Titlu: Puls
Autor: Julian Barnes
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Radu Paraschivescu
Numar pagini: 288
ISBN: 978-606-579-226-5

Cel mai recent volum al lui Julian Barnes este o colecţie de povestiri care surprind incomod, dar foarte comic, modul în care fiecare dintre noi se distribuie în rolul eroului nedreptăţit şi îi aranjează pe ceilalţi, ca pe nişte omuleţi Lego, în jurul propriei persoane.

Vernon este un agent imobiliar fără mari pretenţii de la viaţă. Întâmplările prin care trece nu reuşesc să-i stoarcă cine ştie ce emoţii: din punctul lui de vedere, totul e relativ acceptabil. În urma divorţului, el se mută pe coasta de est a Angliei „ca să nu aibă niciun fel de vreme în viaţă”. De aceea, în stângacea lui relaţie cu Andrea, o chelneriţă imigrantă de origine incertă, curiozitatea se află pe primul plan.

Alice şi Jane, două scriitoare de vârsta a treia, au descoperit cu vreo patruzeci de ani în urmă că le stă mai bine în tandem. De aceea, se prezintă împreună la toate evenimentele literare, se apără reciproc de critici şi îşi iartă una alteia infidelităţi de diverse categorii. „În particular, fiecăreia îi plăcea opera celeilalte ceva mai puţin decât declara, dar, pe de altă parte, amândurora le plăceau cărţile tuturor celorlalţi mai puţin decât declarau, aşa că nu era vorba de ipocrizie.” Alice este cea care preia întotdeauna iniţiativa şi se străduieşte să dea impresia că tratează viaţa cu lejeritate. Jane preferă să-şi expună public slăbiciunile, considerând că astfel va atrage simpatie. La urma urmei, amândouă împărtăşesc temerile metafizice ale lui Barnes însuşi, înfruntându-le în moduri distincte.

Ken şi Martha, căsătoriţi de aproape un deceniu, fără copii, îşi fac cadouri utile şi îşi economisesc resursele până la zgârcenie. Mutarea într-o casă cu grădină îi pune în faţa dificilei sarcini de a cădea de acord asupra tipurilor de plante pe care să le cultive. Nu mulţi scriitori s-ar aventura să trateze tema erodării lente a cuplului printr-o povestire despre amenajarea unei grădini. Barnes o face parcă pentru a dovedi că niciun subiect nu este în sine searbăd; dar, printre povestirile volumului de faţă, „Lumea grădinarilor” rămâne o bizarerie uşor plicticoasă.

Geoff, un pedant al drumeţiilor, este părăsit de două femei la rând şi nu reuşeşte să îşi dea seama de ce. Poate că obiceiul lui de a-şi nota într-un carneţel timpul de realizare a unui traseu, împreună cu iniţiala partenerei din momentul respectiv, devine puţin enervant după o vreme; poate că uneori dezaprobarea faţă de pauzele de cafea sau ţigară i se citeşte în priviri. Cu toate astea, Cath şi Lynn ar fi trebuit să aprecieze meticulozitatea şi constanţa cu care el le cumpăra diverse articole utile în drumeţii şi să se lase înduioşate de explicaţiile lui profesorale despre pericolele contactului cu ferigile şi altele asemenea.

Cele patru povestiri despre mesele date de Phil şi Joanna pentru animatul lor grup de prieteni constituie un fel de interludii, tratând pe tonuri lejere şi de-a valma subiecte precum ultimii trei preşedinţi americani, superioritatea marmeladei de casă, ostracizarea fumatului, jena adultului modern de a vorbi despre iubire, discrepanţa între comportamentul cuplului în societate şi comportamentul în intimitate. Niciun personaj nu se remarcă în mod special, vocile se amestecă afabil şi scriitorul pare a ne face cu ochiul din spatele lor, sugerându-ne să nu căutăm tragisme nici printre celelalte povestiri din volumul de faţă.

Povestirea care dă titlul volumului prezintă un cuplu văzut prin ochii singurului fiu, care, ajuns la maturitate, încă locuieşte cu părinţii şi încearcă să-i înţeleagă pe aceştia aşa cum ar putea-o face o cunoştinţă întâmplătoare. Micile afecţiuni fizice ale acestora sunt un prilej de a aduce în prim-plan unul dintre puţinele cupluri armonioase ale lui Barnes; pe de altă parte, armonia este la el o sursă de infinită melancolie.

Scriind cu graţie şi umor despre ciocnirile de zi cu zi dintre oameni, Barnes atinge din când în când tema fericirii, numai pentru a se retrage cu o spaimă bine disimulată din faţa acesteia. Mai bine să nu fi fost niciodată pe deplin fericit, ca să nu ştii exact ce pierzi? Nu, cred că răspunsul lui se află în povestirea „În pat cu John Updike”: „I se părea că Jane lua viaţa în glumă până când lucrurile mergeau prost, moment în care recurgea la soluţii serioase, cum ar fi Dumnezeu. Era mai bine să iei viaţa în serios şi să recurgi la soluţii uşurele. De pildă, satira.”

Vreau cartea Puls

• Plusuri

  Personajele foarte bine nuanţate, scenele şi discuţiile comice.

• Minusuri

  Ritmul destul de lent şi finalul similar al unora dintre povestiri.

• Recomandari

  celor ce sunt familiarizaţi deja cu stilul lui Barnes, celor interesaţi de observaţii psihologice fine.