Titlu: Poarta
Autor: Frederik Pohl
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2008
Traducere: Mihai Dan Pavelescu
Numar pagini: 432
ISBN: 978-973-143-301-1

Descoperirea de artefacte extraterestre e o temă răspândită în science-fiction, de la "Odiseea spaţială" a lui Arthur C. Clarke la romane mai puţin cunoscute publicului larg, ca "Avatar" al lui Poul Anderson şi până la seriale lider de audienţă ca "Stargate". E o modalitate la îndemână de a explica un avans tehnologic rapid al oamenilor, dar şi o ocazie pentru scriitori de a-şi demonstra imaginaţia şi originalitatea. În centrul romanului lui Pohl, "Poarta" e de fapt un asteroid transformat în staţie spaţială cu sute de mii de ani în urmă de o rasă misterioasă. De la ei au rămas prea puţine urme; până şi numele lor, Heechee, le-a fost atribuit de oameni în lipsa unor surse directe.

Pentru pământenii şi coloniştii venusieni sărăciţi şi înfometaţi pe planetele lor suprapopulate, Poarta devine o nouă Frontieră, un Vest Sălbatic în care cei curajoşi, dar mai ales înzestraţi cu tone de noroc se pot îmbogăţi peste noapte şi pot scăpa pentru totdeauna de mizeria şi nesiguranţa majorităţii. Însă riscul înfruntat e pe măsură: trebuie să se îmbarce în navetele abandonate de Heechee pentru o călătorie la viteze superluminice cu o durată şi destinaţie necunoscută şi asupra căreia nu au nici un control după alegerea la nimereală a coordonatelor de zbor. Dacă Autoritatea Porţii consideră descoperirile lor valoroase îşi primesc răsplata, viaţa lipsită de griji pe Pământ cu îngrijiri medicale de top. Dar multe navete nu se mai întorc deloc, sau revin aducând înapoi doar cadavre mutilate.

Unul dintre aventurierii care aşteaptă şansa cea mare în tunelurile aproape lipsite de gravitaţie ale Porţii este Robinette Broadhead, căruia un câştig la loterie i-a furnizat fondurile necesare pentru a părăsi mina de hrană din Wyoming unde "moştenise" slujba tatălui său. La prima vedere aşteaptă ocazia potrivită de a zbura în necunoscut, ca şi majoritatea prospectorilor staţionaţi permanent pe asteroid. Îşi ocupă timpul cu diverse slujbe de întreţinere pentru a-şi plăti chiria, petrece cu alţi exploratori înainte de plecare sau după o călătorie fructuoasă, pierde bani la jocuri de noroc, leagă prietenii şi relaţii amoroase. De Gelle-Klara Moynlin îl leagă însă mai mult: nu numai atracţia fizică şi iubirea care se înfiripă în ciuda relaţiei care se vrea fără obligaţii, dar şi frica împărtăşită de amândoi de a se lansa într-o călătorie imprevizibilă şi ruşinea de a recunoaşte asta în faţa altora. Amândoi amână deseori îmbarcarea pe o navă, pretextând că aşteaptă ocazia perfectă. Plini de îndoieli omeneşti şi lipsiţi de curaj şi de un strop de inconştienţă, sunt nişte bune exemple de anti-eroi dacă-i comparăm cu personajele obişnuite în space opera SF.

Totuşi, în ciuda tergiversărilor lui Bob, cititorul află de la început că el a făcut până la urmă pasul decisiv, pentru că povestea perioadei petrecute pe Poartă alternează cu episoade mai scurte din prezentul în care viaţa de bogătaş pe Pământ e deja realitate. Aceste interludii au loc în cabinetul unui psiholog cibernetic, poreclit Sigfrid. Bob se angajează într-o luptă surdă cu inteligenţa artificială, evitând şi acum o confruntare mai grea, cu amintirile traumatizante originând din expediţiile în navele Heechee. Ele refulează însă când se aşteaptă mai puţin, în special în visele pe care Sigfrid insistă să le discute în şedinţe. Simbolurile care apar se referă frecvent la pierderi, separări forţate de alte persoane, iar feţele cele mai des întâlnite sunt mama lui Bob şi Klara, deşi el nu reuşeşte să le identifice.

Sistemul acesta cu două planuri temporale reduce simţitor suspansul cărţii, dar punctele ei forte nu sunt nici aici, nici în aventurile spaţiale sau imaginarea de noi lumi. Mult mai valoroasă şi interesantă e înfruntarea dintre psihicul uman şi această nouă perspectivă: spaţiul nemărginit, plin de posibilităţi şi nou, compensate însă de riscuri la fel de mari şi greu de estimat. Chiar şi zborul spaţial pare conceput special pentru a testa limitele rezistenţei umane: suficient de rapid pentru a ajunge la destinaţie într-un timp rezonabil, dar nu instantanee, forţând un grup de 3 sau 5 străini să convieţuiască timp de săptămâni într-un spaţiu strâmt fără certitudinea că proviziile le vor fi suficiente până la întoarcere sau o singură persoană să petreacă aceeaşi perioadă singur cu propriile gânduri. Tensiunea normală în asemenea situaţii extreme se descarcă aşa cum s-au obişnuit oamenii de milenii: prin băutură, droguri şi sex. Și, de ce nu, câteva jocuri de noroc. Totuşi, situaţia depăşeşte cu mult ce au înfruntat oamenii pe Pământ; autorul construieşte verosimil reacţia fiecăruia dintre personaje, dar mai ales a lui Bob, care se confruntă cu o vină cu totul nouă, dând romanului un final pe măsură.

de George Moga