Titlu: Schimbul de noapte
Autor: M.L. Rio
Rating:
Editura: Alice Books
Anul aparitiei: 2024
Traducere: Elena Gorgan
Numar pagini: 184
ISBN: 978-630-6676-08-8

Mi-a plăcut ideea din spatele cărții Schimbul de noapte  – un cimitir în miez de noapte, o groapă misterioasă care apare din senin și un grup de studenți insomniaci care, între două țigări, încep să sape (la propriu și la figurat) în acest mister. Atmosfera rece, „umedă” (vă rog să nu întrebați, eu așa am resimțit-o) și tensionată creează cadrul perfect pentru o poveste gotică de genul „dark academia”, sau cum s-o numi, cu accente horror. Însă, din păcate, povestea nu își atinge pe deplin potențialul, cel puțin din punctul meu de vedere.

Mi s-a părut interesant faptul că Rio jonglează cu teme precum granițele difuze dintre realitate și iluzie, oboseala extremă și paranoia care vine odată cu ea. Are câteva imagini puternice și momente în care tensiunea chiar funcționează, mai ales atunci când întâmplările din oraș încep să pară legate de ceea ce se întâmplă în cimitir. De asemenea, mi-a plăcut dinamica grupului de studenți, care nu au prea multe în comun în afară de obiceiul de a fuma la ore imposibile în același loc. E un detaliu autentic, pentru că astfel de cercuri sociale chiar există în campusurile universitare, din câte a dat de înțeles chiar autoarea.

„Orice alte defece ar fi avut, Lockley era frumoasă în mod obiectiv. Iar oamenii frumoși în mod obiectiv puteau să încalce regulile într-un fel în care oamenii șterși în mod obiectiv nu puteau. Și asta intra tot la DATE CONCRETE.”

Cu toate astea, nu pot spune că am fost impresionat de execuție. Mi s-a părut că personajele erau mai degrabă schițate decât dezvoltate, iar dialogul lor, de multe ori, părea artificial și prea „criptic”. Fiecare personaj pare construit dintr-un șablon familiar – ziaristul curios, fata misterioasă și rece, barmanul carismatic, studentul outsider. Pe alocuri, am avut impresia că intenționat se vrea un omagiu adus poveștilor horror din anii ’80, dar nu sunt sigur că stilul reușește să susțină această intenție.

Un alt aspect care mi-a lăsat impresia unei povești neterminate este ritmul. Pe de o parte, lectura curge repede și se citește ușor, ceea ce nu e neapărat un lucru rău. Pe de altă parte, acțiunea pare să se grăbească spre final, iar misterul se rezolvă într-un mod care nu m-a convins pe deplin. În loc să mă lase cu un sentiment de uimire sau groază, am rămas cu impresia că povestea ar fi putut fi mai bine șlefuită sau chiar transformată într-un roman de sine stătător. Așa cum este, pare mai degrabă un draft extins sau un experiment decât o lucrare finisată. De fapt, în sine este o nuvelă, așa că n-ar fi trebuit să am neapărat pretenția dinamicii și complexității unui roman. Totuși, am mai citit nuvele și cărți de dimensiuni chiar mai reduse care au reușit să mă convingă că, într-adevăr, nimic altceva nu mai trebuia spus.

„(...) Poate nu se trezise încă din coșmar.”

Cu toate acestea, pot înțelege de ce Schimbul de noapte ar putea fără probleme să placă altor cititori. În cazul în care cineva caută o lectură scurtă, cu o atmosferă pe alocuri sumbră și o intrigă ușor macabră, s-ar putea să fie exact ce trebuie pentru o seară ploioasă de toamnă. Personal, am rămas cu dorința de a citi Dacă am fi ticăloși, romanul anterior al lui Rio, pe care îl am în bibliotecă, ca să văd de ce este atât de apreciată. Cartea de față nu m-a cucerit și nici nu m-a convins, dar măcar mi-a stârnit curiozitatea și nu m-a solicitat.

Text scris de Andrei Cioată.