Simplitatea vieții într-un vers
Scris de Calina Matei • 10 October 2013 • in categoria Poezie
Autor: Sandro Penna
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Smaranda Bratu Elian
Numar pagini: 304
ISBN: 978-973-50-3991-2
„Penna a scris mereu aceeași poezie, o laudă extatică dublată de remușcare la adresa vieții, folosind aceleași motive simple, aceleași cuvinte și aceleași simple imagini, deși cu niveluri diferite de transparență și limpezime; și totuși, a reușit să nu fie monoton și să nu dea impresia că a pășit afară din lume.” - Mario Luzi
Când am ales să-l citesc pe Sandro Penna m-am avântat pur și simplu în tărâmul poeziei fără prea multe repere, căutând o ruptură în peisajul literar propriu marcat exclusiv de proză. Nu prea mi-a plăcut să citesc poezie nici în școală pentru că mereu trebuia să caut sensul ascuns al versurilor și înțelesul din spatele metaforelor pentru a putea atribui o valoare exactă operei, aflată cumva în strânsă legătură cu numărul figurilor de stil sau cu exprimarea alambicată.
Ei bine, poeziile lui Penna lasă în urmă acea serie de canoane literare mai mult sau mai puțin impuse fiind aproape fundamental diferite față de ceea ce mi-a picat în mâini până acum. Prin versurile sale nu face decât să surprindă cu o acuitate fotografică momente din viața cotidiană fiind mereu în căutarea instantaneului perfect pe care să-l transpună în versuri și în rime, developat în camera obscură a minții într-un amestec de substanțe ce lasă la iveală o claritate și simplitate fascinante a trăirilor personale. Aici interpretarea clasică a ceea ce a vrut să spună autorul lasă loc simțirilor care nu sunt exaltate sau exacerbate ci aproape prozaice dar care au totodată abilitatea de a ascunde în spatele versurilor o serie de senzații palpabile – razele soarelui care încălzesc pielea, briza mării și mirosul sărat al acesteia, întâlnirea unui băiat care-și lasă amprenta în evenimentele unei zile prin frumusețea și tinerețea pe care le expiră.
Mă lăsaseră / singur pe câmp, / în ploaia măruntă, și singur / Muți mă priveau / cu uimire / și sufereau, plopii, goi, / de chinul meu: chinul / de-a nu şti lămurit...
În albastrul aprins al unei amiezi de vară / des e frunzișul, sorbit de strălucitul soare. / Toate sunt coapte și depline. Și-amenințate / nu-s de nimic. Și totuși, departe ca de soare, / și-aproape, trăiește-n sine – din sine doar – iubirea-mi.
Volumul de poezii ajunge să reflecte viziunea proprie a autorului asupra lumii și a realității pe care a respins-o sistematic, în favoarea naturii pe care o folosea ca instrument de rezonanță sentimentală, un barometru în care singurătatea, melancolia sau tristețea se revedeau oglindite în imaginea dezolantă a toamnei zgribulite de vânturi și ploi, sau în care fericirea și exuberanța erau reflectate de imaginile văratice, albite de intensitatea lunii în apa mării sau în nisip. Penna și-a adus omagiul propriu frumuseții pe care a căutat-o constant și a folosit-o pentru a reprima urâțenia propriei existențe sărăcăcioase, bolnăvicioase.
Ferice cine-i diferit / de-i diferit cu-adevărat. / Dar vai de cine-i diferit / fiind cu toți-asemeni.
În concluzie operele sale trebuie interpretate în cheie proprie, făcând abstracție de regulile timpului și de liniaritatea sa, de complexitatea vieții sau de acea reflectare asupra unui sens superior și abisal. Ele trebuie înțelese cu ochiul candid al tinereții și al neșcolirii care mai e capabil să perceapă și să se bucure de simplitate și de frumusețea lucrurilor mărunte atât de evidente și totuși nevăzute pentru cei care caută să supună analizei orice fărâmă de informație sau orice trăire.
-
Plusuri
Simplitatea versurilor sale, dezbrăcate de orice artificiu poetic inutil.
-
Recomandari
Iubitorilor de poezie sau celor care doresc să redescopere o parte din farmecul vieţii, necomplicat de întrebări existenţiale.