„Paris, mon amour”: recital de pian, violoncel și acordeon
Scris de bookblog.ro • 7 March 2015 • in categoria Stiri
Fundația Calea Victoriei vă invită sâmbătă, 14 martie 2015, la ora 17:00, în Sala de Operă a Universității de Muzică din București, la o promenadă fantastică prin universul muzical francez: „Paris, mon amour”: recital de pian, violoncel și acordeon.
În prag de primăvară, ne întâlnim cu trei muzicieni talentați, Andreea Butnaru, Florin Mitrea și Fernando Mihalache, spirite libere și creative, legate într-o strânsă prietenie. Ei vor crea pentru dumneavoastră spații de dans, de reflecție și de conversație prin sonoritățile insuflețite ale pianului catifelat și fluid, ale violoncelului cu timbru său atât de uman și ale acordeonului colorat și jucăus.
Veți asculta piesele unor compozitori francezi sau proveniți din lumi exotice, educați în spiritul boemei și premiați pe scenele Parisului: Frederic Chopin, Astor Piazzolla, Francis Poulenc, Gorka Hermosa, Richard Galliano și Frank Angelis
La final, publicul va putea adresa întrebări pe marginea temelor prezentate.
Concertul de muzică de cameră este organizat în parteneriat și găzduit cu amabilitate de „Universitatea Națională de Muzică”.
Acest concert se înscrie în seria evenimentelor lansate în 2012 – DIALOGURI MUZICALE, proiect inițiat de Fundația Calea Victoriei și pianista Andreea Butnaru.
Elevii și studenții care nu au mijloace materiale pot solicita participarea gratuitată, printr-un mesaj pe [email protected] – și vor participa la concert, în funcție de locurile disponibile.
Lector: Andreea Butnaru
Data: 14 Martie 2015; Ora: 17:00
Cost: 30 ron; Cost redus (card fidelitate, studenți, pensionari): 25 ron
Locul desfășurării: Sala George Enescu - Universitatea Națională de Muzică București, str. Știrbei Voda nr. 33




