Prin buzunarele timpului
Scris de Elena Potocean • 9 March 2013 • in categoria SF/Fantasy
Autor: Kate Atkinson
Rating:
Editura: Leda
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Irina Negrea
Numar pagini: 480
ISBN: 978-973-102-552-0
Înainte de început este neantul, iar neantul, neregăsindu-se nici în timp, nici în spațiu, se situează prin urmare dincolo de puterea imaginației noastre. Nimic nu poate ieși din nimic, doar dacă nu este începutul lumii. Așa începe totul, prin cuvânt, iar cuvântul este viață. Neantul este transformat printr-o gigantică explozie care lasă timpul să mijească și imaginația să înceapă.
Povestea se deschide cu o pădure / „ copiii nespălați ai Evei” / zânele temperamentale ale pădurii, în care au loc tot felul de dispariții dubioase începând cu cea a unei misterioase și exotice domnițe despre care se zvonește că ar fi lăsat un blestem asupra numelui Fairfax. Povestea începe cu Isobel, o tânără de 16 ani, ce descoperim că e un narator omniscient care, paradoxal, nu prea are habar de ceea ce se întâmplă în viața ei, mai ales de prezent.
Acest roman, un testament al felului în care oamenii sunt modelați de absențe, înflorește în jurul poveștii familiei Fairfax. Aspectele halucinatorii care copleșesc sensibilitatea cititorului sunt declanșate de momentul în care mama celor doi frați dispare în mijlocul pădurii, o traumă pe care fiecare o resimte în felul său, însă toți încep să conteste realitatea.
Isobel își pune constant întrebări ce privesc natura timpului și alunecă adesea în ceea ce pare a fi trecutul. Fratele ei, Charles, inventează universuri paralele, povești cu doppelgangeri și colecționează informații despre evenimente paranormale. De asemenea, Charles crede cu tărie că mama le-a fost răpită de extratereștri. Mătușa Vinny își dăruiește întreaga atenție hoardelor ei de pisici. Până și Debbie – noua lor mămică, cu care tatăl s-a întors după câțiva ani în care l-au crezut mort – pare nebună. Aceasta luptă constant cu paranoia, susținând că obiectele din cameră își schimbă locul atunci când se întoarce cu spatele.
Viața ca un joc de crochet este o poveste bizară, imprevizibilă, sălbatică și minunată, cu morți violente, apariții și dispariții inexplicabile, identități secrete, atingând o mulțime de puncte vulnerabile ale ființei umane, trezind cititorului întrebări despre spațiu, timp, vise și nebunie. Istoria se repetă înainte și înapoi, ambiguitățile inundă fiecare rând, iar jocul de crochet nu se joacă niciodată în această carte. Ceea ce putem doar bănui este că oamenii în general urmează regulile lui, fără să aibă habar de ceea ce se întâmplă. E poate un joc al naturii, al destinului sau al timpului cu materia, al vieții cu viața în sine.
Cu o scriitură poetică, întunecată și amuzantă în același timp, acest roman este un haos domestic în care personajele au de-a face cu rupturi în textura timpului care pot fi privite ca un mesaj din partea trecutului sau ca niște simple vise. Viața ca un joc de crochet este o ceașcă de ceai englezesc cu aromă de realism magic, note subtile de metafizică și confuzii de tip dickensian. N-ai cum să nu fii fermecat de introducerea vioaie și ispititoare, printr-o meditație asupra timpului, de decorul misterios al unei provincii nordice sau de vocea unui narator tânăr, maturizat prin lecturi. Acest basm modern despre poveștile pe care oamenii le fac sau le trăiesc, poate fi intimidant prin săriturile pe care le face dintr-un buzunar al timpului într-altul, dar dacă ai trăi așa ceva, crezi că ai fi mai puțin confuz?
-
Plusuri
Personaje feminine multifațetate, scriitura poetică, amuzantă, provocatoare
-
Recomandari
Iubitorilor de basme moderne, de scriitură ce abundă în realism magic
Георге Саучук spune:
9 March 2013 | 1:16 pm
Am citit-o acuma câteva săptămâni… O carte bunișoară, dar nu lasă prea multe “amprente”. Sic cogito!