Şi totuşi se mişcă!
Scris de Ioan Todoran • 10 March 2012 • in categoria SF/Fantasy
Autor: colectiv
Rating:
Editura: Millennium Press
Anul aparitiei: 2011
Numar pagini: 303
ISBN: 978-606-8113-06-7
Curentul steampunk este mutat pe tărâmurile mioritice.
Prins în mrejele vieţii corporatiste, am tot amânat recenzia pentru antologia ”Steampunk – a doua revoluţie”, deşi am terminat de citit volumul cândva prin vară. Dezavantajul acum e că deja au vorbit despre această antologie oameni mult mai pricepuţi decât mine şi, mai mult, a trebuit să petrec ceva timp în încercarea de a găsi un titlu decent articolului de faţă, din moment ce aproape toate titlurile bune care folosesc combinaţii de ”aburi” şi ”punk” au fost deja folosite.
Antologia ”Steampunk – a doua revoluţie” a prilejuit pe piaţa românească de SF/F/H un moment de recuperare faţă de occident: cartea a fost lansată la un târg de profil (Final Frontier), autorii au fost adunaţi special pentru acest proiect (fiind puşi deci să scrie pe o temă dată), s-au realizat making-off-uri cu detalii din spatele cortinei venite din partea autorilor, mici preview-uri, bonusuri la achiziţionarea cărţii plus publicarea într-o ediţie hardcover, special pentru colecţionari. Aşadar, o mostră de cum ar trebui să se promoveze un volum de ficţiune, de unde a venit şi titlul articolului (care se referă la piaţa românească de carte).
Volumul este deschis de povestirea ”Plimbarea de dimineaţă a domnişoarei Vu” a Ioanei Vişan. Acţiunea se petrece în Iaşi, unde locuitorii au ţinut cont de ultimele dorinţe ale lui Ştefan cel Mare şi au ridicat oraşul pe nişte platforme pentru a-l feri de invaziile cotropitorilor. Raluca şi domnişoara Vu participă la o misiune de salvare cu aeropurtate. O povestire bine scrisă.
”Cetatea neagră”, de Costi Gurgu are o mulţime de idei interesante, dar par prea aglomerate şi povestea mi s-a părut dezechilibrată datorită încercării de a lega toate acele idei într-un tot unitar. Pe ansamblu, unele pasaje foarte reuşite, alternate cu unele grăbite. ”De la ţigani” a lui George Lazăr are umor cât încape, însă m-a dezamăgit puţin twist-ul de pe final. Michael Haulică vine cu ”Povestea lui Calistrat Hadîmbu... ”, plasată într-un univers foarte interesant şi promiţător. Mi-au plăcut frazele atent lucrate. Ştefana Cristina Czeller (al cărei roman de debut l-am recenzat de curând) semnează ”Suflete de plumb”, a cărei acţiune are loc pe vremea lui Vasile Alecsandri, care complotează împotriva lui Vodă. Se simte foarte bine documentarea dusă pentru zugrăvirea epocii şi construirea dialogurilor.
”Lungul drum din cer acasă” de Marian Truţă îl înfăţisează pe Iuri Gagarin picând din spaţiu în curtea lui Ieronim şi dărâmându-i coteţul. Scrisă impecabil, într-un ritm domol, cu atmosferă, dialoguri şi personaje memorabile. Una din preferatele mele.
Cei care au citit volumul de debut al lui Oliviu Crâznic, ”şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” vor regăsi în ”Ultima clepsidră” o atmosferă sumbră, tensionată. Acţiunea este plasată în Cluj-Napoca, într-un oraş dominat de smog şi atmosferă ”grea” şi sufocantă care lasă impresia de sfârşit de lume. O atenţie deosebită a fost acordată decorului şi unor inserţii de ”modă” steampunk. Parcă m-aş fi uitat la pozele de epocă alb negru ale oraşului (se găsesc în unele localuri din Cluj).
”Alchimistul” lui Mircea Opriţă conţine câteva comentarii socio-economice-politice foarte valide, în timp ce ”Profeţiile despre trecut” ale lui Aron Biro (un alt vârf al volumului) se desfăşoară în perioada comunistă, când personajul principal, Aron Biro, este asistent universitar şi lucrează alături de profesorul Grigore Moisil. Aceştia construiesc prima IA românească - Grig, doar că intră în vizorul Partidului după o demonstraţie a capacităţilor lui Grig. Umor alternat cu nişte momente aproape melancolice, plus referinţe muzicale, cinematografice şi unele dileme extreme de actuale. Florin Pîtea încheie antologia cu ”Nostalgia revoluţiei”, o povestire scurtă, cu unele momente bune, însă neconvingătoare.
Pe ansamblu, o antologie reuşită, aşteptăm cu interes finalizarea următorului proiect de gen (zombies?).
-
Plusuri
înglobarea elementelor româneşti în povestiri, diversitate stilistică şi tematică
-
Minusuri
unele momente mai slabe
-
Recomandari
lectură obligatorie pentru fanii SF/F/H, oricui doreşte să ia pulsul literaturii româneşti de gen
oliviu craznic spune:
11 March 2012 | 7:38 pm
Multumiri pt aprecieri:)