Titlu: Cupa de aur
Autor: John Steinbeck
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Ioana Oprica
Numar pagini: 251
ISBN: 978-973-46-2891-9

Dar eu ştiu; şi îţi spun, fără strop de plăcere, că feciorul acesta al nostru va ajunge mare om, fiindcă... ei bine, fiindcă nu-i din cale afară de isteţ. El poate să vadă doar câte o dorinţă o dată. Spuneam că îşi dă curs visurilor; are să ucidă fiecare vis cu săgeţile necruţătoare ale voinţei lui. Băiatul acesta va atinge fiecare ţel spre care se va îndrepta; căci el nu poate pricepe nici un gând, nici o judecată, afară de ale lui. Şi sunt mâhnit de apropiata lui măreţie, din pricina unui lucru pe care l-a rostit Merlin cândva. Trebuie să priveşti la maxilarul acela al lui de granit, mamă, şi la năravul pe care îl are să-şi încordeze muşchii fălcilor încleştându-le.

John Steinbeck spune nişte poveşti fermecătoare, extraordinare, în sensul strict de poveste. Însă ele poartă întotdeuna şi un substrat plin de mesaje profunde.

Încă începând cu titlul, mintea mea a făcut diverse asociaţii şi/sau presupuneri. Odată ce-am început să citesc şi am fost introdusă în tărâmul magic din Ţara Galilor, un loc ce n-a lăsat încă în urmă poveştile cu eroi legendari şi vrăjitori, mintea mea a început să călătorească spre alte poveşti ce păreau din aproape acele vremuri. Referirile la Avalon m-au făcut să mă gândesc că poate „Cupa de aur” era doar un alt nume pentru Sfântul Graal, acelaşi pentru care a luptat regele Arthur, supranumit Inimă de Leu, şi care era nu doar o cupă de aur ci simbolul unui ideal, al unui vis ce a fost urmat spre a fi îndeplinit.

Sfântul Graal al lui Henry Morgan este visul său de a merge în Indii şi a deveni bucanier (adică pirat) însă, tânăr şi naiv fiind, cade în capcana unui marinar lacom şi este vândut ca sclav pentru cinci ani pe o plantaţie. Dar norocul îi surâde, sau pur şi simplu dorinţa lui este atât de puternică încât universul funcţionează în favoarea lui, iar patronul plantaţiei vede ceva în el care îl face să şi-l ia pe Henry băiat în casă şi îi pune la dispoziţie biblioteca sa. Băiatul de doar cincisprezece ani se maturizează învăţând despre marii războinici, strategii şi bătălii din cărţile stăpânului său, iar despre oameni prin munca sa de supraveghetor al plantaţiei. Prin intermediul acestui post, invaţă de asemenea să fie nemilos, sentiment necesar unui bun căpitan de vas pirateresc. Sub atenta sa supraveghere, plantaţia prosperă, iar el pune bani de-o parte, iar când îi vine vremea să fie eliberat nu ia în seamă oferta bătrânului său patron de a rămâne ca moştenitor.

Henry vrea să fie pirat şi nimic altceva. Visul lui se împlineşte în cele din urmă, fiecare ţel fiind atins pe rând pentru că, aşa cum a prezis bătrânul Merlin, cei care au suflet de copil ce îşi vede doar dorinţele nu şi obstacolele sau riscurile, ajung mereu să atingă stelele. Însă întotdeauna apare ceva care să-l transforme pe băiat în bărbat, iar atunci totul îşi va pierde strălucirea şi chiar sensul. Tatăl său prevede de asemenea că Henry va reuşi pentru că, spune el, oamenii mai puţin isteţi reuşesc mereu ceea ce îşi propun pentru că nu gândesc prea mult. Iar Henry se dovedeşte a fi tocmai un astfel de om. Viclean, dar nu deosebit de inteligent, receptive, dar lipsit de profunzime.

Cartea are o morală destul de complexă bine ascunsă în povestea fermecătoare. Stilul scriiturii pare acela al unui poet străvechi ce cântă legenda unui erou. Iar eroii par să existe doar prin prisma realizărilor lor, nu ca oameni cu suflet ci ca legende. Însă un om fără suflet e un om pierdut.

• Plusuri

  Stilul fermecător, povestea captivantă, complexitatea personajelor care evoluează pe parcursul desfăşurării acţiunii

• Recomandari

  Iubitorilor de poveşti de aventuri