Emoții, fiori și senzații tari
Autor: Laura Hillenbrand
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Roland Schenn, Roxana Claudia Olteanu, Tomas Ritner
Numar pagini: 624
ISBN: 978-606-862-361-0
Cartea Laurei Hildebrand se deschide la dedicația „Pentru cei răniți și pentru cei pierduți”. Eu aș adăuga: pentru cei curioși, pentru cei cărora nu le vine să creadă, dar mai ales pentru cei care doresc să știe și, poate, să înțeleagă. Personal, după ce cartea s-a sfârșit, însă gustul amar și țiuitul urechilor au continuat, am crezut, dar nu am înțeles. Am fost departe de a înțelege cruzimea fără margini și violența gratuită, însă am admirat fără tăgadă curajul, perseverența și anduranța.
Supraviețuire. Îndârjre. Împăcare.
Autor: Laura Hillenbrand
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Roxana Claudia Olteanu, Tomas Ritner, Roland Schenn
Numar pagini: 624
ISBN: 978-606-862-361-0
Nu mi-a plăcut niciodată istoria. Țin minte cum, atunci când eram mic, săream peste documentarele de pe Discovery în favoarea celor de pe Animal Planet. Nici la școală nu mi-am schimbat părerea. Multitudinea de ani și evenimente încă îmi mai dau bătăi de cap. Recunosc că am vrut să citesc De neînvins mai mult datorită filmului recent lansat și pe care îmi doream foarte mult să-l văd abia după ce voi fi lecturat biografia lui Louis Zamperini. Inițial, am fost intimidat de giganticul roman, dar, spre totala mea surprindere și încântare, am descoperit că temerile mele au fost nefondate și, ca dovadă a faptului că lectura a fost plăcută și fascinantă, am terminat cartea în 4 zile – un record personal.