profund adus rezilienței feminine și capacității de a găsi iertare printre ruinele trecutului. E o carte caldă în ciuda cruzimii pe care o descrie și o poveste care te învață că vindecarea necesită curajul de-a înfrunta cele mai dureroase adevăruri familiale.