Strâmbeniul zilelor noastre sau cum să fii român în toată legea

Titlu: Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta
Autor: Ciprian Măceșaru
Rating:

Editura: Cartea Românească
Anul aparitiei: 2016
Numar pagini: 144
ISBN: 978-973-23-3152-1

Imaginați-vă un sat românesc obișnuit, aflat în crepusculul valorilor morale, aruncat undeva pe buza unei stări de confort decadent. Adăugați o denumire mai mult decât potrivită, Strâmbeni și veți obține romanul lui Ciprian Măceșaru, Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta. Deși numit a fi roman, el reprezintă o antologie de proză scurtă, în care istoriile sunt împletite, iar viețile oamenilor poartă pecetea unei decepții profunde.

Un fotbalist ratat, o doctoriță violată care se sinucide, prostul satului și un primar corupt fac exact tabloul unei existențe rurale firești. Fiecare istorie în parte are un gram de morală, care de cele mai multe ori poate părea chiar absurdă, dar care se consumă pe tot parcursul lecturii.

Autorul a reușit într-o manieră alertă, cu umor gradat și menținând reprezentativitatea lingvistică a satului român, să transpună un cotidian hilar al comunităților din spațiul satelor române. Cu ușoară tentă misogină, acțiunea romanului se transformă treptat într-un tablou de zile mari, permițând descoperirea unor caractere umane aparte, a unor destine care nu se încadrează neapărat în fireasca evoluție a vieții.

Măceșaru a reușit să reliefeze problemele unei societăți cufundate în derizorii speranțe de mai bine, care în unele momente ajunge până la o absurditate cronică. De exemplu, momentul când Balaban, primarul corupt, decide că își dorește independența și statalitatea deplină a satului Strâmbeni în raport cu întreaga Românie, acțiune absolut deșănțată, dar cu atât mai amuzantă cu cât dă în vileag absența totală a unei axe valorice ale personajelor.

Împletirea stărilor efervescente cu realități dure, așa cum este cazul doctoriței, care a sfidat comunitatea masculină și a căzut victimă a unui viol colectiv, au dat romanului o greutate dincolo de statutul de parabolă pe care îl reprezintă în mare parte.

Spun asta deoarece mi se pare greșit să cataloghezi acest flux de nuvele ca fiind doar un pamflet situațional. Reliefând în cele din urmă impresiile mele și dând Cezarului ce i se cuvine, trebuie să menționez că autorul a reușit să deschidă o anumită temă de meditație, pe alocuri incomodă, dar absolut necesară. Iată de ce consider acest roman ca fiind unul obligatoriu, mai ales pentru cei care caută răspunsuri la frământările de zi cu zi.

Această radiografie a națiunii române nu este altceva decât o retrospectivă hilară care ne arată în ce ne transformăm atunci când renunțăm la vectorul valorilor sănătoase și ne afundăm într-o stare latentă de regres.