Titlu: Portretul artistului ca tânăr câine
Autor: Dylan Thomas
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Mihaela Ghiţă
Numar pagini: 200
ISBN: 978-973-46-4139-0

„Am citit ziarele. Toate ştirile erau proaste în dimineaţa aia, însă un articol intitulat „Mântuitorul nostru a iubit florile” m-a făcut să plâng de tulburare şi de căinţă. Am refuzat friptura şi trei legume.”

Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât te laşi mai greu influenţat de propria suferinţă. Aşa dau de înţeles protagoniştii povestirilor semi-autobiografice din volumul lui Dylan Thomas, protagonişti care, dincolo de veridicitatea relatărilor cu voci de copii sau adolescenţi, se dovedesc capabili, din loc în loc, de o privire obiectivă care sugerează că s-au distanţat cu ani buni de întâmplările revizitate prin actul narării.

Volumul de proză scurtă Portretul artistului ca tânăr câine, publicat pentru prima oară în 1940, la 24 de ani după romanul lui Joyce la care face trimitere titlul, împarte cu acesta un anumit mod de a concepe apartenenţa la o cultură „minoră”, lipsită de răsunet din motive parţial geografice. Metamorfoza om - câine petrecută între cele două volume cred că trebuie luată drept semnul unei capacităţi regenerative superioare a personajelor lui Dylan Thomas, mai degrabă decât al unei involuţii spirituale, cum ar putea părea înaintea lecturii. „Tânărul câine” se arată a fi cel care, chiar în vâltoarea experienţelor pe care nu şi le-a dorit, îşi dă seama că nu va înceta niciodată să fie curios cu privire la noutăţile care i-ar putea fi aduse de următoarele zile.

Ţara Galilor înseamnă, în povestirile lui Dylan Thomas, un colţ de lume unde raţiunile practice nu intervin frecvent în viaţa de zi cu zi. Între prima povestire, „Piersicile”, şi ultima, „O sâmbătă călduroasă”, vocii narative a copilului crescut într-o zonă rurală îi ia locul cea a unui tânăr care s-ar vrea emancipat şi sensibil cu măsură, care se îndrăgosteşte de o prostituată şi care speră că o doză de alcool superioară celor testate până atunci îi va revela superioritatea morală a acesteia.

Dragostea e înţepătoare, prietenii, devotaţi, familia, poate puţin mărginită, dar, în ansamblu, de nădejde, iar poezia este o carieră verosimilă. Umorul nu cedează teren nici la întâlnirea cu personaje cărora le lipseşte – în „Cine ţi-ai mai dori să fie cu noi?”, protagonistul se străduieşte, involuntar comic, să-i distragă atenţia unui prieten de la moartea fratelui său, pe când în ,i>„Patricia, Edith şi Arnold”, un triunghi amoros care se destramă este observat cu interes de un puşti prea mic ca să înţeleagă de unde izvorăşte supărarea celor direct implicaţi.

Luându-se, poate, mai puţin în serios ca prozator, Dylan Thomas a scris un volum care, la centenarul naşterii lui, sună a trecut foarte recent – ceea ce nu s-ar putea spune cu toată convingerea despre versurile lui, mult mai cunoscute. Văzute iniţial de critică drept frivole, povestirile mi s-au părut dense, abil construite, de neînlocuit.

Pentru cei pasionaţi de turismul cultural, site-ul autorului galez oferă informaţii despre drumurile parcurse de acesta prin ţinutul natal, amenajate între timp ca trasee turistice:
http://www.dylanthomas.com/dylan-thomas-trails/

• Plusuri

  Reconstituirea prin limbaj a comunităţii rurale, ciudăţeniile membrilor acesteia uşor distorsionate de înţelegerea unui martor foarte tânăr, umorul prezent chiar şi în scene-limită.
  .

• Recomandari

  Cititorilor de proză scurtă – o specie aparte, care îndură lectura lentă; celor cărora le plac naraţiunile de formare.