„It doesn't fall to many men to murder a genius”, mărturisea la un moment dat Ted Hughes despre cea care i-a fost soție, muză și tovarăș de suferință pe tărâmul plin de capcane și mistere al poeziei – Sylvia Plath. Nu-i de mirare că viața celei cunoscute până nu demult mai degrabă pentru apartenența sa la categoria poeților sinucigași atinge acum proporțiile unui mit. Deși se scriu nenumărate articole, biografii, se dezbat intens o mulțime de aspecte ale vieții ei, uneori pare că biografia sa este ceva fluid, infinit, mereu se descoperă detalii noi, fețe mai puțin cunoscute ale acesteia. Într-un fel, ea încă trăiește printre noi, prin noi, pentru că, așa cum afirma și Gaston Bachelard, „The joy of reading appears to be the reflection of the joy of writing, as though the reader were the writer's ghost". Și asta nu întâmplător: în antichitate, în cultura celtică existau două tipuri de poeți, barzii și fili. Dacă pe o mare parte din scriitorii dedicați poeziei îi putem include la categoria barzi (pentru că textele lor oricât de frumoase și mișcătoare ar fi sunt poezii și-atât), Sylvia Plath face parte cu singuranță din fili (cuvintele lor puteau acționa ca un blestem, dacă scriau despre cineva îi influențau viața, nu era indicat să enervezi, trădezi sau jignești un poet), opera sa fiind atât poezie cât și magie.

Nu știu voi, dar eu de ceva timp sunt unul dintre acei Plathofili declarați, pândesc și vânez fiecare informație nouă care apare despre Sylvia Plath pentru a mă putea îndepărta de imaginea distorsionată pe care i-au creat-o unii. Dacă sunteți curioși ce am descoperit, mai jos puteți citi 9 lucruri pe care probabil nu le știați despre ea:

• Prima poezie, intitulată simplu, Poem, i-a fost publicată în Boston Herald în 1941, pe vremea când avea doar 9 ani.

• La 12 ani, IQ-ul ei era undeva în jur de 160 (geniu atestat).

• În 1944 (la 12 ani) a mai avut și alte creații publicate într-un ziar local, The Townsman. La această vârstă începuse deja să scrie un poem pe zi la școală.

• Dacă vă imaginați că singurele joburi pe care le-a avut sunt cele din domeniul culturii, vă înșelați, Sylvia a lucrat și la o fermă, făcând tot felul de munci fizice, experiență transformată mai târziu în poemul Bitter Strawberries.

• Deși biografiile, jurnalele sau propriile creații nu ne lasă o impresie prea plăcută despre Aurelia Plath, mama Sylviei, ea a fost cea care a încurajat-o pe poetă să-și detalieze fiecare clipă din viață într-un jurnal - un act care știm bine cât de important a fost pentru arta sa.

• Clopotul de sticlă este singurul roman care ne-a rămas de la Plath. Puțini știu că aceasta începuse să lucreze la un al doilea, având în jur de 130 de pagini sub titlul Double Take sau Double Exposure. Existența acestuia este atestată chiar de soțul poetei în 1977 în introducerea de la Johnny Panic and The Bible of Dreams. Manuscrisul a dispărut undeva în jurul anului 1970, unii susțin că Ted l-ar fi distrus odată cu restul materialelor compromițătoare ( după cum spune și titlul, Double Exposure avea ca subiect demascarea acestuia), în timp ce Ted afirmă că mama Sylviei l-ar fi luat (ciudat lucru că abia după moartea Aureliei Plath a avut îndrăzneala de a face această afirmație).

• Într-un capitol din autobiografia sa, Al Alvarez ne prezintă o realitate mai puțin cunoscută, relația dintre Sylvia Plath și artele oculte, lume cu care aceasta a luat contact prin intermediul soțului său. Ted susținea că a făcut-o în numele poeziei și într-adevăr pare că a dat roade, demonii pe care i-a eliberat i-au oferit inspirația de care avea nevoie. Dar cu ce preț? Al Alvarez a fost de părere că magia neagră a dus la la pierderea controlului asupra propriei vieți, împingând-o pe poetă la actul sinuciderii.

• Care este primul lucru la care vă gândiți la auzul numelui Sylvia Plath? Cu singuranță majoritatea își închipuie o persoană deprimată, nevrotică, rece sau crispată. Atât biografia ei în mare parte, cât și opera, nu fac altceva decât să susțină această imagine eronată. În ciuda sinuciderii care se lasă ca un clopot de sticlă peste ceea ce era ea ca întreg, Sylvia iubea viața și o trăia intens. Profesorul ei din liceu a descris-o ca pe o ființă luminoasă, spunând că „If I were to single out a word to describe her, it would be radiant.” Nici simțul umorul nu i-a lipsit vreodată, după cum o dovedește o întâmplare din vremea studenției: „A fellow student, a high-born South African who looked like Virginia Woolf, turned to Plath at breakfast and said: <>The other girls looked at Sylvia’s plate and saw a complex array of fried eggs cut up into rhomboids, squares and trapezoids. Sylvia coolly turned to the South African girl and replied: <<Yes, I’m afraid I really must. What do you do with your eggs? SWALLOW THEM WHOLE?>>”

• Relația dintre Sylvia Plath și Ted Hughes a fost atât de controversată încât orice alt bărbat din viața poetei a trecut într-un con de umbră. Dar, după cum a declarat chiar ea, s-a întâlnit cu sute de bărbați înainte de a-și cunoaște soțul. Dintre aceștia, Richard Sassoon e demn de menționat. L-a cunoscut înainte de Ted și a continuat să fie îndrăgostită de acesta chiar și după ce a dat curs relației cu Ted Hughes. Dacă Richard nu ar fi fost plecat din Paris atunci când Sylvia s-a decis să-l viziteze, probabil că mariajul cu Ted nu s-ar fi întâmplat niciodată. Respingerea lui Sassoon a fost cea care a împins-o definitiv în brațele lui Hughes. Oare ce traiectorie ar fi urmat viața și arta Sylviei Plath dacă cel de lângă ea ar fi fost Richard Sassoon? Oare inteligența și intuiția care o atrăgeau atât de puternic la el l-ar fi ajutat în a o înțelege mai bine și a o salva de la autodistrugere?