„Societatea în orice stare este o binecuvântare, dar guvernul, chiar și în starea sa cea mai bună, este numai un rău necesar; în starea sa cea mai proastă, unul intolerabil; pentru că atunci când suferim sau suntem expuși de guvern la aceleași mizerii pe care le-am aștepta într-o țară fără guvernare, calamitatea noastră este sporită reflectând la faptul că noi furnizăm mijloacele prin care noi suferim.”

Am fost copii cu absențe în loc de părinți. Le-am auzit vocea numai pe discurile de vinil, doar pe străzi i-am găsit uneori și povețe-au șoptit prin istorie. Numai și numai în cărți au deslușit neînțelesul nostru, ne-au mângâiat pe creștet urâtul și ne-au dat ghes să luptăm pentru visul acela de oameni nebuni ce ne roade carnea prea mică și mintea de frică în fiecare secundă de luni până luni. A trebuit să ne căutăm cu lumânarea și să ne însușim -cum facem adesea cu inima altuia- strămoșii capabili să urle și-n tăcere, să pună foc prin cuvinte, să inspire dincolo de limite lumea pe care urma să ne-o croim pentru mâinele de-acum. De la ei am învățat că „dacă ai construit castele în aer, nu ai muncit degeaba - acolo ar trebui să fie. Acum clădește o temelie sub ele.” Sau că a protesta e la fel de natural precum a vota, pentru că revoluția nu e ceva fixat într-o ideologie, nici vreun trend specific unei anumite perioade, ci mai degrabă un proces continuu ce face parte din spiritul uman. Dar mai ales pentru că loialitatea față de umanitate primează în fața loialității datorate statului.

Acești părinți spirituali ne-au ajutat să înțelegem arta, știința și psihologia din spatele protestelor, să realizăm că nu suntem simple obiecte ale guvernării și că atunci când instituțiile statului nu mai funcționează, soluțiile la criza politică pot veni numai din societate:

1 Walden și Nesupunerea Civilă, de Henry David Thoreau

„Trebuie ca cetățeanul vreodată, pentru un moment sau în cel mai mic grad, să-și cedeze conștiința legiuitorului? Atunci de ce mai are fiecare om o conștiință?”
Fundamentarea teoretică a nesupunerii civice aparține americanului Henry David Thoreau (1817–1862). Opoziția sa față de sclavie și de războiul dus de Statele Unite împotriva Mexicului, fapte pe care le considera imorale, au dus la publicarea din 1849 a eseului Civil Disobedience, în care justifică teoretic refuzul individului de a se supune legilor unei guvernări pe care o consideră, conform propriei sale conștiințe, imorală. Mai târziu, același eseu a inspirat o mulțime de personalități extrem de populare chiar și în prezent pentru schimbările sociale pe care au încercat/reușit să le întreprindă, cum ar fi Gandhi sau Martin Luther King, Jr.

2 Simțul comun, de Thomas Paine

„Obiceiul de a nu gândi un lucru greșit, îi oferă o aparență superficială de a fi corect și produce la început un protest formidabil în apărarea tradiției. Dar tumultul dispare în curând. Timpul face mai mulți convertiți decât rațiunea.”
Acesta este un pamflet care a inspirat oamenii din 13 colonii să-și declare și să lupte pentru independența față de Marea Britanie în vara anului 1776. Deși lucrarea se axează mai mult asupra problemelor specifice acelei perioade, dintr-un anume context și spațiu geografic, aspectele prezentate în capitolul despre originea și design-ul guvernului sunt cât se poate de actuale, pentru că oamenii încă nu realizează diferența dintre guvern și societate. Din punctul de vedere al autorului rolul guvernului este mai mult unul preventiv, de a opri manifestarea răului din om, de a proteja viața, libertatea și proprietatea, orice act creator, inovator fiind de datoria societății.

3 Fură această carte, de Abbie Hoffman

„Fiecare cocktail Molotov sau piatră pe care o arunci ar trebui să facă un punct de vedere politic foarte evident. Violența aleatorie produce rezultate de propagandă aleatoare. De ce să irosești chiar și o piatră?”
Dacă v-ați dorit vreodată o carte cu puternice accente anarhiste, anticorporatiste și anticapitaliste, care să ofere soluții practice pentru „lupta împotriva sistemului”, ați nimerit exact unde trebuie. Concepută pentru a radicaliza și a perturba în special forțele globalizării, scandaloasă și amuzantă, mustind a înțelepciune în afara legii, aceasta a inspirat nenumărați tineri activiști, fiind considerată un manual al revoluțiilor. Este adresată în special acelui cititor care privește feudalismul corporativ ca fiind singurul tip de jaf ce merită categorisit drept crimă, fiind comis împotriva oamenilor ca întreg. Astfel autorul susține că: „To steal from a brother or sister is evil. To not steal from the institutions that are the pillars of the Pig Empire is equally immoral.”

Abbie Hoffman este o figură notorie a vremii sale, un rebel care a scris introducerea acestei cărți în timp ce se afla la închisoare, și care, încercând să răstoarne un guvern, a sfârșit prin a scrie un best-seller. Dar mai presus de toate, Abbie e un om care a luptat cu îndârjire pentru dreptul oamenilor de a contesta și protesta împotriva deciziilor luate de guvern, considerând că nu putem supraviețui fără a învăța să luptăm sau a fi dispuși să ne eliberăm.

4 V de la Vendetta, de Alan Moore

„Oamenii nu ar trebui să se teamă de guvernul lor, guvernul trebuie să se teamă de oamenii săi”
Titlul vă este probabil familiar datorită adaptării sale cinematografice din 2006. Romanul grafic al lui Alan Moore este un manifest literar despre natura politicii, putere, subjugare, rezistență, o poveste despre haos scrisă cu precizie și explorând violența anarhismului sau atacând diverse ideologii. Această distopie politică inteligentă, pentru unii conturează anarhismului un rol didactic, lansând o provocare, în timp ce pe alții îi face să descopere ambele fețe ale unui anarhist, aceea de creator și cea de distrugător. Astfel, V, personajul central, mai mult sau mai puțin erou devine un artist al schimbării. Cât de reală este povestea lui contează prea puțin, „artiștii se folosesc de minciuni pentru a spune adevărul. Am creat o minciună. Dar pentru că tu ai crezut în ea, ai descoperit ceva adevărat despre tine.”

Efectele acestei cărți (sau ale adaptării sale) asupra oamenilor nu cred că sunt de contestat, ci foarte ușor de observat datorită nenumăraților anarhiști ce apar purtând măști „Guy Fawkes” și protestând împotriva abuzului de autoritate pe care îl manifestă guvernele, susținând dreptul la libera circulație a informației.

5 Eu sunt Malala, de Malala Yousafzai și Christina Lamb

„Bărbații noștri cred că puterea rezidă în a câștiga bani și a da ordine în jurul altora. Nu se gândesc că puterea e în mâinile femeii care are grijă de toată lumea cât e ziua de lungă, și dă naștere copiilor lor.”
Era o zi cu zăpușeală a lunii octombrie când un luptător taliban a sărit pe un autobuz școlar și a strigat: „Cine este Malala?”, și apoi, fără să stea pe gânduri, a împușcat-o în cap fiindcă vorbise despre dreptul ei dat de Dumnezeu pentru a merge la școală. Avea doar 11 ani când și-a asumat rolul de a promova dreptul fetelor la studiu, ținând discursuri publice, dând interviuri și scriind sub pseudonim pe un blog BBC, deși la școală mergea cu cărțile ascunse sub șal. Inevitabil, a intrat în vizorul talibanilor care o acuzau de răspândirea secularismului. A supraviețuit totuși încercării de asasinare, ajungând în Anglia, dar nu va mai zâmbi niciodată la fel, fața desfigurată în urma împușcăturii amintindu-i mereu de cruzimea lumii în care a crescut, dar și de acele lucruri pentru care se merită să lupți.

Malala este copila care la 15 ani a încasat un glonț în numele unei generații, devenind fiica unei întregi națiuni, arătând lumii că vârsta, sexul sau țara în care te naști nu au nicio legătură cu curajul sau datoria de a lupta pentru drepturile tale. A inspirat o mulțime de alți oameni să lupte pentru principiile democratice, în ciuda faptului că devenise o țină pentru radical-extremiști și alte grupări teroriste. A fost recompensată cu nenumărate premii, a vorbit în fața Națiunilor Unite, a fost nominalizată a Premiului Nobel pentru Pace dar cel mai mult m-a impresionat una dintre replicile acesteia: „Talibanii sunt împotriva educației deoarece ei cred că atunci când un copil citește o carte, învață engleza sau studiază știința, el sau ea devine occidentalizat.” și totuși „educația nu e nici estică, nici vestică, e umană.”