Cronicile Martiene

Autor: Ray Bradbury
Rating:

Editura: Leda
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Mihai Dan Pavelescu
Numar pagini: 272
ISBN: 973-102-002-0
Când am început să citesc prima oară poezii eram nerăbdătoare să împărtăşesc tuturor în aşa-numitele comentarii ceea ce pricepusem eu. Înfloream frazele de mai mare dragul şi mergeam cu imaginaţia de multe ori dincolo de punctul în care se oprise autorul. Mai târziu am învăţat să le citesc şi să tac. Nu mai ajungeam în vârful care se deschidea în faţa ochilor uimiţi. Pricepeam mai mult şi începusem să îmi înţeleg condiţia de cititor.
Cam acelaşi lucru mi-a venit să fac după ce am terminat ultimele rânduri din Cronici Marţiene. Cum să recenzez un întreg volum de poezii? Să mă apuc să povestesc despre ce e vorba, aşa cum ne întreba pe la facultate unul dintre profesori? Nu prea ar avea sens. Tematica nu-i specială: acelaşi conflict între umanitate şi alte civilizaţii, cu finalul evident al distrugerii celei marţiene. Plictisitor, ar spune unii... dar aşa cum fiecare poezie de dragoste, de exemplu, e unică, şi despre acest sentiment vor curge în continuare râuri de cerneală atâta timp cât va dăinui omul, la fel există motive sf despre care se va scrie mereu şi niciodată la fel.
Poarta

Autor: Frederik Pohl
Rating:

Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2008
Traducere: Mihai Dan Pavelescu
Numar pagini: 432
ISBN: 978-973-143-301-1
Descoperirea de artefacte extraterestre e o temă răspândită în science-fiction, de la "Odiseea spaţială" a lui Arthur C. Clarke la romane mai puţin cunoscute publicului larg, ca "Avatar" al lui Poul Anderson şi până la seriale lider de audienţă ca "Stargate". E o modalitate la îndemână de a explica un avans tehnologic rapid al oamenilor, dar şi o ocazie pentru scriitori de a-şi demonstra imaginaţia şi originalitatea. În centrul romanului lui Pohl, "Poarta" e de fapt un asteroid transformat în staţie spaţială cu sute de mii de ani în urmă de o rasă misterioasă. De la ei au rămas prea puţine urme; până şi numele lor, Heechee, le-a fost atribuit de oameni în lipsa unor surse directe.
Pentru pământenii şi coloniştii venusieni sărăciţi şi înfometaţi pe planetele lor suprapopulate, Poarta devine o nouă Frontieră, un Vest Sălbatic în care cei curajoşi, dar mai ales înzestraţi cu tone de noroc se pot îmbogăţi peste noapte şi pot scăpa pentru totdeauna de mizeria şi nesiguranţa majorităţii. Însă riscul înfruntat e pe măsură: trebuie să se îmbarce în navetele abandonate de Heechee pentru o călătorie la viteze superluminice cu o durată şi destinaţie necunoscută şi asupra căreia nu au nici un control după alegerea la nimereală a coordonatelor de zbor. Dacă Autoritatea Porţii consideră descoperirile lor valoroase îşi primesc răsplata, viaţa lipsită de griji pe Pământ cu îngrijiri medicale de top. Dar multe navete nu se mai întorc deloc, sau revin aducând înapoi doar cadavre mutilate.
Carantina
Autor: Greg Egan
Rating:

Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2007
Traducere: Mihai Dan Pavelescu
Numar pagini: 320
ISBN: 978-973-569-957-4
Dacă teoria relativităţii e greu de cuprins de omul cu o pregătire medie, mecanica cuantica dă dureri de cap chiar şi specialiştilor. Deşi e la baza lumii în care trăim cu toţi, legile ei par desprinse dintr-o halucinaţie, cu obiecte ce nu se pot hotărî dacă sunt particule sau unde, există în acelaşi timp în mai multe locuri şi mai multe stări - ce-i drept cu o probabilitate bine determinată -, se pot materializa sau dispărea instantaneu, dar în acelaşi timp atât de fragile încât la prima tentativă de măsurare îşi pierd proprietăţile magice şi decad într-o singură stare. Cu toate acestea, Greg Egan porneşte în "Carantina" de la ideea că proprietăţile acestea deosebite şi contra-intuitive ale lumii cuantice pot apărea şi la nivelul macroscopic al realităţii de zi cu zi şi construieşte pe baza aceasta un roman captivant. Ce-i drept, pe el îl ajută şi formaţia de matematician.
Romanul nu se mulţumeşte însă cu mecanica cuantică şi se extinde de aici pe mai multe planuri. Avem şi un fel de contact cu extratereştrii, scurt şi fără drept de apel: în 2034, Sistemul Solar este izolat instantaneu într-o Bulă de provenienţă necunoscută similară cu orizontul unei găuri negre întoarse pe dos. Obiectele care încearcă să se apropie de ea încetinesc la nesfârşit până devin practic nemişcate, fără să o atingă niciodată. Fără o posibilitate de a investiga exteriorul e greu de format o explicaţie, dar consensul e că a fost ridicată de o rasă inteligentă. În cursul romanului, se conturează o motivaţie pe cât de originală pe atât de neobişnuită: Universul şi celelalte fiinţe există ca şi obiectele cuantice într-o suprapunere infinită de stări şi posibilităţi, pe care creierul uman o distruge prin observaţie pentru a crea o lume liniară, cauzală, cu o singură stare existentă la un moment dat. Pentru aceste forme complet străine de viaţă, aceasta echivalează cu un genocid la o scară galactică, iar Bula e modalitatea lor de a se proteja de distrugerea involuntară provocată de privirea umană îndreptată către Cosmos. Și prin asta romanul explică principiul antropocentric al cosmologiei - existăm într-un Univers potrivit pentru viaţa umană pentru că l-am "ales" noi înşine dintre nenumăratele posibilităţi existente - şi paradoxul lui Fermi - nu am întâlnit extratereştrii pentru că le-am anulat existenţa observându-i.



